Recuperare genunchi reușită!

75 de zile fără mișcare, doar recuperare fizică! Din 30 decembrie – când am alergat 7 km, până la mijlocul lui martie, când am alergat 3 km -, nu am făcut nimic altceva decât recuperare genunchi. Căzătura din 31 decembrie mi-a luat ceva timp pentru recuperare! Sunt recunoscătoare astăzi, după 5 km de alergat, după ce am văzut răsăritul în timpul alergării, da, sunt recunoascătoare pentru toate acestea! Sănătatea este așa un dar, pe care-l prețuim mai mult atunci când nu-l avem, din păcate…

Vreau să mulțumesc celor care m-au ajutat în aceasta perioadă și au contribuit la refacrea mea. Prietena mea, Tenzi m-a ajutat din prima zi, iar Reha Clinic m-a făcut să mă simt la ei ”ca acasă”. L-am stresat pe Luci Galoși permanent cu întrebarea: ”dar eu când mai pot să alerg?” Ziua în care mi-a spus ”poți să ieși la o alergare ușoară” a venit ca o mare bucurie. Sunt recunoscătoare pentru ajutor și îmi doresc să vă fac și vouă cunoștință cu ei, prin intemediul acestui articol.

Îți recomand să ai grijă de tine! Să nu trebuiască să ai un accident sau să te doară ceva pentru a apela la ei. Poți să o faci preventiv sau  pentru a te simți mai bine, pur și simplu.

 

De ce criosauna? 

În primul rând, pentru efectul pe care-l are asupra proceselor inflamatorii, la nivelul articulațiilor sau a sistemului osos. Activează toate resursele fiziologice ale organismului, declanşând regenerarea acestuia din interior, pe cale naturală. Stimulează sistemul imunitar şi pe cel endocrin, oferind organismulului echilibrul hormonal de care are nevoie. Creşte capacitatea de efort fizic şi intelectual, ajută la scăderea greutăţii corporale, reîntinereşte pielea, creşte libidoul şi diminuează consecinţele stresului zilnic. Aerocrioterapia are aplicaţii multiple,  de la estetică şi wellness (se „ard” până la 1000 kcal/procedură) până la medicină sportivă (reglarea tonusului muscular, refacerea după efort sau accidentări), ameliorarea și tratarea diverselor afecţiuni, într-un timp scurt.

O tehnică destinată prelungirii vieții si corectării tulburărilor funcționale, criosauna este parte a medicinei integrative.

Ea are efect benefic și asupra sistemului nervos central, reduce stresul. Dupa terapie, somnul este îmbunătățit, iar  nivelul de energie necesar în activitățile de peste zi crește – de aceea, criosauna este recomandată mai ales celor cu un ritm de viață alert.

În plus, criosauna scurtează perioada de recuperare dupa boli sau operații, reduce durerea și faciliteaza kinetoterapia.

Cu efecte analgezice, antiinflamatorii, antireumatice, vasodilatatoare și de relaxare musculara, criosauna îmbunătățește rezultatele tratamentelor medicale și reduce necesarul de medicamente.

Studii din ultima perioadă demonstrează efectul uimitor al acestei proceduri în lupta cu bolile sistemului osos și muscular, în afecțiunile cutanate, în dereglările endocrine și psihosomatice. Aceste efecte sunt rezultatul fluxului crescut de oxigen de la nivelul celulelor, care îmbunătățește funcționarea acestora și intensifică metabolismul.

Este o terapie adecvata timpurilor actuale, cand toti suntem pe fuga si nu mai avem timp de noi si de sanatatea noastra.
Sedinta dureaza doar 3 minute, nu necesita pregatiri speciale, iar rezultatele se pot simti de la primele sedinte!

Vei fi mult mai energic, abordarea problemelor si a situatilor cotidiene va fi mult mai usoara, iar starea generala de bine iti va da incredere sa continui terapia pe termen lung si sa o si recomanzi mai departe!

Situati in cea mai centrala zona a Timisoarei, cu un program foarte flexibil si cu o atmosfera calduroasa mereu, centrul meu te va intampina cu un zambet, o cafea si cu buna dispozitie, pentru a-ti oferi o minte sanatoasa intr-un corp sanatos!”

#crioesteticabytenzi

https://www.facebook.com/crioesteticabytenzi/

 

 

De ce REHA CLINIC?

Este un centru de recuperare medicala prin fizioterapie si kinetoterapie specializata.

Suntem specializati in recuperarea afectiunilor coloanei vertebrale, printre care se numara si:

– durere de spate acuta sau cronica (lombalgie, dorsalgie,cervicalgie), posttraumatica sau degenerativa
– discopatie cervicala toracala sau lombara,
– hernie de disc,
– scolioza, cifoza,hiperlordoza, rectitudinea lordozei lombare, rectitudine cervicala,
– recuperare post interventie chirurgicala  la nivelul coloanei

10 motive să alegi Reha Clinic

Expertiza – kinetoterapeuţii care te vor ajuta sunt absolvenţi de studii post-universitare de kinetoterapie şi recuperare medicală, iar coordonatorul lor, Dr. KT Lucian Galoşi, doctor în medicină, a absolvit master de recuperare a coloanei prin tehnica McKenzie;
Empatie – ne dorim să te simţi bine, să nu ai dureri, să duci o viaţă activă în care să poţi să te mişti aşa cum vrei şi vom fi lângă tine până când vei ajunge la rezultatele pe care ţi le doreşti;
Calitate – serviciile pe care ţi le oferim sunt de cea mai bună calitate, clinica noastră este amenajată, adaptată complet nevoilor tale, iar sălile pentru recuperare sunt mai mult decât prietenoase;
Atenţie – iţi oferim toată atenţia noastră; la fiecare sedinţă vei fi asistat de un kinetoterapeut care te va ajuta să faci toate exerciţiile propuse;
Optimism – ştim cât de important este să gandeşti pozitiv, iar noi suntem oamenii care fac asta, împreună vom reuşi să te facem să te simţi bine;
Educaţie – vrem să iţi arătăm cum să iţi faci viaţa mult mai bună; te învăţam tot ce trebuie să ştii ca durerea să nu revină atunci când pleci de la clinică;
Angajament – ne luăm angajamentul de a fi alături de tine în procesul de recuperare şi de a te ajuta să treci cât mai uşor peste disconfortul provocat de durere;
Răbdare – ştim că recuperarea medicală este un proces pe termen lung, dar avem răbdare şi încredere că toate eforturile pe care le facem împreună merită;
Grija – suntem conştienîi că perioada prin care treci este extrem de neplăcută, însă te vom trata cu delicateţe, vom avea grijă ca exerciţiile pe care le faci să nu fie un chin pentru tine şi te vom ajuta atunci când vei avea nevoie;
Implicare – suntem 100% alături de tine în fiecare şedinţă, la fiecare pas, până când tu te vei simţi cu adevărat bine!

Să ne fie de folos!

Multă sănătate și recunoștință, tuturor!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *