Ego-ul, între gând și intuiție
Egoul, in psihologie mintii noastre, are multa treaba si e la loc de frunte in abilitarea fiecarei actiuni individuale, a fiecarei competitii cu noi sau ce ceilalti. Fara ego ar fi poate imposibil de trait in aceasta lume, ar fi greu posibila adaptarea la ea.
Cu „mintea egotica” intelegem si deslusim perceptiile, analizam si actionam. Rational, constient, insa nimic intuitiv, ori din adancul starilor noastre esentiale, fiintiale. Treaba merge, competitia ne prinde, asta a si vrut sistemul sa faca din noi, până la urmă, niste competitori!
Suntem niste „umanoizi” mai mult ganditori decat simtitori, mai mult reactivi decat creativi, frumosi mai mult pe exterior, decat pe interior…ca da bine perceptiei!
Acest ego, aceasta minte trufasa isi pierde toata verticalitatea sau sustenabilitatea atunci cand trecem in planul spiritual al omului. Aici el arata ca un copil ce cauta sa atraga atentia, actionand in orice chip sa fie in centrul ei. Ori, atentia, nu are cum sa o primeasca pentru ca fiecare clipa, din fiecare clipa, aici, este invelit de o lumina ce nu are nici macar cea mai mica tangenta cu acordul, necesarul ori atentia cuiva.
In acest plan spiritual egoul este o comedie, un circ de care nu ai nici macar pentru „o reprezentatie” trebuinta…
Si iata, din aceasta perspectiva, doua stari ale omului, una mentala si alta spirituala, in care apare o asa mare diferenta. Pe muchie de cutit pasim, asa ar parea, de vrem a avea dibacia uzului ego-ului, atat doar cat sa stam bine „pe doua picioare”, atingand pamantul de sub noi, exact atat cat reprezinta ”suficient”.
Actul acesta de suficienta ii este greu de cuprins ego-ului, de aici pornind avalansa lui „mai mult”, „mai puternic”… „eu” și ”doar eu”!
Nu putem sa zburam mereu cu capul in nori, relaxati de orice competitie de viata, ca ne scapa pamantul de sub picioare. Insa, nici adancirea in planul materiei nu este alegerea inteleapta, aici pierzand cei mai multi dintre noi inaltarea, atitudinea fireasca a omului. In cazul acesta, atitudinea creeaza altitudinea nasului ridicat in vant… cam despre asta este vorba, caci ne referim la ego, nu-i asa?!
Adevarata altitudine o putem simti doar cu fruntea inaltata catre cer, uimiti de maretia creatiei si bucurosi de a fi partasi ” ca picarura dintr-un ocean, picatura ce particupa si ea la intreg”.
Doamne ajută!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!