Gandurile influenteaza starea corpului fizic

Fiecare gând produce o reacţie biochimică la nivelul creierului. Acesta eliberează la rândul său semnale chimice transmise corpului, în care acţionează ca mesageri ai gândului. Gândurile care produc substanţele chimice din creier îi permite corpului să simtă exact cum gândim. Deci fiecare gând produce o substanţă căreia îi corespunde o senzaţie din corp.

În mod esenţial, la fiecare gând de fericire, inspiraţie, adică pozitiv, creierul produce substanţe chimice care vă fac să vă simţiţi fericit, inspirit sau înalţat. De exemplu, când anticipaţi o experienţă placută, creierul produce imediat un neuro-transmitător numit dopamină, care stimulează crierul şi corpul în aşteptare experienţei respective şi începe să vă stimuleze. Gândurile pline de ură, de supărare sau autodepreciative detrermină creierul să producă nişte substanţe chimice numite neuropide, la care corpul reacţioneză corespunzător. Vă simţiţi duşmănos, furios sau lipsit de valoare. Iată cum gândurile devin neîntârziat materie.

Atunci când corpul reacţionează la un gând printr-o tărie, acest fapt declanşează un răspuns în creier, care monitorizează şi evaluează constant starea corpului şi observă că trupul se simte într-un fel anume.

Ca răspuns la această trăire organică, creierul generează gânduri care produc mesageri chimici corespunzători; începeţi să gândiţi cum simţiţi. Gândirea ceează simţire, iar apoi simţirea creează gândire, într-un ciclu continuu.

Această buclă duce în cele din urma la apariţia în corp a unei anumite stări, care determină natura generală a modului în care ne simţim şi ne comportăm. Numim acest lucru stare. Să presupunem, de pildă, că o persoană îşi traieşte o mare parte din viaţă într-un ciclu repetat de gânduri şi stări care au de-a face cu lipsa de securitate. În momentul în care gândeşte că nu e suficient de bună sau de deşteaptă, ori “destul de…” în tot ceea ce face, creierul eliberează substanţe chimice care produc un sentiment de insecuritate. Acum simte întocmai cum gândea. Cu alte cuvinte, corpul o determină acum să gândească. Acest gând duce la şi mai multe sentimente de insecuritate iar ciclul se autoperpetuează. Dacă gândurile şi sentimentele persoanei continuă să genereze an de an acelaşi feedback biologic între creier şi corp, ea va trăi într-o stare de “insecuritate”.

Cu cât întreţinem mai mult aceleaşi gânduri, care produc la rândul lor aceleaşi substanţe chimice, care determină aceleaşi stări în corp, cu atât gândurile ne schimbă fizic mai mult. Astfel, în funcţie de ce gândim şi simţim, ne creăm starea. Lucrurile la care ne gândim, energia şi intensitatea lor ne influenţează în mod direct sănătatea, alegerile şi deciziile, şi în cele din urmă , calitatea vieţii.”

 Articol scris de Joe Dispenza

Material primit pe mail

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *