Sensul vieții…

lacrimiConform logoterapiei, putem descoperi un sens în viață în trei moduri:

  • prin crearea unui lucru sau prin realizarea unei munci
  • printr-o întâlnire cu o altă persoană, adică prin iubire și
  • prin atitudine pe care o avem în fața suferinței inevitabile canalizate spre împlinirea sensului, fapt care are darul de a-l scoate pe pacient din ”vidul existențial”, boala specifică lumii moderne, în care domină starea de gol, de neputință, lipsă de motivație pentru orice lucru. Dar și reciproca poate fi valabilă, adică tocmai datorită absenței unui astfel de sens viața individului se prăbușește în vidul existențial.

Logoterapia dă importanță sensului existenței umane, precum și căutării de către om a unui astfel de sens, fiind o psihoterapie orientate către sens și o restabilire a bolnavului în conformitate cu sensul său. Scopul logoterapiei este de a-l conduce pe om la găsirea propriului sens, a sensului existenței sale, iar prin ”gol existențial” se înțelege privațiunea sau pierderea totală a unui sens ultim în existența omului, care face ca viața să aibe valoare.

Școala lui Freud poate fi caracterizată prin termenul de ”autoexpresie” sau satisfacere a nevoilor, școala lui Adller este caracterizată prin ”autorealizare”, adică realizarea tuturor nevoilor fiecărui om, iar…

 

..logoterapia lui Viktor Frankl prin ”autodepășire”. Termenul de autodepășire înseamnă că omul trebuie să se depășească pe sine, având un sens concret al vieții, care nu se epuizează la hotarele existenței sale.

 

Ce este, așadar, omul?

Este o ființă care mereu hotărăște ceea ce este. O ființă care deopotrivă deține posibilitatea de a coborâ la nivelul unui animal sau de a urca treptele sfințeniei. Omul este o ființă care la sfârșit de tot a inventat camerele de gazare, dar în aceiași clipă el este cel care intră aici cu capul sus și cu rugăciunea ”Tatăl nostru”.

Voința de sens este mai importantă decât voința de placere a lui Freud, sau față de voința de putere a lui Adler. Viktor Frankl este foarte clar atunci când susține că omul contemporan nu are nevoie de ”homeostazie”, adică de acel echilibru interior, ci de ”noodinamică”, o tensiune cauzată de sensul existențial, al vieții. El spunea așa:

”Ceea ce are omul nevoie nu este o stare fără tensiune, ci încercarea și lupta pentru ceva ce merită să dorească și să caute să găsească. Ceea ce are omul nevoie nu este atât eliminarea tensiunilor, cât provocarea sensului concret al existenței sale personale, pe care-l trebuie să-l îndeplinească doar el singur. Tensiunea dintre subiect și obiect nu vlăguiește sănătatea și integritatea, ci, dimpotrivă, le fortifică… Astfel, acțiunea terapeutică, nu trebuie să se teamă să sporească greutatea responsabilității bolnavului, pentru a-și îndeplinii scopul existenței lui.”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *