Cu ce ne hranim la locul de munca?

1013928_10151494546676574_1022838497_n

 

Lucrăm într-un birou, într-o poziție statică, fără efort fizic, ci doar cu un consum intelectual? Dacă da, atunci, pentru a învăța să te dozezi ca și energie și să ai un randament bun întreaga zi, te invit să ai atenție față de următoarele aspecte punctate, pentru ca informația să fie ușor accesibilă si rapid de însușit:

 

1. Niciodată nu mănânci un mic dejun complicat, adică prăjit, cu mai multe tipuri de alimente și cu pâine albă.

2. Îți recomand să ai, ca și prim pas de dimineață, un fresh de fructe (mere, pere, citrice) și rădăcinoase (morcovi, țelină, pătrunjel). Astfel, îți asiguri o doză de vitamine ce te vor bine dispune, cu siguranță!

3. Niciodată să nu bei cafeaua în prima parte a zilei, când ești bine odihnit și ai energie după refacerea dată de somn. Adaugă cafeaua după masa de prânz, atunci ajuți digestia și oprești starea de epuizare ce are tendința de a ne cuprinde pe toți, dupa ora 15.

4. Ceaiul verde să fie un obicei de dimineață, activează metabolismul, ne dă energie și o stare mentală în bună funcționare.

5. Alegem să consumăm iaurt cu fulgi de ovăz, la care adăugăm semințe de in măcinate, sau germeni de cereale uscați. În plus, putem să adăugăm un pumn de fructe uscate și o linguriță de miere. Mic dejun delicios!

6. În jurul orei 11 ne este foame și atunci este de dorit să avem la îndemână un bol micuț și frumos, în care să punem 3-5 nuci, 2 nuci de brazilia, 5 migdale, 5 alune de pădure, 5 caju. Acestora, pentru a le face mai ușor de mâncat, le adăugăm câteva stafide, 2-3 curmale, 2 smochine uscate, câteva merișoare confiate. O gustare mai sănătoasă nu vom afla, semințele sunt vii, pline de elemente nutritive și -mai ales- pline de energie.

7. Tot ca și gustare sau ca și mic dejun, vă invit a vă pregăti câteva fructe proaspete cu câteva nuci. Este o combinație ce îmbină foarte bine nutrienții și vă veți simți în mare formă.

8. Ca și mic dejun, mai puteți opta și pentru o brânză degresată cu fructe uscate, sau cu o felie de pâine din făină integrală cu semințe, după care serviți un ceai de urzică sau mentă, spre o rapidă și optimă digestie.

9. O dată pe oră obișnuiți-vă să luați o pauză, să beți un pahar mare cu apă, să respirați conștient de câteva ori, să priviți pe fereastră sau oriunde, în depărtare, făcând loc în minte unor gânduri frumoase; poate la ce frumoasă familie aveți, la ce minunați sunt copiii voștri, la o bucurie ce urmează a vi-o face sau la o vacanță și la starea ce vă cuprinde gândul legat de ea. Aceasta o putem numi o tehnică simplă și personală de încărcare cu bună energie și optimizare a randamentului ulterior.

10. Dimineților noastre să le dăm mâncare vie, crudă, dătătoare de viață și energie. Fructe, sucuri proaspete din fructe, semințe, iaurturi, cereale luate din magazinele naturiste (niciodată cerealele din supermarket pline de solvenți și lipsite de tot ce aveau inițial hrănitor!).

Dacă ne hrănim „CU VIAȚĂ”, cu viață ne vom simți, cum altfel!?!

Dacă ne alimentăm fără pic de conștiință, ce randament dorim să avem, de unde să vină el? Că omleta sau șunca, ori alte alegeri eronate din dejunurile noastre nu ne dau câte ne iau. Și, în primul rând vorbim despre energie!

Iar, mai apoi, până și denumirea lui, MIC DEJUN, ne spune atât de clar despre ce avem trebuință și mai ales cât…un mic dejun, simplu si firesc, spre buna funcționare, structurare și dispoziție, spre un bun start al unei alte binecuvântate zi din viețile noastre!

Mereu să faceți alegeri conștiente în farfuria voastră!

Să aveți „Poftă bună!” la „MIC-ul” dejun!

Articol publicat aici: http://www.tion.ro/cu-ce-ne-hranim-la-locul-de-munca-in-prima-parte-a-zilei/1346559

4 raspunsuri
    • lavinia
      lavinia says:

      Mă bucur, Doamne ajută!
      Da, uite, mi-ai dat o idee sa mai scriu în curănd unul, poate cu ce ne hrănim la locul de muncă. în perioada postului… Mulțumesc!
      Te îmbrățișez!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns la lavinia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *