Interviu cu Pr. Ioan Neagoe de la Manastirea Sihastria Raraului

 


„Dumnezeu se simte asa cum te apropii de o soba iarna…”

….

Ați avut meningită cronică mulți ani și v-ați vindecat fără doctor. Cum s-a întâmplat asta? 

Prin rugăciune și post. Nu puteam să citesc. Aproape că nu puteam să vorbesc. Capul mă durea de nu știam ce-i cu mine. Băgam capul în apă clocotită și nu simțeam apa fierbinte. Capul mă durea în continuu.

Cât timp? 

30 de ani . După 30 de ani m-am vindecat.

Ce-ați simțit când v-ați vindecat. A fost o stare fizică deosebită în acel moment?

Da. Nu pot să spun că mam vindecat 100% dar mulțumesc lui Dumnezeu, cât a trebuit să mă vindec m-am vindecat. Pot să slăvesc, pot să vorbesc, pot să scriu, slavă Domnului. Nu sunt vrednic să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui. Puțin am fost pedepsit pentru ceea ce am greșit înaintea lui Dumnezeu. Bolile vin din mai multe motive. Vin și din blesteme și din păcatele părinților dar și din păcatele personale. Mai vin boli și pentru ca Dumnezeu să Se slăvească în Ceruri, cu bunătatea Lui. Ca orbul din naștere. De ce s-a născut orbul așa? Pentru păcatele lui s-au ale părinților? Ca să se slăvească Dumnezeu în ceruri. Face Dumnezeu minunea pentru ca să se slăvească. Să vadă omul că s-a făcut minune. M-am îmbolnăvit la șira spinării în armată. De cum m-am culcat pe câmp, pe pământ și erau brume mari, geruri. Și am fost vindecat prin rugăciunea arhimandritului Iovan Ioan, când era preot slujitor la mânăstirea Vladimirești.  Și la o dezlegare făcută peste 15.000 de oameni odată, am simțit că s-a ridicat o greutate din spate și m-am simțit sănătos.

Am mai avut o vertebră deplasată și aveam mereu tendința să mă aplec în față. Îmi era greu să stau drept. Și la pușcărie la Aiud o dat Dumnezeu de ne-a fugărit pe coridor și o strigat odată: Stai! Atunci mi-au fugit picioarele din față, am căzut pe spate și doar capul l-am ridicat. Am simțit o durere enormă, de nu puteam sa respir. Și am dat cu pumnul în piept ca să pot respira. Atunci s-a îndreptat șira spinării. Altă minune!

Cu ce persoană mai cunoscută v-ați întâlnit în închisoare?

Cu Nicodim Mândiță. Ce a scris el, nu au scris mulți sfinți. Numai l-am văzut mergând pe coridorul celălalt. Era sfânt. Un simplu subofițer a scris ceea ce nu au scris preoții. Câtă înțelepciune, câtă dragoste, câtă răbdare, câtă muncă, câtă credință și câtă știință. Când e să faci un lucru bun, te învață Dumnezeu, îți dă minte. Îngerul te sfătuiește ce să scrii. Cum învață dracu pe păcătoși cum să fure, să omoare, să înjure.

L-ați cunoscut și pe părintele Daniil Sandu Tudor. Spuneți-ne ceva și despre el. 

Un adevărat sfânt. Un om cu multă știință de carte. Cu o stare socială deosebită, era fiu de boier.  Cu avion propriu, cu două blocuri de 12 etaje în București, singurele blocuri așa de înalte. A lăsat toul și a venit la mânăstire. A mers din curiozitate la Sfântul Munte. În pantaloni scurți, bărbierit, ca un porc fără păr. Și acolo, și-a lăsat barba să crească, a învățat măiestria rugăciunii inimii. Apoi s-a întors în București și 7 ani, la mânăstirea Antim i-a învățat pe călugări să zică: „Doamne Iisuse Hristoare, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Și apoi s-a făcut pustnic. Pe la Râpa lui Coroiu, pe la Sihăstria Neamțului, la Slatina. Apoi a venit aici la Schitul Rarău ca stareț. Printr-o minune cerească a ajuns călugăr. El s-a hotărât în muntele Athos, ca să meargă la mânăstire. Și venind acasă și având o fată și un băiat care erau studenți a zis să aștepte ca fata să se mărite și băiatul să termine studiile. Și a durat doi ani. Și a luat foc avionul, la 2000 de metri înălțime și în clipa aceea a spus: „Dacă scap, mă duc la mânăstire.” Nu știe când a făcut contact cu pământul. Era perfect sănătos. Și nu a mai mers pe acasă. Direct la mânăstirea Antim s-a dus.

El a participat și a scris acatistul Rugului Aprins, o rugăciune deosebită, mai greu de înțeles pentru cei care nu sunt duhovnicești.

Era blând, era smerit, era râvnitor, mânca o dată în săptămână, toată noaptea era treaz. Când te duceai la el, vedeai mereu lampa aprinsă. N-ajungeai la ușă și el deschidea ușa. Noi mergeam pe iarbă desculți, că era vară, și el zicea: „Ce-i fiule?” El știa cine vine și pentru ce vine. Îți punea mâna pe cap și îți făcea o dezlegare și gata, era foarte bine. Când făcea o rugăciune, se împlinea. Era un monah desăvârșit. Cu credință neîntâlnită, cu râvnă nemaipomenită. La superlativ toate cele bune. Cu o cultură foarte mare. Trimitea partidul comunist fel de fel de activiști ca să discute și pe toți îi făcea … știți cum? … numai închinându-se, treceau pe sub icoana Maicii Domnului. Și atunci au zis ca să-l aresteze și să-l distrugă. Nu-l putea birui nimeni. De la vârsta de 8 ani citea cărți de filosofie. Ce minte avea! Avea vreo 6000 de volume biblioteca lui. Știa vreo 4-5-6 limbi străine pe care le vorbea curent și nu avea adversar în discuție. Pe toți îi întorcea la credință.

 

Care este cea mai mare virtute?

O virtute care le cuprinde pe toate, smerenia cu dragostea. Mântuitorul zice: „Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima.” Omul care este smerit, este și blând, are și dragoste.

Cum să dobândim dragostea și smerenia?

Întâi și-ntâi trebuie să ai credință. Știind că dacă faci bine cuiva, îți faci bine ție și Îl lauzi pe Dumnezeu. Și prin ascultare se dobândește smerenia. Dacă ești ascultător, înseamnă că ești smerit, dacă nu, nu. Și prin rugăciune. Să ceri de la Dumnezeu, virtutea se cere. Noi nu ne naștem cu virtuți ci cu predispoziție spre o virtute.

Acesta este talantul, predispoziția spre virtute.

Tot copilul se naște cu dragoste față de credință și față de părinți, cu recunoștință. Și animalele au dragoste și recunoștință mai mult decât au oamenii astăzi.

Cum să ne rugăm?

Cu smerenie și cu credință. Și cu răbdare. Cu multă umilință. Spune Sfântul Isaac Sirul că: „cel care se roagă, nici nu știe să se roage dacă e smerit cu adevărat. Se așterne cu fața la pământ și așteaptă să vadă ce face Dumnezeu cu el. Și întrun timp oftează și zice: «Doamne, milostiv fie mie, păcătosul!» Atât, nu știe mai mult. Ca și vameșul din fundul templului care nu îndrăznea să ridice ochii de la pământ și zicea „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!” Asta este rugăciunea. Și să știi că vorbești cu Dumnezeu. Nu vorbești cu tine însuți ci cu Dumnezeu care este prezent.

Care este cel mai mare păcat?

Necredința pentru că necredința face toat păcatele fără opreliște și erezia care aduce hulă împotriva lui Dumnezeu. Ereticii, de la Vama 24, vama dreptei credințe, se duc în străfundurile iadului.

Cum să ne ferim de a cădea în necredință?

Când interesul material, personal, copleșește, atunci omul își pierde credința. Ca să dobândești credința cu adevărat, trebuia să te rogi, să-L simți pe Dumnezeu prezent. Dumnezeu se simte! Așa cum te apropii de o sobă iarna, care este fierbinte și cu cât te apropii simți căldura ei, deși căldura nu se vede, tot așa Îl simți și pe Dumnezeu. Nu-L vezi cu ochii, dar simți că Dumnezeu este lângă tine, prezent chiar în tine.

Un sfat pentru familiile care vor să trăiască în Hristos.

Mai presus de toate, zice Mântuitorul Hristos, „căutați Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și celelalte vi se vor adăuga vouă”. Să căutăm credința, rugăciunea, smerenia, postul, viața curată, cât mai curată deoarece cununia este spre naștere de fii nu spre desfrânare, cum se întâmplă astăzi. Și atunci toate se fac bune și spre voia lui Dumnezeu. Caută pe Dumnezeu înainte de toate și Dumnezeu îți ajută, îți împlinești, faci și casă, cumperi și pământ, duci copiii la școală, copiii sunt cuminți, ascultători, răbdători, totul merge bine și ai o stare de mulțumire sufletească. Omul dacă nu are mulțumire sufletească, degeaba trăiește pe pământ. Iar mulțumirea sufletească o dobândești numai dacă ai legătură cu Dumnezeu. În măsura în care te apropii de Dumnezeu ai mulțumire sufletească, pentru că Îl simți prezent. Dar dacă nu Îl ai pe Dumnezeu, nu ai nimic. Poți să ai tot globul pământesc, ce faci cu el? Mori ca un neghiob. Cu mustrări de conștiință și fără liniște și tulburat de gânduri și fel de fel.

Un sfat pentru tineri.

Tinerii trebuie să ia exemplu de la bătrâni, dacă mai există pe colo câte unul care a trăit cu adevărat creștinește. Tinerii să se apropie de Dumnezeu. Să fie recunoscători față de părinți și ascultători. Să fie răbdători, să muncească, să se roage și să fie patrioți. Să fie creștini cu adevărat.

Interviu realizat de Cezar Machidon

Sursa articol AICI

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *