”Limitări de deschidere sufletească”..?

1619235_790406384359273_1816637030554285382_n”Limitare de deschidere, de deschidere sufletească”, cam așa stă îndemnul adaptării omului nou-modern, care țintește spre o cuprindere cât mai largă a spațiului său exterior, fără să mai pună măcar prin gândurile sale – ce să mai gândim de țeluri!- viața și descoperirea ei. Cu ”limitarea de deschidere” caută spațiul temporal și atemporal din exteriorul său, precum și cel din interior, având o busolă de orietare ghidată de poli rigizi, fixați orientativ, doar către exteior. În interior, ne programăm detașarea și atenția către evitarea oricărui conflict emoțional deschis, nelimitat și liber, ne limităm constant prin educație de gând!

Nu vrem să plângem, nici măcar atunci când lacrimile ne sunt singura ”soluție de clătire” și dobândire a bunei și evolutivei reacții umane în fața oricărei jalonări a vieții…

Nu vrem să ne plecăm capul, sau să gândim măcar despre smerenie c-ar fi un act firesc, uman și relevant, al unei ființe ce-și caută adâncul stărilor și măreția lor, în partea sa lăuntrică și nu privind mereu de sus, mereu în exterior, mereu căutând a explica, fără a simții din interior nelimitarea…

Nu vrem să stăm atenți decât la noi, parcă mai mult decât la ceilalți, iar asta nu e greu de înțeles, doar că uitarea felului în care stai să te privești, s-ar putea să aducă doar o culoare dată de o spoială artificială de sens, neândrăznind să mângăi, ori să te mângâi cu trăiri și stări de spirit, ori adevăruri ființiale fără vreo ”limitare interioară”…

Dar, noi toți ne vrem mai buni, în fața vieții noastre, a celor ce-i avem prin jur, uitând complet sau nici măcar înțelegând că ”limitările” au sens atunci când circuli poate cu viteză, dar ele nu au nici un sens în atitudinea deschiderii de suflet și de sens, în viața noastră, în atitudinea de bunătate, ori de dăruire către ceilalți… Să te lași purtat de viață, cu rost și simț, să te lași fără ca nici o limitare sufletească să nu atingă gândul, este chiar pasul către ființiala stare de a fi om! E limitată mintea, să limităm și sufletul acum, e ca și când ai vrea să spui că tu cuprinzi uitându-te-n sus tot cerul… Și nu ai cum…

În trafic și în ascultarea vieții, spre a cuprinde pulsul tău și ritmul celor ce-i avem prin jur, avem mare nevoie de o ”limitare”, însă doar ”de viteză”.. că-n rest, despre bucuria cu care ne desăvârșim călătoria, e fain să poți fi lin, să poți să vezi și să admiri prin simțuri și să te dăruieși privirii sufletului tău!

Trebuie să te preferi, permanent deschis sufletește, iar acum, la propriu: să nu mai încerci să privești căutând, cât să privești, firesc, doar admirând și dăruind. Și mult din tine ai să vezi și-n celălalt, uniți cumva de un cer, ori de vreo lacrimă comună, sau pur și simplu … Singurul drept de a te prefera este că ești aici și poți să simți ce poate înseamnă, doar printr-o lacrimă, un zâmbet sau un gând, întreaga viața, în sensul său adânc!

E duminică, e o zi aleasă… Să vă fie gândul bun și bucuria interioară a vieții trează!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *