Despre relații interumane și valoarea lor

1800082_459616440807151_841436689_o

„Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” —  Nicolae Steinhardt 

A avea relații  bune reprezintă o formă de maturitate și evoluție personală, un mod prin care generăm ”lumina din sufletele noastre”. Poate nu reușim mereu să primim acest dar, poate nu întotdeauna avem puterea de a relaționa armonios cu cei din jur, dar mereu vom avea în noi puterea de a dărui, a dărui din ”lumina proprie”, într-o altă formă, într-un alt mod. Până la urmă, oare care-i scopul nostru ce izvorăște din profunzimea esenței și nobleții sufletului uman? Să fim buni și calzi cu semenii noștri, să ne descoperim harul și să dăruim celor din jur, toată ființa noastră! Poate fi? Poate este un pic cam ideal? O fi, dar acesta-i crezul meu acum…

Să fii rău și să te cerți, simplu, poate oricare dintre noi!

Să fii bun și să dăruiești, iată provocarea, aici cădem la test…

 „Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea…” — Ludwig van Beethoven 

Învățăm să trăim în fiecare zi…

Cred că atunci când am eșuat într-o relație, fie ea amoroasă, fie de prietenie absolut minunată, am eșuat pentru că nu am reușit să mai fiu în acord cu ce-i dăruiesc și cu ce primesc de la celălalt. ”S-a stins lumina din sufletul meu…” Legătura poate continua, însă frumusețea și lumina se pierd…

Rămânem uneori, după mulți ani de ”simbioză” cu cei foarte apropiați, goliți de orice reacție față de ei, într-o platitudine neînțeleasă, o stare fără prea multe cuvinte. Dacă simțim furie, este foarte important să ne eliberăm de ea, este toxică și vine ca un bolovan pus într-un sac, ce-l purtăm în spate! Da, el călătorește mai departe cu noi și ar fi mare pierdere de energie și lumină să facem asta, să nu conștientizăm cât rău ne putem face cu o astfel de atitudine. Punct, înseamnă punct! Asumat, conștient și fără resentimente, altfel este o grea provocare și nu ne dorim să trăim astfel. Ne aduce boli, depresii, blocaje, ne oprește din zbor!

Viața este ca un zbor…

Și totuși, relațiile interumane, felul în care avem aceste relații, vorbesc foarte mult despre noi…

Despre realțiile noastre sunt scrise cărți, dar nimic nu capătă sens până nu le trăiești toate conștient, iar, de mai ai șansa să și stai cu cineva plăcut sau drag de vorbă despre asta, parcă te trezești și ești vădit conștientizat de aceste realități… să nu le numesc chiar neîmpliniri!

„Când vezi un om bun, gândește-te să-l întreci. Când vezi un om rău, cercetează-ți inima.” —  Aristotel

Uitați-vă în voi adânc, căutați ”relațiile voastre” și vedeți cum sunt.

Și, da, așa cum sunt relațiile noastre interumane, așa este și o parte însemnată din adaptare noastră aici, pe pământ!

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *