Cura cu CLOROFILA…

„Sangele rosu se curata cel mai bine cu  “sange verde “ …

In aceasta magie a vietii, a naturii, exista o substanta, una singura, care este cheia tuturor transformarilor: clorofila. Descoperirea ei a revolutionat biologia, fiind decriptat astfel – e drept, doar partial – procesul prin care razele soarelui dau viata pamantului: fotosinteza. Micile molecule de clorofila, uluitor de asemanatoare globulelor rosii – elementul de baza al sangelui uman -, sunt temelia vietii pe aceasta planeta. Ele mentin in viata nu numai plantele, ci (conform ultimelor descoperiri) si animalele.

Reflexul animalelor carnivore de a paste efectiv plante verzi are ca explicatie efectele tamaduitoare ale clorofilei, care are si asupra organismului uman efecte benefice uluitoare. Sangele verde, cum mai este numita aceasta substanta, ne dezintoxica organismul, ne regleaza tranzitul intestinal, ne vindeca si ne alina ranile, incetineste procesul de imbatranire, ne protejeaza impotriva radiatiilor cancerigene, precum si impotriva substantelor chimice nocive. Pe masura ce studiile
biologice avanseaza, este pusa in evidenta o legatura uluitor de puternica, misterioasa, intre om si aceasta substanta vitala. Se pare ca organismul uman este programat de la Dumnezeu sa interactioneze intens cu acest elixir verde, care-i modifica in bine majoritatea proceselor vitale.

Cea mai intensa actiune a clorofilei se exercita asupra sangelui uman,  compensand carentele in anumite minerale, ajutand la eliminarea toxinelor. Ideea populara ca o cura de urzica, de leurda sau de spanac verde  “innoieste sangele “ si-a gasit astfel un suport experimental extrem de serios. Oamenii de stiinta au cautat sa dezlege misterul acestei interactiuni intre  “sangele plantei “ si sangele uman, lucru care nu este foarte usor. In schimb, studiile lor au pus in evidenta o actiune cu
mult mai ampla a extractelor de clorofila, asa incat a prins contur ideea unei terapii cu clorofila.

In ce consta terapia cu clorofila?

Consta pur si simplu in administrarea pe cale orala de extracte vegetale foarte bogate in clorofila. Studiile efectuate in Statele Unite pe aceasta tema au avut rezultate exceptionale. Clorofila declanseaza procese puternice de detoxifiere, favorizeaza asimilarea si fixarea mineralelor vitale, stopeaza infectiile. Aplicata extern, cicatrizeaza ranile si mareste viteza de regenerare a tesuturilor. In prezent, se estimeaza ca cine va reusi sa extraga, sa izoleze clorofila si sa o faca accesibila in alimentele de uz comun, acela va domina industria alimentara si chiar farmaceutica a viitorului.

Cum pot fi obtinute extractele de clorofila?

Pentru a obtine extractele pentru o cura de primavara cu clorofila nu avem nevoie de o aparatura prea sofisticata. Este foarte util sa avem un mixer electric, dar in absenta acestuia, extractele de clorofila pot fi obtinute si manual. Iata cele doua metode de obtinere a extractului de clorofila:

Metoda 1 – cu ajutorul mixerului electric

Reteta pentru obtinerea unui pahar (200 ml) de extract de clorofila este urmatoarea: intr-un vas de plastic se pune un manunchi de mladite verzi de plante (grosimea manunchiului este cat sa poata fi cuprins intre degetul mare si aratator) si un pahar de apa plata sau apa de izvor. Se marunteste planta foarte bine (vreme de 3-5 minute) cu ajutorul mixerului, dupa care se filtreaza imediat printr-un tifon. Se consuma preparatul imediat dupa filtrare, asa incat sa nu se oxideze.

Metoda 2 – prin macerare

Aceeasi cantitate de mladite verzi se toaca marunt pe o planseta de lemn. Imediat dupa tocare, planta este pusa cu tot cu suc intr-un pahar cu apa plata sau apa de izvor si se lasa la macerat la temperatura camerei, vreme de sase ore, dupa care se filtreaza prin tifon. Dupa filtrare, extractul obtinut se consuma imediat.

Ce fel de mladite verzi folosim? 

Se folosesc numai tulpini de plante alimentare. Tulpinile plantelor pe care nu le cunoasteti sau a caror provenienta este incerta nu vor fi niciodata folosite, deoarece pot avea efecte toxice imprevizibile (fie datorita toxicitatii plantei in sine, fie datorita stropirii plantei cu substante chimice, ingrasaminte etc.). Cu cat verdele plantei este mai intens, cu atat efectele sale vor fi mai puternice, deoarece si continutul de clorofila va fi mai ridicat. Iata cateva plante frecvent folosite in terapia cu clorofila:
– fire verzi de zarzavat: patrunjel sau telina, in anumite cazuri frunze de ceapa verde sau usturoi;

– tulpini tinere de urzica sau frunze verzi de leurda ori papadie;

– mladite verzi, de circa 8 cm inaltime, de grau, orz sau ovaz;

–  tulpini tinere de lucerna.

Cat dureaza si cum se face o cura cu clorofila? 

De la bun inceput, trebuie spus faptul ca in ciuda aparentei simplitati a procedeului, efectele sale asupra organismului sunt foarte puternice. Ca urmare, aceasta cura poate fi resimtita ca un soc de catre organism, daca nu este pornita gradat. O cura standard cu clorofila dureaza12 zile si va decurge astfel:
– In prima zi de cura nu se va bea mai mult de un sfert de pahar (50 ml) de extract de clorofila, care va fi luat in doza unica, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte mesei de dimineata.
– In a doua zi de cura se va dubla cantitatea de extract (100 ml), care va fi baut in doua reprize, cu 30 de minute inaintea mesei de pranz si de seara.
– Intre ziua a treia si a unsprezecea se mareste doza cu cate un sfert de pahar pe zi (150 ml, 200 ml, 250 ml etc.), repartizandu-se in trei parti egale, luate cu 30 de minute inaintea celor trei mese principale.
– In a douasprezecea zi se bea cate un pahar de extract de clorofila inaintea fiecarei mese. Este de preferat ca in ultima zi de cura sa nu se consume altceva decat orez fiert si sarat dupa gust, pentru ca efectele de dezintoxicare sa fie mai intense.

Efectele curei cu clorofila

Este un excelent mijloc de purificare in perioada de primavara, fiind usor de aplicat si extrem de eficient. Cel mai rapid se va simti efectul de accelerare al tranzitului intestinal, ceea ce ce va determina o binevenita eliberare a colonului de toxinele acumulate peste iarna. Daca extractele vegetale sunt prea puternice pentru dvs. si va dau diaree, atunci le veti lua in doze mai mici si veti bea in paralel ceaiuri de menta, coada-racului sau scoarta de stejar, pentru a controla procesul.

Al doilea care va beneficia de pe urma curei cu clorofila va fi sangele. Tulburarile de coagulare, anemia, carentele de calciu si magneziu vor fi rapid compensate de aceasta cura. Hemofilia, chiar anumite forme de leucemie raspund foarte bine la aceasta forma de tratament. Pielea este cea de a treia  “tinta “ a curei cu clorofila.
Acneea rebela, diferitele forme de alergie, sensibilitatea la infectii vor fi puse pe fuga cu ajutorul tratamentului cu extracte verzi. Tenul va deveni curat si luminos, pielea va capata o stralucire sanatoasa.

Gastritele si ulcerele de primavara se amelioreaza si ele cu ajutorul acestei cure. Folositi mai ales extractele din plante aromatice blande (patrunjel, telina) si urzica (care este cicatrizanta si antiacida),care vor proteja peretii stomacului si – important – vor combate bacteriile de la acest nivel (inclusiv celebrul Helicobacter pilori). Astmul sau bronsita vor fi si ele ameliorate de aceasta cura, deoarece clorofila inhiba si distruge bacteriile, favorizeaza procesul respirator.
Astenia de primavara va fi combatuta, mai ales daca vom folosi plante mai amare (frunzele de papadie sunt excelente), in timp ce starile de oboseala vor fi risipite de extractele verzi de patrunjel si telina, adevarate tonice aromatice.

Ar fi pacat sa vorbim despre cura cu clorofila fara sa mentionam efectele sale exceptionale pentru oamenii care lucreaza in mediu toxic, care sunt expusi la radiatii (cum ar fi cele ale monitoarelor calculatoarelor, razele X ale aparatelor de analiza), care au avut sau au o hrana cu multi aditivi sintetici sau cu multa carne. Clorofila protejeaza vasele de sange impotriva sclerozarii, tine la respect infectiile bacteriene indiferent de localizare (chiar si pericardita – inflamatia muschiului cardiac – a fost tratata cu succes cu acesta terapie).

Cui ii este recomandata cura cu clorofila?

Fireste, ca orice cura de primavara, si terapia cu clorofila este adresata practic tuturor persoanelor, fie ele tinere sau in varsta. Desi este eficienta si in boala canceroasa ori in cele tumorale benigne, cura cu clorofila este recomandata in special persoanelor sanatoase. Periodic, mai ales la schimbarile de anotimp, organismul are nevoie de dezintoxicare, iar clorofila este un mijloc sigur si eficient de purificare, care va asigura premisele unei stari de sanatate excelente si a unei forme fizice si psihice maxime.
O a doua categorie careia i se adreseaza cura cu clorofila este aceeea a persoanelor care au afectiuni cronicizate. Astmul si bronsitele (inclusv cele tabagice), hepatita cronica (inclusiv fazele pre-cirotice si cirotice), reumatismul cronic si cel degenerativ, guta si multe alte boli pot fi ameliorate si vindecate cu ajutorul extractelor verzi. Batranii si convalescentii, adolescentii cu tulburari hormonale vor beneficia, de asemenea, de efectele reglatoare exceptionale ale extractelor de clorofila.
De asemenea, obezitatea, inclusiv cea care apare pe fond de dezechilibru hormonal, raspunde foarte bine la acest tratament, asociat cu o cura vegetarian-crudivora.

Cui ii este contraindicata cura cu clorofila?

Aceasta cura este contraindicata persoanelor cu diaree acuta, cu colita de fermentatie, precum  si celor al caror colon este foarte sensibilizat. Persoanele care au suferit operatii de by-pass coronarian, care sufera de tromboza vor face aceasta cura numai la recomandarea si sub supravegherea medicului.

In 1915, Dr. Richard Willstätter a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice a clorofilei, o retea de atomi de carbon, hidrogen, azot si oxigen inconjurand un singur atom de magneziu. Cincisprezece ani mai tarziu, in 1930, Dr. Hans Fisher a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice a hemoglobinei, fiind surprins sa descopere ca aceasta avea o structura asemanatoare cu a clorofilei.

Hemoglobina (alcatuita din hem si globina) este pigmentul care da culoarea rosie hematiilor (eritrocitelor) din sange. Clorofila este pigmentul verde care da culoarea plantelor.Plantele pot obtine tot necesarul de energie pe domeniile albastru si rosu ale spectrului vizibil. Oricum, exista inca o mare parte a regiunii spectrale, intre 500-600 nm, in care foarte putina lumina e absorbita. Lumina aferenta acestor benzi spectrale se afla in regiunea corespunzatoare culorii verzi si, dat fiind ca aceasta e reflectata, plantele au culoarea verde. Clorofila absoarbe lumina atat de puternic, incat mascheaza alte culori mai putin intense. Cateva dintre aceste culori mai discrete (provenite de la moleculele unor substante precum carotenul si quercitina) se pot evidentia toamna, atunci cand clorofila din frunze dispare, culoarea verde fiind inlocuita de culorile portocalii si portocaliu-rosiatic date de carotenoide.

Un proces de importanta biologica majora in care clorofila este implicata 100% este fotosinteza, procesul biologic prin care plantele, algele, protozoarele si unele bacterii convertesc energia luminii solare in energie chimica. Energia chimica este utilizata pentru reactiile de biosinteza, precum acelea de formare a glucidelor sau acelea de fixare a azotului in aminoacizii care constituie materia prima de sinteza a proteinelor. In fine, putem spune ca aproape toate organismele vii depind de energia produsa prin fotosinteza, aceasta fiind esentiala in nutritia lor, ceea ce face din aceasta energie una capitala pentru viata de pe Pamant. Evident,
se face referire la specificul de organisme autotrofe – cazul animalelor si omului. Fotosinteza este, de asemenea, responsabila si pentru biogeneza oxigenului care alcatuieste o mare parte din atmosfera Pamantului.

COMPLECSI MOLECULARI AI CLOROFILEI

Clorofila si derivatii acesteia denumiti clorofiline (reprezentand saruri de sodiu si/sau de cupru ale clorofilei) au capacitatea de a forma complecsi moleculari stabili cu anumite substante chimice nocive, unele cu actiune cancerigena, precum hidrocarburile policiclice aromatice gasite in fumul de tigara, unele amine heterociclice gasite in carnea prajita si aflatoxina B1 (AFB1). Legatura dintre clorofila sau clorofiline si aceste substante cu potential cancerigen se refera la capacitatea de curatire a acestora din urma din tractul gastrointestinal cu ajutorul primelor, reducandu-se astfel cantitatea de subsante nocive care ajunge la tesuturile susceptibile.

Clorofilinele sunt unele dintre substantele cu cel mai pronuntat caracter antioxidant care au fost vreodata studiate. S-a demonstrat ca, substantele de tip clorofilina pot neutraliza in vitro actiunea oxidantilor. Rezultate din studiile efectuate pe animale sugereaza faptul ca suplimentarea dietei cu clorofila poate scadea stresul oxidativ indus de substantele chimice carcinogene si de radiatii.

CLOROFILA, CLOROFILINELE SI PREVENIREA CANCERULUI

Studiile experimentale au pus in evidenta si activitatea anticancerigena a clorofilei si clorofilinelor. Este cunoscut faptul ca oncogeneza (carcinogeneza), in majoritatea cazurilor, este precedata de biotransformarea unor xenobiotice chimice in compusi carcinogeni activi. Date rezultate din experimentele efectuate pe animale indica faptul ca toate clorofilinele pot creste activitatea enzimelor cu actiune specifica in biotransformare.

O alta explicatie posibila pentru mecanismul anticancerigen al unor derivati ai clorofilei este data de faptul ca acestia actioneaza ca si molecule interceptoare, blocand absorbtia aflatoxinelor si a altor substante cancerigene prezente uneori in alimente. Cand clorofilinele sunt administrate, experimental, impreuna cu un cancerigen, acestea actioneaza ca si molecule interceptoare, formand complexe reversibile cu substanta cancerigena. Cercetarile confirma ca derivatii clorofilei pot avea efect de „interceptor” in raport cu diversi cancerigeni testati.

CLOROFILINELE SI DETOXIFIEREA

Clorofilinele joaca, de asemenea, un rol important si in detoxifierea interna a organismului, avand astfel importanta in mentinerea functiilor vitale si a sanatatii. Detoxifierea interna reprezinta totalitatea proceselor care neutralizeaza, transforma si elimina substantele nocive (daunatoare) din organism, prin unul sau mai multe din urmatoarele cai:
– respiratorie – plamani, bronhii, trahee, laringe, faringe, sinusuri si nas;
– gastrointestinala – stomac, ficat, vezica biliara, colon si intregul tract gastrointestinal;
– urinara – rinichi, uretere, vezica urinara si uretra;
– tegumentara si glandulara – glande sudoripare, sebacee si lacrimale;
– limfatica – canalele limfatice si nodulii limfatici.

Ficatul

Sub raport functional, ficatul este unul dintre cele mai importante organe cu rol in detoxifierea organismului. Glutationul, cel mai abundent compus sulfhidric din organism, are functia de a chelata si detoxifia organismul. Astfel, metalele grele, cum ar fi mercurul si plumbul, se pot combina cu glutationul. Odata complexul format, bila devine calea principala utilizata de organism pentru excretia acestuia, reducandu-se astfel cantitatea de glutation disponibila. Mai mult, celulele canceroase utilizeaza metionina din gluation pentru a se dezvolta si a prolifera. Dependenta cancerului si a tumorilor de metionina pentru dezvoltare este o conditie artificiala datorata unor tulburari pe caile metabolice de trans-sulfurare si trans-metilare. Asadar, daca disponibilitatea metioninei este redusa, va fi afectata nu doar capacitatea ficatului de a produce detoxifiere, dar va scadea si cantitatea disponibila de glutation pentru a complexa anumite substante straine (xenobiotice chimice). Studiile au demonstrat ca o deficienta de metionina poate, ea insasi, provoca aparitia cancerului hepatic, fara a mai fi prezenta vreo substanta cancerigena si, de asemenea, au aratat faptul ca deficitul in metionina permite metalelor grele sa produca efecte toxice.

Colonul

Este un segment al tractului digestiv, important in eliminarea xenobioticelor reziduale sau chiar a unor metaboliti reziduali aflati in exces (e.g.: lipide, lipoproteine, etc.). Tesuturile organismului nu pot elimina reziduurile atat timp cat colonul nu functioneaza normal. Diversele aparate si sisteme ale organismului sunt dependente unele de altele. Cand colonul functioneaza normal, organismul are asigurata eliminarea reziduurilor cu potential toxic din toate tesuturile prezente in diverse aparate si sisteme. Reziduurile din colon, in cazul unor tulburari functionale, pot conduce la disfunctiuni ale unor organe. Acest fapt este posibil prin tranzitul diverselor substante nocive din colon. Colonul afectat creeaza diverticulite care se prezinta ca mici buzunare ale peretelui colonului, cu continut de materii fecale. Daca acestea stagneaza prea mult, pot ajunge in organism, cauzand ceea ce se numeste autointoxicare. Aceste diverticule, de obicei, nu pot fi detectate in interiorul colonului prin colonoscopie. Adesea, acestea pot fi localizate la exteriorul colonului, unde nu pot fi vizualizate. In aceste diverticule („buzunare”) viscerale specifice colonului se poate acumula puroi, sange si materii fecale cu continut de substante nocive care pot tranzita in circulatia sanguina. In acest mod se realizeaza o intoxicare a organismului. Cand organismul este intoxicat, in celule nu mai pot accede nutrientii din sange, deoarece lichidul interstitial contine reziduuri
aduse de limfa. Substantele nocive sunt in acest caz eliminate in parte, prin rinichi, prin piele (glande sebacee, glande sudoripare) si chiar prin glandele lacrimale.

Rinichiul

Principalul rol al rinichilor rezida in mentinerea constanta a volumului si compozitiei fluidelor biologice si, in general, a homeostaziei biochimice si homeostaziei termice. Aceasta, in conditiile in care factorii de mediu (alimentatia, temperatura, presiunea atmosferica) variaza continuu. Prin rinichi se realizeaza indepartarea din organism a unor produsi metabolici reziduali formati la nivelul celulelor si xenobiotice chimice sau derivati reziduali ai acestora. Rinichiul detine mai putin
controlul cuantumului apei intracelulare din moment ce, daca acesta functioneaza in mod adecvat, fiecare celula este in mare parte autonoma,
retinand ceea ce are nevoie si eliminand ce nu are nevoie, in fluidul extracelular. Rinichiul retine metabolitii necesari si, chiar mai mult, permite “libertatea” de a face mici excese. Aceasta inseamna ca rinichiul ne permite sa luam mai mult decat avem nevoie din elementele vitale – apa si sare, de exemplu – excretand exact ceea ce nu folosim. In final, putem spune ca rinichii conserva atat volumul lichidelor din corpul nostru, cat si compozitia acestora. Chiar daca exista variatii in alimentatie, consum de lichide sau activitate fizica, valorile specifice homeostaziei biochimice se mentin. Rinichiul functioneaza cu o precizie de maxim 1% in circumstante extrem de variate. Daca rinichii „cedeaza” in situatii limita, decesul are loc dupa cateva zile, datorandu-se in mare parte acumularii de produsi metabolici si reziduali toxici, care pot provoca stop cardiac. Remarcabil este si faptul ca rinichiul se poate adapta la tulburari morfofiziologice lente prin disfunctie, astfel incat
este posibila supravietuirea chiar si cu 5% din functionalitatea totala a acestuia. Rinichiul are o rezistenta mai mare la boli decat (de exemplu) inima sau plamanii.

Sistemul limfatic

Cand substantele reziduale din celule sunt eliminate, acestea sunt transportate mai departe de catre lichidele circulante ale organismului: sangele si limfa. Limfa are aceeasi compozitie cu cea a sangelui, insa nu contine eritrocite. Fiecare celula din organism este scaldata de lichidul interstitial, care contine substante provenite din
circulatia sanguina, alaturi de substante eliminate de celule. Aproximativ 90% din apa si moleculele mici care intra in lichidul interstitial din circulatia sanguina sunt reabsorbite de vasele sanguine locale. Celelalte 10%, din apa si moleculele mici ramase alaturi de proteine, alte substante cu molecule mari si particule din lichidul interstitial sunt colectate intr-o retea de vase capilare limfatice. Acestea conflueaza in vase mai mari care, in cele din urma, se varsa inapoi in circulatia sanguina. Vasele limfatice contin valve mono-directionate care au in structura tesut muscular ce pompeaza limfa prin aceste valve. In toate canalele limfatice
exista valve. In vasele limfatice mari, valvele sunt prezente la fiecare cativa milimetri, iar in vasele limfatice mici, valvele sunt chiar mai apropiate. Imaginile in miscare ale vaselor limfatice expuse arata ca, atunci cand acestea sunt umplute cu lichide, musculatura neteda din peretiivaselor se contracta automat.

Mai mult chiar, fiecare segment al vaselor limfatice dintre doua valve succesive functioneaza ca o pompa automata separata. Astfel, umplerea unui segment cauzeaza contractia, iar fluidul este pompat prin valva catre urmatorul segment limfatic. Aceasta provoaca umplerea segmentului urmator care, la randul sau, cateva secunde mai tarziu, se contracta. Procesul continua pe tot parcursul sistemului limfatic pana cand lichidul este, in cele din urma, golit inapoi in sistemul sanguin, din ductul toracic in vena cava, chiar sub clavicula. Cand proviziile proaspete iau locul produsilor reziduali ai celulelor – toxine, bacterii, virusi, otravuri, etc – celulele devin mai sanatoase si la fel si noi. Indepartarea proteinelor din spatiile interstitiale este o functie absolut esentiala, fara de care am muri in 24 de ore. Cand sistemul limfatic devine suprasaturat cu materii mucoide, se creeaza o presiune ce se resimte in intregul organism. Incepe ca si o tensiune in muschi, ce devine o durere musculara o data cu cresterea presiunii. Una dintre functiile febrei este aceea de a subtia mucusul limfatic, imbunatatind abilitatea acestuia de a curge si de a trece
prin peretii colonului. Toate influentele cu rol in purificarea limfei reduc febra, prin scaderea necesitatii de a utiliza acest mecanism pentru subtierea mucusului limfatic. Daca colonul nu poate asigura rata necesara de purificare a limfei, atunci organismul utilizeaza ficatul pentru a face acest lucru. Toxinele preluate de ficat sunt excretate ca si parte componenta a bilei. Cand fluxul bilei devine excesiv, aceasta se aduna in stomac, avand ca rezultat aparitia senzatiei de greata. Majoritatea
plantelor selectate in scop nutritional au rol in epurarea substantelor toxice din limfa, motiv pentru care animalele mananca iarba atunci cand se simt rau.

Se poate deci vedea cu ce probleme se poate confrunta organismul atunci cand colonul nu functioneaza normal. In acest caz, substantele reziduale sunt retinute in sistemul limfatic. Pe masura ce acest proces continua, reziduurile se acumuleaza in tesuturile organismului, ducand la aparitia bolilor. Acest proces poate afecta orice parte a organismului, deoarece sistemul limfatic serveste toate celulele corpului.

Deoarece sistemul limfatic preia toxinele de la toate celulele organismului, functionarea optima a acestuia este importanta pentru sanatatea intregului organism. Limfa este plina de nutrienti pe care ii transporta la celule, de hormoni, de enzime. Leucocitele, limfocitele, monocitele, anticorpii si alte celule sanguine sunt capabile sa se deplaseze pe oriunde exista apa. Exact precum aerul din jurul corpului se afla in miscare constanta, lichidul limfatic in care „se scalda” celulele se gaseste, de asemenea, in miscare continua. Celulele sunt capabile sa functioneze mai bine daca lichidul limfatic este permanent reinnoit si contine concentratii optime de hidrogen, oxigen, glucoza si alti nutrienti.

Din organism, anumite toxine se pot elimina si prin intermediul transpiratiei, in urma unor activitati fizice intense sau a caldurii. Sinusurile si pielea noastra se pot constitui, de asemenea, in cai de eliminare. Dar de ce este important sa asiguram buna functionare a sistemelor de detoxifiere ale organismului? Deoarece noi toti suntem expusi zilnic la actiunea unui numar mare de xenobiotice chimice (in limba greaca: xenos = strain; bios = viata). Xenobioticele sunt substante ajunse in organism, care nu sunt produse in mod normal si nici nu ar trebui sa fie prezente, sau substante care sunt prezente in concentratii mult mai mari decat cele
uzuale. Printre xenobioticele chimice putem mentiona: aditivii alimentari, medicamentele, diversii poluanti chimici prezenti in aer, apa si alimente, generati de activitatile industriale si agricole s.a. – adica substante pe care organismul uman nu le produce singur si nici nu ar trebui sa fie prezente in corp ca si parte a unei diete normale. Pe langa xenobioticele chimice, organismele umane sunt expuse si la xenobiotice fizice (radiatii cosmice sau terestre) si chiar biologice (virusuri, bacterii, paraziti).

Efectele nocive ale xenobioticelor, indiferent de originea lor, depind de doza, frecventa sau starea de agregare a acestora. Xenobioticele pericliteaza sanatatea umana daca nu sunt transformate si eliminate. Un debut rapid al unor simptome acute poate fi produs de multe pesticide si de unele medicamente, dar in general, majoritatea xenobioticelor cauzeaza efecte negative pe termen lung, ducand la aparitia cancerului sau a altor boli. O mare parte din simptomele comune generate de xenobiotice includ dureri de cap, oboseala, exces de mucus, dureri, probleme digestive, simptome specifice alergiilor si sensibilitate crescuta fata de agenti din
mediu cum ar fi chimicalele, parfumurile si sinteticele.

Organismul se debaraseaza de xenobiotice prin biotransformare. Adesea, in mod incorect, acest proces este numit metabolizarea xenobioticelor. In general, biotransformarea are ca rezultat conversia xenobioticelor liposolubile in metaboliti solubili in apa cu molecula mare, care pot fi excretat, si in mod eficient.

Nutrientii si xenobioticele chimice absorbite din intestin sunt transportate la ficat printr-un singur vas sanguin (vena porta). Daca accede in organism in cantitati mici o substanta straina, poate fi transformata complet la nivelul ficatului, inainte de a ajunge in circuitul sanguin si la alte organe (efectul primului pasaj). Xenobioticele inhalate sunt distribuite prin intermediul circulatiei sanguine la ficat. In acest caz, doar o fractiune din doza este transformata in ficat inainte de a
ajunge la alte organe. Enzimele hepatice sunt responsabile pentru biotransformarea xenobioticelor, mai intai prin xenobiodegradare (prin reactii de oxido-reducere, de hidroliza) si apoi prin xenobiosinteza.

CLOROFILINELE CA DEODORANT INTERN

Clorofilinele pot fi utilizate si ca deodorant intern. Observarea in anii 1940 si 1950 a faptului ca clorofila are efecte deodorante aplicata pe ranile urat mirositoare, i-a facut pe clinicieni sa administreze clorofila pe cale orala la pacientii cu colostomii si ileostomii pentru a controla mirosul fecalelor. Cateva rapoarte de caz publicate indica faptul ca administrarea orala a clorofilei scade, la o examinare subiectiva, mirosul urinei si fecalelor la pacientii cu incontinenta.

CLOROFILINELE IN VINDECAREA RANILOR

Cercetarile efectuate in anii 1840 au indicat faptul ca solutiile de clorofiline incetinesc dezvoltarea anumitor bacterii anaerobe in tuburile de testare si accelereaza vindecarea ranilor produse experimental la animale, ducand la introducerea utilizarii solutiilor si unguentelor de uz extern cu clorofila in tratamentul ranilor deschise, persistente la oameni. La sfarsitul anilor 1940 si in 1950, o serie de studii efectuate, in mare parte necontrolat, pe pacienti cu rani cu vindecare lenta, precum ulcere vasculare si ulcere ischemice de presiune (de decubit), au raportat ca aplicarea clorofilei de uz extern favorizeaza vindecarea mai eficienta
decat alte tratamente comune folosite. La sfarsitul anilor 1950, clorofilinele au fost adaugate in unguentele cu continut de papaina si uree utilizate in tratarea ranilor, cu scopul de a reduce inflamatia locala, de a favoriza vindecarea si de a controla mirosul.

Eficienta clorofilinelor – sarurile de sodiu si/sau de cupru ale clorofilei – in vindecarea ranilor a fost verificata de-a lungul timpului. Se pare ca clorofilinele sunt valoroase in special datorita actiunii lor antiaglutinante si antiinflamatoare, ele permitand utilizarea continua si indelungata a ingredientelor proteolitice, papain-ureea, care ar putea altfel cauza inflamatii si hemaglutinari la nivelul capilarelor. Rezultatele clinice favorabile par a se datora faptului ca unguentele proteolitice (cu continut de papaina, uree si clorofilina) elimina in intregime tesuturile necrotice si alte impuritati, mentinand apoi circulatia si irigarea optima a zonei respective, accelerand epitelizarea.

Un material primit pe mail, completat si trimis mai departe, catre voi, cu drag!

Sunt indragostita de clorofila!!!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *