GNM – Noua Medicina Germana

INTRODUCERE

Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din Munchen, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat. Dirk a murit în Decembrie 1978 şi, cîteva luni mai tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legatura directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat foarte curînd că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atît cancerul, cît şi alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată de o zona din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un conflict şoc perfect identificabil. Rezultatul cercetărilor sale se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustreaza legatura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a Diagramei ştiinţifice a GNM este în lucru).
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine, datorită faptului că aceste legi biologice valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescînd  al interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicinez (GNM – Noua Medicină Germană). Termenul New Medicine nu poate fi folosit nicăieri la nivel internaţional) .
În 1981, Dr. Hamer a  prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totuşi, pînă astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atît de medici independenţi, cît şi de asociaţii profesionale.  La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală pe motive că a refuzat să se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, era hotărît să-şi continue munca şi, în 1987, a reuşit să-şi extindă descoperirile practic către orice boală cunoscută de medicină. Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi de către cele franceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a New Medicine. Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amînare, pacienţilor din întreaga lume  le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer.

ORIGINEA  BOLILOR  ESTE  ÎN  CREIER   

Dr. Hamer a stabilit că orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde individul total nepregătit Prima Lege Biologică. În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci şi biologic, care trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neaşteptate, a unei perioade de nemîncare sau a unei ameninţări de moarte.
Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de pierdere a teritoriului, cînd îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual în cămin poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul abandonului poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copii suferă deseori un şoc conflictual de separare, cînd mama se decide să se întoarcă la munca sau cînd se despart parinţii.
Analizînd mii de tomografii (CT) în relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci cînd are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzînd o leziune care este vizibilă pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice. (În 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul impactului către organul corespondent care, la rîndul lui, răspunde cu o modificare specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce vechiul creier (cerebelul, zona amigdaliană) este programat cu instrucţiuni de bază legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, noul creier (creierul mare) este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate şi cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine.
Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strîns legate de embriologie, pentru că, indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atît organul, cît şi ţesutul cerebral corespondent – A treia Lege Biologica.
GNM Ontogenetic System of Tumors (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustreză că organele controlate de vechiul creier care derivă din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plamînii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS).
Să luam exemplul cancerului de plămîn: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămîn este un şoc de tipul frica de moarte, deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formînd o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit, şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizînd astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plămîn prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul frica de moarte, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.
Cancerul de sîn, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul mamă-copil sau probleme cu partenerul. Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucît îşi face foarte multe griji, atunci cînd copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cît conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formînd o tumoră. Scopul biologic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi  fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci cînd nu alaptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
            Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămîn sau de sîn este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în vechiul creier. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict şoc specific, care activează un program biologic precisA Cincea Lege Biologică, ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgenţă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este coordonat acest program de urgenţă.
În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului-şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectoderm sau mesoderm-ul noului creier. În momentul producerii conflictului-şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci cînd persoana se află într-o stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele-şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă.
Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai tîrziu decît glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tînără a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sîn. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict, atunci cînd puiul ei se pierde sau este omorît. Ca un reflex natural la acest conflict-şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încît laptele nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze în interiorul sînului. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sînul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului-şoc nu exista practic nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sînului.
CELE  DOUĂ  FAZE  ALE  ORICĂREI  BOLI

Dr. Hamer a descoperit de asemenea că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze –A Doua Lege Biologică. În timpul primei faze, a conflictului activ (şi anume atîta timp cît acesta există) întregul organism este orientat către a face faţă conflictului. În timp ce, la nivel fizic, au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă de asemenea cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburări ale somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită şi fază rece. Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sînge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mîinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intesitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămîne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fără nici o indoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine.  O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în nici un caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În German New Medicine distincţia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o  valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca markerii tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită complet arbitrară.

Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul: Mai ai doar şase luni de trăit!, impact ce aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant pentru pacienţii de cancer pe care tratamentele convenţionale de cancer nu fac decît sa îl accelereze.
Dacă pacientul nu a facut nici un tratament convenţional de cancer (în special chimioterapie sau radioterapie), GNM are o rata de succes de 95 pana la 98%. Este o ironie că aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Cînd Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fără a avea licenţă medicală, pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului, că după 5 ani, 6000 din 6500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, cifra aceasta este inversă. Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic… nu există nici o dovadă ştiinţifică referitoare la abilitatea de a extinde în mod apreciabil viaţa pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer organic. Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un pustiu ştiinţific – scientific wasteland. (Lancet 1991).

CORPUL   SE   VINDECĂ   SINGUR

Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale pe perioada de vindecare. A doua fază este denumită faza caldă şi, în această perioadă, vasele de sînge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea.
Odată cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulară (vechiul creier – controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul nou – controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate de edeme care protejează tesutul pe durata vindecarii. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, broşita, artrita, ateroscleroza, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos).
Bazîndu-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulara a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă. În GNM distingem la fel două tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate dupa tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi de unde sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare.     
În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte, de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar pînă la urmă, pînă la sfîrşitul procesului de vindecare.
Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sîn este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sîn fără motiv! Aşa cum nici faptul că el se dezvoltă exact în sînul stîng nu este o coincidenţ.

IMPORTANŢA   LATERALITĂŢII   NOASTRE   BIOLOGICE

Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul, se dezvoltă în partea stîngă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regula: o persoana dreptace răspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu partea stîngă a organismului, şi cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stîngaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între creier şi organism, pentru că fiecare emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma care este deasupra indică dacă suntem stangaci sau dreptaci. Astfel, un cancer în sînul drept, un chist ovarian în ovarul stîng, o problema de piele pe partea dreaptă sau stînga (sau amandouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci cînd conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte conflictele mai avansate (şi regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat în calcul, pentru o evaluare precisă.

ROLUL   BENEFIC   AL   MICROBILOR

Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat că microbii precum ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină concordanţă cu logica evolutivă – A Patra Lege Biologică. Bacteria de tuberculoză, spre exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor  pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostata, tumorile la uter, tumorile de sîn, melanoamele şi mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice sau în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, rămîn pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină totuşi, ele pot fi diagnosticate ca şi cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veştii, cu noi simptome. Înţelegînd legile biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare al ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nasală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer preferă să vorbească de viruşi ipotetici, din cauza că, în ultimul timp, existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte tiparul de evoluţie în două faze al fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauza a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Pînă la urmă, este organismul nostru cel care angajeaza microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineînţeles transmişi, dar ei rămîn inofensivi, pînă în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.

TERAPIA   GNM (pe scurt)

Primul pas în terapia GNM este să oferi o înţelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, în relaţie cu cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric medical complex sunt de asemenea vitale, pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă a conflictului, sau deja se vindecă. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie îndreptată asupra identificării motivului şocului iniţial DHS şi dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este crucială pregatirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi despre procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinei, un sistem sigur care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Aceasta este adevarata medicină preventivă, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbătut suficient.
Adevărata prevenţie necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii şi aceasta este exact ceea ce cercetările Dr. Hamer furnizează în detaliu. 
Înţelegînd cele Cinci Legi Biologice ale cauzei şi ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi panica ce deseori apar odată cu instalarea unor simptome. Această cunoaştere este mai mult decat putere. Ea poate salva vieţi! E un nou mod de abordare  a vietii si sanatatii noastre, unul evolutiv si de constiinta crescuta umana!

Sursa material primit pe mail

 

1 răspunde
  1. Nico
    Nico says:

    Buna ziua,

    In acest articol spuneti ca „Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar pînă la urmă, pînă la sfîrşitul procesului de vindecare.”.

    Ce se intampla insa daca procesul de vindecare este intrerupt de medicamente dar intr-un final este lasat procesul natural, se mai vindeca?

    Multumesc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *