Nu hrăni celulele canceroase!

554559_333819236723465_81968946_nÎn 2012, a apărut la Editura Christiana cartea intitulată „Nu hrăni cancerul!”, scrisă de trei specialişti în terapii alternative: Pavel Chirilă  – medic primar boli interne, Mădălina Popescu – specialistă în imunologie şi alergologie clinică și Cristela Georgescu – absolventa programului Plant Based Nutrition, Cornell University, SUA. Drepturile de autor şi veniturile realizate din vânzarea acestei cărți au fost cedate integral pentru construirea Clinicii Nera – prima clinică de recuperare oncologică din România. Vă atașăm un scurt fragment din această lucrare, pe care ar trebui s-o citim cu toții:
«Cancerul este o boală caracterizată prin diviziunea necontrolată a unui grup de celule, ca urmare a unor anomalii în ADN-ul celulelor canceroase. Cele mai întâlnite forme de cancer sunt cele de sân, de plămân, prostată, colon, stomac, col uterin, ficat și esofag. Potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Studiul Cancerului, până în anul 2030 vor ajunge să moară de cancer cca 13 milioane de oameni anual.
Raportat la numărul de victime, cancerul este a doua cauză de deces din lume după bolile de inimă.
Cancerul nu are niciodată o cauză unică, evoluția acestuia fiind inconstantă și diferită de la persoană la persoană. Cu toate acestea, oncologia clasică a privit prea puțin spre mediul și stilul de viață al bolnavilor, care sunt semnificative în apariția și evoluția cancerului. Astfel, cu cât o regiune este mai industrializată, cu atât incidența cancerului este mai mare. Cele mai puternice atuuri ale cancerului sunt greșelile pe care le facem noi în alimentație. Cel puțin o treime din cazurile actuale de cancer sunt în strânsă legătură cu felul în care ne hrănim.
În urma multor studii, efectuate în ultimele decenii, s-a demonstrat că o alimentație corectă este foarte eficientă în profilaxia și terapia cancerului. Așadar, hrana poate fi un aliat de încredere în combaterea cancerului. Dietoterapia naturistă, adică utilizarea alimentelor naturale în procesul terapeutic, este din ce în ce mai căutată. Terapia prin alimentație este acea formă de terapie care utilizează alimentele fie în starea lor naturală, fie prelucrate într-un mod adecvat, ca remedii împotriva diferitelor afecțiuni.
De mai bine de un secol și jumătate, oamenii au început să folosească îngrășăminte chimice în agricultură, din dorința egoistă de a crește productivitatea. Aceste substanțe chimice de sinteză au scăzut rezistența plantelor la condițiile mediului înconjurător. La început, au fost introduse insecticide și erbicide mai slabe, apoi, din ce în ce mai puternice. Prin această măsură, pe lângă creșterea producției, s-a scăzut calitatea solului și s-a alterat capacitatea naturală de apărare a plantei față de dăunători, insecticidele preluând această funcție. În cele din urmă, s-a trecut la modificarea genetică a anumitor plante, pentru o producție și mai mare, cu roade mai atrăgătoare din punct de vedere estetic.
Zahărul este bun atâta timp cât este consumat în forma lui naturală, împreună cu celelalte substanțe hrănitoare ale plantelor alimentare, iar nu izolat, sub formă de glucoză și fructoză. Astăzi însă, la nivel mondial, consumul izolat de zahar rafinat este enorm. Acesta este prezent în prăjituri, bomboane, sucuri, siropuri, înghețată, cafea sau ceai. Zahărul rafinat se comportă precum un drog: consumat zilnic, cu greu se mai poate reveni la normal. Consumul de zahăr este direct responsabil de apariția multor boli, printre care și cancerul. Organismul uman a fost creat pentru a consuma glucide naturale, din care zahărul reprezintă abia a 20-a parte. Precum un virus, zahărul a alungat din meniul oamenilor mierea și fructele. Cu cât cantitatea de zahăr din corp crește, cu atât corpul prezintă mai multe anomalii. Consumul de zahăr izolat schimbă unele funcții de bază ale organismului uman: celulele încep să secrete mai multă insulină și acid lactic, iar instinctul alimentar este dereglat, apărând senzația de foame permanentă.
Iată câteva reguli de alimentație sănătoasă, care ar trebui cunoscute și respectate de noi toți:
– Tehnicile gastronomice nu trebuie să altereze calitatea nutritivă a alimentelor.
– Nu folosiți vase din aluminiu sau acoperite cu teflon.
– Evitați recipientele din plastic, deoarece conțin ftalați și bisfenol-A (BPA).
– Folosiți vase emailate sau din lut, ceramică, sticlă sau inox.
– Evitați cuptorul cu microunde și grătarul cu cărbuni.
– Nu tratați alimentele la temperaturi înalte!
– Ce nu se poate consuma crud, să se gătească în abur, în apă sau în cuptor.
– Eliminați prăjelile din alimentație; prin încingere, uleiul devine toxic.
– Evitați plantele alimentare îngrășate chimic și tratate cu insecticide.
– Nu consumați legume, fructe sau alte organisme modificate genetic!
– Alimentele trebuie să fie integrale, cât mai puțin procesate și rafinate.
– Antioxidanții și fibrele, extrem de importante pentru sănătate, se găsesc doar în plante.
– Colesterolul este conținut doar în alimentele de origine animală.
– Nu folosiți suplimente nutritive decât în situații de forță majoră.
– Evitați abuzul alimentar; postul și ajunarea sunt recomandate și de medici.
– Digestia începe în cavitatea bucală, deci o bună masticație este extrem de importantă.
– Făina trebuie să fie integrală, iar pâinea făcută în casă (cea albă din comerț conține aditivi).
– Reduceți treptat consumul de zahăr rafinat și de sare extrafină; nu folosiți sare iodată.
– Folosiți numai uleiuri presate la rece, nu uleiuri rafinate sau dublu-rafinate.
– Fructele și legumele trebuie consumate crude, netratate termic (citrice, kiwi, afine, struguri).
– Cerealele integrale importante (grâu, porumb, orz, secară, orez, ovaz) se tratează termic ușor.
– Boabele (fasole, mazăre, linte, soia, năut) se consuma numai tratate termic (fierte).
– Consumați multe legume anticancerigene: varză, conopidă, broccoli, usturoi, ceapă, roșii.
– Ciupercile sunt renumite pentru efectul lor antitumoral.
– Peștele să nu fie de crescătorie, nici afumat; se va prepara numai prin fierbere ușoară.
– Se recomandă folosirea apei din puțuri de mare adâncime; dimineața să se bea un pahar.
– Ceaiul verde previne apariția cancerului, iar curcumina grăbește moartea celulelor tumorale.
– Mierea este un înlocuitor sănătos al zahărului, dar tratată termic, devine toxică.
– Citiți eticheta cu ingredientele produselor cumpărate; evitați mai ales acidul citric (E330) și monoglutamatul de sodiu (E621).»
«- Cancerul este „hrănit” de modul nostru de viață: lipsa de mișcare, ruperea de natură și de ritmurile firești ale organismului (orele de masă, munca, odihna și somnul).
– Vaccinurile nu sunt necesare decât în cazuri speciale și nu în programele de masă.
– Atenție la aportul de fier! Fierul și medicația în exces au efecte adverse, dezechilibrând organismul. Fierul este dovedit a fi un mare hrănitor al celulelor canceroase! Atenție deci la aportul de fier pe care îl recomandă medicii în cazul anemiilor, atât la copii, cât și la adulți!
– Atenție la laptele praf care se dă sugarilor și cărora li se împinge administrarea lui până la vârste înaintate, în detrimentul diversificării alimentare.
– Consumați cât mai puține alimente industrializate. Produceți în casă și încercați să mâncați mai puțin, dar de calitate. Urmăriți piramida alimentației sănătoase, care are la bază cruditățile (legumele și fructele neprocesate termic).
– Alegeți surse de carne de calitate (pui crescuți în bătătură și animale hrănite tradițional).
– Mâncăm prea mult și de proastă calitate. Mâncați mai puțin și chiar renunțați, din când în când, la una din mese, pentru a da răgaz organismului să asimileze și să se odihnească. Respectați perioadele de post.
– Culcați-vă înainte de ora 22:00. Culcatul devreme duce la o trezire matinală și la un ritm alert pe toată durata zilei.
– Nu folosiți în exces produsele cosmetice și înlocuiți-le cu cele fără SLS și parabeni.»
Jamie Oliver – Învățați copiii despre mâncare
(Teach every child about food) 
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *