Puterea iubirii si cunoasterea ei

”Cunoaştere teoretică a lucrurilor este ceva fals, căci adevărata cunoaşterea poate fi dobândită doar prin practică. Pentru a cunoaşte un lucru, trebuie să-l vedem şi să-l simţim în noi înşine. Lucrurile care trec dincolo de puterea fizică a vederii pot fi cunoscute doar dacă sunt trăite şi simţite de către suflet. Lucrurile care transcend capacitatea intelectului de a le înţelege nu pot fi demonstrate ştiinţific celor care nu posedă această capacitate. Iubirea şi ura, raţiunea şi conştiinţa sunt lucruri necunoscute celor care nu realizează existenţa lor.

Pentru a dobândi cunoaştere, noi trebuie să fi trecut prin experienţa binelui şi a răului, căci dacă nu cunoaştem răul, nu vom putea şti ce este binele. De îndată ce începem să înţelegem ce este binele, binele devine pentru noi o realitate şi, întrucât cea mai înălţătoare fericire nu poate fi atinsă decât prin înţelegerea acestui bine suprem, trebuie să fim în stare să-l realizăm, dacă dorim să fim fericiţi şi înţelepţi.

Prima şi absolut necesara condiţie pentru a dobândi cunoaşterea – şi a cunoaşte fericirea – este credinţa în existenţa binelui şi dorinţa puternică de a realiza existenţa lui. Însă, nicicând nu vom fi capabili să-l descoperim şi să-l înţelegem altundeva decât în propriile noastre inimi.

Dumnezeu nu trăieşte în afara templului spiritual al omului, ci numai înlăuntru său. Ajutată de intuiţie, cugetarea intelectuală poate ajunge până la uşa templului spiritual, dar nu poate intra înăuntru (chiar dacă are destulă putere pentru asta) până când nu află că templul acesta există. Această cunoaştere se numeşte credinţă, dar credinţa nu vine la cei care n-o doresc, iar dorinţa pentru tot ce este înălţător nu e creată de om. Dorinţele omului depind de puterea atracţiilor sale, şi ceea ce îl atrage mai puternic este lucrul pentru care nutreşte cea mai intensă dorinţă. Nu stă în puterea naturii animale sau intelectuale a omului să dorească sau să iubească ceea ce el nu cunoaşte. Poate să aibă curiozitatea de a-L vedea pe Dumnezeu cel inefabil, dar el poate iubi din toată inima doar ceea ce îl atrage, ceea ce simte şi ceea ce ştie că există. El trebuie să realizeze prezenţa a ceea ce este înălţător în propria-i inimă, înainte de a putea cunoaşte acest lucru cu ajutorul intelectului; uşa adevărului tainic – adică a templului spiritual – este zăvorâtă cu multe lacăte, iar cei care socotesc că o vor putea deschide doar cu puterile lor, vor încerca zadarnic.

Dumnezeu este cea mai mare putere din univers, fiindcă EI este izvorul şi suma tuturor puterilor în modul lor cel mai înalt de manifestare. Dumnezeu este aşadar conştiinţa absolută, iubirea absolută şi înţelepciunea absolută. Dacă dorim să îndeplinim ceva măreţ, prima cerinţă este prezenţa lui Dumnezeu, fiindcă El este înţelegerea şi puterea omului, şi El sălăşluieşte în om. Dar noi, nu–L putem apropia pe Dumnezeu, printr–un intelect lipsit de iubire…

Dumnezeu trăieşte în inimile oamenilor, şi dacă dorim să–L iubim, noi trebuie să iubim tot e este bun în umanitate. Iubirea de oameni este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu.

Intelectul este cea mai însemnată avere a omului muritor, iar un intelect care se înalţă la sursa întregii cunoaşteri prin puterea iubirii, îl poate cunoaşte pe Dumnezeu şi toate misterele Naturii, şi poate deveni el însuşi divin; dar un intelect lipsit de iubire ne înşeală, ne afundă în întuneric şi ne duce la pieire. Un intelect împletit cu iubirea pentru binele suprem ne duce spre înţelepciune; un intelect lipsit de iubire ne împinge în puterea răului.”

Paracelsus

Sursa articol Aici

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *