Ce înseamnă a fi un părinte bun?

Un copil fericit generează un părinte fericit!

Fiecare dintre părinți are propriul său bagaj emoțional, tiparul părintelui său, cu plusuri și – de cele mai multe ori, în societatea noastră – cu multe minusuri. Unul dintre cele mai bune momente și metode de a se revanșa – un părinte lipsit de iubire și siguranță emoțională în propria sa copilărie, de exemplu -, este foarte simplu: să ofere copilului său… În acel moment, golul din inima sa se va umple instantaneu.

 ”Fie că avem sau nu copii, aceștia ne oferă o viață nouă. Copiii au un mod aparte de a ne distrage, de care avem cu adevărat nevoie.

Ne invită afară să ne jucăm.

Ne pun la încercare seriozitatea.

Ne fac să râdem, chiar dacă noi încercăm să părem sobri.

Ne arată că viața este mai mult decât să terminăm ce avem de făcut sau să ne odihnim.

Ne cer ajutorul, chiar și atunci când știm să acționăm pentru a-i ajuta.

Ne invită să improvizăm.

Ne arată cum să ne bucurăm de lucrurile mici în moduri pe care le-am uitat demult (pentru copil, nici un lucru nu este lipsit de semnificație, oricât de mic ar fi!).

Ne îndeamnă să facem mișcare.

Ne învață cuvinte noi.

Ne ajută să evităm a rămâne blocați în vechile noastre mentalități.

Ne tachinează.

În sfârșit, ne oferă nouă, adulților, acel dar subtil numit SENS.” – (pag. 30)

Dacă se creează o disciplină de la bază creșterii copilului, pornită cu conectare, apoi ducând la joc și exercițiu, se ajunge ulterior și la forma măiestriei. Și, întotdeauna aceasta este urmată de recunoaștință. Când ne dorim a învăța copilul despre toate acestea, avem nevoie de o structură. Este nevoie de un orar, de anumite reguli ale casei, reguli și ore în care se servește masa, reguli ale diferitelor jocuri, reguli de tot felul. Mai apoi, este nevoie de unele tipare folosite în limbaj și comportament: să spui ”mulțumesc”, să saluți și să ai contact vizual atunci când faci toate astea, să speli mâinile înainte de a servi masa, etc. O viață fericită se bazează aproape întotdeauna pe o anumită structură, pe o bază de la care pornesc ulterior acțiunile, joaca, viață. Conectarea aduce după sine joaca, apoi urmează exercițiul, ce-i urmat de instalarea unei discipline.

”DISCIPLINĂ   are rădăcina din acelați cuvânt ca și discipol. Așa cum s-a întâmplat și cu discipolii lui Hristos, aceștia au ales să sacrifice tot ce aveau pentru a-l urma și nu au făcut asta din teamă sau vinovăție, ci din entuziasm și bucurie. La fel se întâmplă și cu un copil fericit și disciplinat…” – (pag. 163)

Conectarea

Cel mai important lucru, ce are de făcut primordial părintele legat de copilul său este ca din primele momente, să-și însușească starea de conectare cu copilul. Poate fi o muncă sau o joacă, însă acest lucru are prioritate și dezvoltă copilul, mai apoi conectându-l cu lumea.

”Calitatea conexiunilor din copilărie reprezintă cel mai puternic și ușor de controlat predictor al modului în care un copil se descurcă mai târziu în viață, spun majoritatea studiilor.” – (pag. 128). Stă în puterea noastră a-i asigura copilului o conectare sănătoasă, ce-l dezvoltă emoțional sănătos. Studiul Național Longitudinal despre Sănătatea Adolescenților este unul dintre cele mai ample studii despre copiii americani, realizat vreodată. Copiii conectati la familie sau, în plan secundar, la unul sau mai mulți profesori din școală, aceștia erau mult mai puțin predispuși să aibe probleme, în comparație cu adolescenții care mărturiseau că nu se simt conectați acasă. Prin acest termen folosit ”conectat”, se pune în evidență raportul adolescenților cu mama/tata, percepția interesului acestora, implicarea pe care mama/tata o au în viața copilului.

Copiii ne arată cum să ne bucurăm, cum să trăim această bucurie a vieții, firesc, din orice, zi de zi.

Sentimentul de apartenență, de conctare la ceva/cineva ne ajută a face față provocărilor. Abilitatea de a trece peste obstacole vine mai întâi dintr-un sentiment, mai exact acela din gândul că: ”pot face față”, ”chiar de mă simt pierdut, am unde mă duce”, ”mereu mă voi putea alina în brațele părinților mei”… Apoi urmează gândurile cu instrucțiunile de soluționare a oricărei probleme de parcurs. Putem să numim în multe forme acest sentiment: poate fi optimism; îl putem numi credință, încredere; îl putem numi speranță. Odată învățat de copil acest sentiment – oricum l-am denumi -, cel mai probabil că nu va fi uitat niciodată. Și, cum să-l învățăm dacă nu prin conectarea primordială de care vorbeam, cu părinții noștri?

Copilul care se simte conectat cu adevărat și care simte iubirea necondiționată a părinților săi, dezvoltă un sentiment de încredere, ca o bază de siguranță. De aici el are curajul să încerce tot ce-i nou, prin joacă, joacă urmată de exercițiu și la o disciplină ulterioară ce-l plasează în câmpul măiestriei. Experințele repetate din câmpul măiestriei duc la optimism și încredere.

Factori asociați cei mai mult cu o stare de fericire sunt optimismul, extroversia, sentimentul de control asupra propriei vieți, stima de sine. Toate acestea își au originea în copilărie. Dacă școala și familia ar promova dezvoltarea acestor calități – la fel de mult ca și notele mari! -, sănătatea emoțională a copiilor și a viitorilor adulți ar crește foarte mult.

Copiii au nevoie să se asigure de iubirea necondiționată a părinților săi. Ei trebuie să știe că sunt iubiți în orice condiții, acum și pentru totdeauna. Un om de succes a fost întrebat odată cum și-a clădit o viață încununată de succes, iar acesta a răspuns surprinzător: ”În ochii părinților mei am văzut doar zâmbete. Mama mă privea întotdeauna ca pe cel mai prețios dar al său, asta mi-a dat curaj și încredere, asta m-a ajutata să mă ridic. Iubirea din ochii părinților mei!” Iar, despre Enstein, circulă o poveste: un taximetrist l-a întrebat care este secretul succesului său? Răspunsul: faptul că, în fiecare zi când ajungea de la școală, mama întreba: ”Ei, cum e? Ai reușit și azi să pui o întrebare bună la școală?” Iată, conexiunea cu familia, legătura cu unul dintre părinți ne sunt adevărate aripi de dezvoltare.

O iubire necondiționată așa cum este cea pentru copilul nostru, ne face vulnerabili. Înțelegem că nu vom putea controla totul sau orice, iar aceasta ne face vulnerabili. Nu ne mai putem retrage, nici în cele mai dificile momente ori situații. Odată ce devii părinte, rămâi părinte pentru totdeauna și-i oferi iubire necondiționată copilului tău pentru totdeauna!

Ce înseamnă a fi un părinte bun?

Cercetările din psihanaliză afirmă că, a fi un bun părinte pornește și din capacitatea de a reflecta asupra propriei copilării. Toate traumele, neîmplinirile, tot ce nu a mers bine sau nu a funcționat în propria copilărie reprezintă o șansă de a învăța din aceste experințe. Nici un părinte atent, nu-și dorește a repeta greșelile făcute de părinții săi, atunci când devine conștient de ele. Un adult ce nu-și analizează trecutul este predispus însă a face exact aceleași greșeli făcute de părinți, în copilăria sa. Odată retrăită durerea, sunt șanse puține să repetăm aceleași greșeli, să aducem durere și propriului copil. Astfel, capacitatea de a reflecta la propria copilărie și de a învăța din ea ne face a fi un părinte mai bun.

Joacă-te cu copilul tău…

Abilitatea de a te juca este una dintre premizele fericirii noastre. Jocul, alături de iubirea necondiționată și relațiile copilului bazate pe conectare, iată factorii care generează un copil fericit, mai apoi, un adult împlinit și fericit. O cale foarte bună pentru a-ți da seamă dacă un adult este sau nu fericit, este să vezi dacă se poate juca sau nu. Adulții care nu știu să se joace au probleme, nu doar în ceea ce privește căutarea fericirii, ci și în căutarea excelenței. Joaca și gândul de a face ce ai chef merg mână în mână, iar aceasta ne aduce șansa de a fi fericiți și valoroși în viață. Linus Pauling, cel care a câștigat de două ori Premiul Nobel pentru chimie în 1954 și pentru pace în 1962, a afirmat la bătrânețe: ”Nu cred că am stat vreodată să mă întreb ce urmează să fac mai departe în viață. Am continuat pur și simplu să fac ceea ce îmi plăcea.”

Principala activitate a copilului este jocul! Prin joc copilul intră într-o stare de flux, iar o stare de flux aduce o stare de bine, numită chiar fericire. Cu cât avem capacitatea de a face activități care să ne aducă într-o stare de flux, cu atât vom fi mai fericiți. Tiparul acestor stări de flux pornesc chiar din copilărie, atunci când ne jucăm. Abilitatea de a genera și susține starea de flux și bucuria se rezumă la același lucru. Aproape orice activitate, de la citit, plantat în grădina sau învățarea unei teorii poate aduce starea de flux. Această stare te face să uiți de cât este ceasul?, unde ești? sau ce ai de făcut mai târziu?, asta pentru că devii una cu activitatea pe care o realizezi. Această stare de flux nu este conștientizată, la fel cum despre fericire putem spune că mereu o vedem retrospectiv. ”Uiți de tine”, nu simți conștient că ești fericit, simți doar că ești într-o revărsare a stării. Cu cât experimentăm mai mult această stare de flux, cu atât vom fi mai fericiți!

Pentru a învăța orice, avem nevoie de exercițiu…

Acesta aduce o stare de disconfort, într-o anumită măsură, datorită acelei faze în care exersezi și îți dai seama cât de puțin te pricepi! În această situație ne putem simți chiar și incapabili, lucru care ne îndeamnă mai departe la exercițiu. Pot apărea rezultate rapide sau pot apărea îmbunătățiri minore după eforturi colosale. Este o etapă care se consumă diferit, dar rezultatul final duce către măiestrie. Până acolo, disciplina se dezvoltă și ea, odată cu puterea exercițiului. Exercițiul, practica și disciplina fac legătura între joc și măiestrie!

Ajută copilul, crescându-i stima de sine, încrederea…

Stima de sine apare odată cu instalarea unui exercițiu și manifesarea măiestriei asupra sa. Atunci se produce creșterea de sine, în mod natural, la fel cum un mușchi se mărește la ridicarea greutăților, în sala de sport. Doar lăudând pe cineva, nu-i vom crește stima de sine, la fel cum mușchiul nu crește dacă-i spunem că este puternic!

”Sentimentul de măiestrie este cel mai bun antidot împotriva fricii, timidității, lipsei de încredere în sine.” – pag. 174. Măiestria este un puternic factor de construire a stimei de sine, sentimentul ei ne dă curaj și motivație de a încerca noi sarcini, abordarea unei noi activități. Spre deosebire de reușită care este un punct de referință, măiestria este un sentiment. El este trăit deplin doar atunci când calea către un obicetiv va fi parcursă cu toate etapele sale.

”Pe lăngă măncare, haine și un acoperiș, singura nevoie esențială în viață unui copil este securitatea emoțională, sau ceea ce se numește conectare. Conectarea creează magia legăturilot interumane.” – pag. 23

Bibliografie: ”Copil fericit – părinte fericit”, Edward M. Hallowell, Ed. Trei, București

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *