O descoperire extraordinară ne-ar putea extinde durata de viaţă sănătoasă cu o treime

Un studiu realizat pe şoareci a identificat o metodă inedită prin care speranţa de viaţă poate fi prelungită: un hormon care simulează efectele benefice ale postului.

Cercetătorii ştiu că anumite animale îşi pot extinde durata de viaţă printr-un consum redus de calorii. Acum, o echipă de cercetători de la University of Texas Southwestern Medical Center a arătat că acelaşi lucru poate fi obţinut prin pomparea unui hormon care este produs în mod natural în perioadele de post – atunci când sunt consumate puţine calorii.

Cercetătorii au creat şoareci modificaţi genetic care produceau mai mult hormon FGF21 decât în mod normal, descoperind că aceştia prezentau o durată de viaţă cu o treime mai mare decât şoarecii nemodificaţi genetic.

„Practic, putem observa beneficiile asociate consumului redus de calorii fără a fi nevoie de a ţine efectiv această dietă”, explică Steven Kliewer, coordonatorul studiului.

Acest hormon este prezent şi în corpul oamenilor, iar Kliewer crede că FGF21 are potenţialul de a ne face să trăim mai mult, prelungind „durata de viaţă sănătoasă” – acei ani din viaţa noastră în care nu suntem afectaţi de boli.

Cercetătorii cred că FGF21 acţionează pentru a prelungi viaţa prin modificarea căilor din corp ce joacă un rol în procesul de îmbătrânire, precum IFG-1 (insulin-like growth factor-1).

„FGF21 blochează hormonii de creştere ce stimulează factorii asociaţi bolilor, inclusiv a bolilor metabolice şi a cancerelor, iar consecinţa este că animalele trăiesc mai mult”, afirmă Kliewer.

Rezultatele acestui studiu sunt extrem de interesante, mai ales că FGF21 este deja supus unor teste clinice pentru a vedea dacă poate fi folosit ca tratament pentru bolile metabolice. „Aşadar, este un medicament care va fi lansat pe piaţă şi la care oamenii vor avea acces”, concluzionează Kliewer.

Sursa: New Scientist

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *