O poveste despre CREDINȚĂ

Am privit credința și ortodoxia cu multă lejeritate, ani mulți. Curiozitate am avut, însă căutările au fost infime iar, drumul lăturalnic a fost mereu cel ales. Nu mi-a predat nimeni la școală nimic despre credință, iar în familie, doar bunica mi-a rămas în minte, atunci când mă gândesc la vreo învățătură despre Dumnezeu. 

Îmi amintesc pregătirile pentru ziua de duminică. Cu o seară înainte, se curățau și se pregăteau hainele cele mai bune, întotdeauna. Baticul, ca și celelalte, straie, erau impecabil călcate. Fiecare duminică era o adevărată ceremonie, prin mersul la Biserică. Îmi amintesc și mirosul acelui parfum ce era pe atunci, parfulmul Lămâița, oare vă amintiți și voi? Detaliile acestea sunt vii în minte, la fel cum era și nevoia mea de a ieși din biserică în timpul slujbei. Eram un copil curios și mereu pus pe joacă. Îmi amintesc că eram mai mulți copii ce ne doream să ieșim, să vorbim și să ne jucăm. Însă, niciodată nu aveam voie să o facem, decât după ce era citită Sfânta Evanghelie. Da, am fost la biserică de mică, dar nu știam de ce merg acolo… 

Astfel, l-am tot căutat pe Dumnezeu prin tot felul de alte preocupări, mult timp din viață. Toate căderile au fost tot o formă de căutare, în întuneric, din păcate… Nu i-am acordat prea multă atenție sau, cu adevărat atenție, credinței, sensului. Am fost tentată să meditez, să caut diverse tehnici de relaxare, din diferite culturi ale lumii. Aproape să plec în India, când m-am întrebat: ”Oare, ce caut? De ce aș face un drum până acolo? Ca să găsesc ce?”

A fost interesantă provocarea căutărilor mele. Dar, și mai interesant a fost răspunsul ce l-am primit, întrebându-mă ce caut… 

  • Ce cauți?
  • Liniște. Pacea interioară, asta caut, mi-am zis!
  • Dar, pentru asta, nu ai nevoie să mergi până în India, mi-a răspuns cineva… Unde ai fost botezată?
  • Aici, în cultura ortodoxă. Toate rudele mele sunt ortodoxe.
  • Și atunci, dacă aici te-ai născut (poate că alegerea de a te naște aici nu este nici ea întâmplătoare!), dacă aici ai fost botezată, de ce te-ai duce departe, în altă cultură, să-ți cauți liniștea sufletească?
  • Nu știu, nu m-am gândit niciodată astfel…
  • Dacă aici te-ai născut, caută aici locul sau locurile ce te pot ajuta în ce-ți dorești să dobândești…
  • Unde și cum să fac asta?
  • Du-te undeva la munte, caută o mănăstire, vezi ce simți și bucură-te de tot ce primești într-un astfel de loc. Nu-i vorba doar despre liniște, e mult mai mult de atât… Du-te și găsește-ți mănăstirea și Părintele Duhovnic și vezi ce se întâmplă cu viața ta, mai apoi. Caută acel loc în care să primești ce cauți…

Acesta este unul dintre cele mai marcante schimbări și transformări din viața mea. Acel dialog purtat ”cu mine” – nu știu cum să-l calific altfel! -, a fost un moment zero. Poate că Dumnezeu mi-a vorbit, poate că s-a îndurat de împrăștierea din viața mea și mi-a vorbit astfel. Așa simt, dar cum spune Părintele ce l-am găsit ulterior: ”După simțirea ta nu m-aș încrede prea ușor. O fire căzută ani mulți în alegeri ce țin doar de satisfacerea unor plăceri și a confortului de viață, e greu să poți crede că se va schimba cu totul, dintr-o dată. Astfel că, propria simțire poate fi ceva mai puțin înălțător, ne putem gândi…”

Și de atunci, merg mereu acolo, la munte și la biserică… Să-l caut pe Dumnezeu! Să-i vorbesc și mereu să-l rog să-mi mai vorbească, prin Părintele meu Duhovnic, să-mi spună despre alegerile mele. Sunt încă ancorată în treburi și pofte lumești, însă, cu toate acestea, năzuința și nădejdea, acestea nu le mai poate lua nimeni. Am văzut Lumina și mă rog cu putere să pot merge către ea. Omului îi este dat, aşadar, să se împărtăşească de o lumină mai presus de această lume. Această lumină care ne pătrunde, cum spune în altă parte Sfântul Grigorie: „Aşa cum sufletul pătrunde în noi în tot trupul, şi această lumină în toate mădularele ne pătrunde – lumina dumnezeiască.”

”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. (Din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).

Și, de ceva vreme, în fiecare duminică, prin participarea la Sfânta Liturghie, am întâlnire cu modelul suprem al umanității. Pentru mine, acest model de a fi este Iisus Hristos. Iar, ca să deprind ritualul de a participa duminica la Sfânta Liturghie, mi-am zis că am întâlnire cu El, în fiecare duminică. Așa e povestea mea despre credință… A ta, cum e?

”Amintirea lui Iisus Hristos să se unească cu respirația ta”, ne îndeamnă Sfântul Ioan Scărarul…

1 răspunde
  1. Tania
    Tania says:

    Acum când citesc aceste rânduri îmi amintesc cum mergeam și eu tot cu bunica la biserică copil fiind si stăteam în picioare în biserică până ce nu mai puteam, eram slabă și astenica,si am leșinat de două ori, a urmat apoi o perioadă în care am mers , poate nu suficient dar destul de des ma duceam la biserică și am avut toată încrederea că rugandu-mă la Dumnezeu o să reușesc ceea ce îmi doream, până la un moment dat cand am simțit nevoia să mă opresc intr un fel dezamăgită fiind. Am incercat sa inteleg ca așa vrea poate Dumnezeu, ca asa imi este scris si acum am reluat drumul către biserică și rugăciune!Va îmbrățișez cu drag! Doamne ajută!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *