Creation, with Charles Darwin

http://vimeo.com/8921583

Charles Darwin a fost un naturalist englez, a carui teorie despre evolutia bazata pe selectia naturala a devenit temelia studiilor evolutioniste moderne. Cu chipul sau de boiernas de la tara, Darwin a socat initial societatea religioasa victoriana, sugerand ca animalele si oamenii impart aceiasi stramosi. Cu toate acestea, biologia sa atee a atras noua categorie de savanti profesionisti si, pana la moartea sa, viziunea evolutionista se raspandise deja in stiinta, literatura si politica. Darwin, el insusi un agnostic, a fost inmormantat cu onoruri nationale la Westminster Abby, Londra, in semn de recunostinta si pretuire.

Darwin si-a formulat teoria indrazneata in cadru neoficial, intre 1837 si 1839, la intoarcerea dintr-o calatorie in jurul lumii, la bordul navei HMS Beagle, insa abia doua decenii mai tarziu avea sa isi exprime public teoriile in Originea speciilor (On Origin of Species, 1859), cartea care a influentat profund societatea si gandirea occidentala moderna.

2 raspunsuri
  1. Savel
    Savel says:

    În ciuda faptului că îşi are rădăcinile în Grecia antică, teoria evoluţiei a fost pentru prima dată adusă în atenţia lumii ştiinţifice în secolul al XlX-lea. Punctul de vedere cel mai cunoscut în epocă referitor la evolutie a fost exprimat de către biologul francez Jean-Baptiste Lamarck, în cartea lui Filozofia zoologică (1809). Lamarck credea că toate fiinţele vii au fost dotate cu o forţă vitală, care le-a determinat să evolueze spre o complexitate tot mai mare. De asemenea, el credea că organismele puteau transfera urmaşilor trăsăturile dobândite în timpul vieţii lor. Ca un exemplu de astfel de raţionament, Lamarck a sugerat că gâtul lung al girafei a evoluat atunci când un stramos cu gât scurt a început să caute frunze din copaci în loc de iarba de pe sol. Totuşi nu au fost niciodată descoperite scheletele cu lungimi ale gatului intermediare intre primul animal care si-a întins gâtul si girafa aşa cum o vedem astăzi!
    Acest model evolutiv al Lamarck a fost însă infirmat de descoperirea legilor de transmitere a moştenirii genetice. La mijlocul secolului XX, descoperirea structurii ADN-ului a arătat că nucleele celulare ale organismelor vii posedă informaţii foarte speciale genetice şi că aceste informaţii nu ar putea fi modificate prin „trăsături dobândite.”Cu alte cuvinte, în timpul vieţii sale, chiar dacă o girafa a reuşit să facă gâtul cu câţiva centimetri mai lung, întinzâdu-l spre ramurile de sus ale copacilor, această trăsătură nu trece la descendenţii săi. Pe scurt, opinia lamarckiană a fost pur şi simplu respinsă de descoperirile ştiinţifice, şi a intrat în istorie ca o presupunere eronată.
    Cu toate acestea, teoria evoluţionistă formulată de către un alt om de ştiinţă care a trait câteva generaţii după Lamarck s-a dovedit a fi mult mai influentă. Acest om de ştiinţă a fost Charles Darwin Robert, şi el a formulat teoria cunoscută sub numele de „darwinism”.
    In 1859, el a publicat opiniile sale în cartea sa Originea Speciilor. În această carte, el a postulat că toate speciile au descins dintr-un strămoş unic, evoluând de la una la alta de-a lungul timpului datorită unor mici variaţii. În plus faţă de Lamarck el pus accentul pe conceptul de “selecţie naturală”.
    Darwin a teoretizat că există o luptă pentru supravieţuire în natură, şi că selecţia naturală este supravieţuirea speciilor puternice sau a celor care se adaptează mai bine la mediul lor.
    Cu toate acestea, „teoria evoluţiei prin selecţie naturală” a dat naştere la îndoieli încă din start:
    1 – Care au fost „variaţiile naturale şi coincidenţele”, menţionate de Darwin? Este adevărat că unele vaci au fost mai mari decât altele, în timp ce unele au culori mai inchise, dar cum ar putea aceste variaţii oferi o explicaţie pentru diversitatea de specii de animale şi de plante?
    2 – Darwin a afirmat că „fiinţele vii au evoluat treptat.” În acest caz, ar fi trebuit să trăiască de-a lungul timpului, milioane de „forme de tranziţie.” Cu toate acestea, nu a existat nici urmă de aceste creaturi teoretice în arhiva fosilieră. Darwin s-a gândit mult la această problemă, şi în cele din urmă a ajuns la concluzia că „cercetările ulterioare vor descoperi aceste fosile” dar aceasta totuşi nu s-a petrecut.
    3 – Cum ar putea explica selecţia naturală organe complexe, cum ar fi ochii, urechile sau chiar aripile? Cum se poate susţine că aceste organe au evoluat treptat, având în vedere că acestea nu ar reuşi să funcţioneze şi chiar dacă numai o mică parte lipseşte?
    4 – Înainte de a analiza aceste întrebări, să luăm în considerare următoarele: Cum a apărut în manifestare în primul rând, aşa-numitul stramoş din care, în conformitate cu Darwin, au evoluat toate speciile? Având în vedere că procesele naturale nu pot da viaţă la ceva care a fost iniţial complet neînsufleţit, cum ar explica Darwin formarea primei forme de viaţă?
    Conform teoriei evoluţiei viţuitoarele iau fiinţă ulterior prin pură coincidenţă şi se dezvoltă ulterior ca urmare a efectelor hazardului. Acum aproximativ 3,8 milioane de ani, când nu exista nici un organism viu pe pământ, au apărut primele organisme unicelulare (procariotele). Cu timpul, apar alte celule complexe (eucariotele) şi organismele multicelulare. Cu alte cuvinte, potrivit darwinismului, forţele naturii au construit din elemente simple, fără viaţă, fiinţe foarte complexe şi fără nici un defect încă din start. Fosilele celor cu defecte nu au fost descoperite nici pe timpul lui Darwin şi nici astăyi deşi el îşi punea mari speranţe în aceste presupuse viitoare descoperiri care i-ar fi confirmat teoria. Modelul propus de neo-darwinism, cel care face legea în biologia actuală, susţine că viaţa a evoluat prin două mecanisme: seleţia naturală şi mutaţiile. Selecţia naturală se bazează pe presupunerea că în natură există o luptă constantă pentru supravieţuire şi că cel mai puternic, cel mai bine adaptat la condiţiile naturale va supravieţui. De exemplu într-o turmă de antilope aflată mereu sub ameninţarea prădătorilor, exemplarele care aleargă cel mai rapid vor supraviaţui. Prin urmare turma de antilope va fi constituită numai din antilope foarte rapide.În orice caz, oricât ar dura acest proces, aceasta nu va face ca antilopele să se transforme în altă specie. Antilopele slabe vor fi eliminate, cele puternice vor supravieţui, dar dacă nici o modificare nu se produce în codul lor genetic, nu apare nici o transformare a speciei. În ciuda continuului proces de selecţie, antilopele vor rămâne în continuare antilope.

    Am constatat astfel că Darwin a fost mult mai puţin sigur el însuşi pe această teorie decât se consideră îndeobşte. În capitolul intitulat „Dificultăţi ale teoriei” de exemplu, prezintă considerabile îndoieli precum cea legată de apariţia şi evoluţia ochiului.

    Cu toate acestea, teza lui Lamarck, după cum am văzut mai sus, a fost infirmată de legile eredităţii formulate de călugărul austriac şi botanist, Gregor Mendel. Conceptul de „trăsături utile” nu a fost, prin urmare, niciodată acceptat.Legile genetice au aratat ca trasaturile dobândite nu sunt transmise mai departe, şi că moştenirea genetică are loc în conformitate cu anumite legi invariabile. Aceste legi susţin opinia conform căreia speciile rămân neschimbate. Nu contează cât de multe vaci a văzut Darwin în târgurile de animale de rasă ale Angliei, specia în sine nu s-a schimbat: vacile, au rămas vaci.

    Răspunde
    • lavinia
      lavinia says:

      Multumesc, multumim pentru cele scrise.

      In spatele oricarei forme, a oricarei realitati materiale, stiintifice sau plastice, sta subtilul din emotia transmisa de zbaterea umana inspre cunoastere… Neputinta, dorinta, increderea sau pierderea ei… Sta existenta asa cum e, fara ca mintea umana sa o poata analiza sau expune grafic, cum mereu incearca sa faca!

      Fruusetea umana chiar intr-o forma grava, existentiala!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *