Vișinele conțin melatonină

Îmi plac cireșele pentru că sunt dulci! Ador și vișinele, acrișoare cum sunt, pentru că știu despre potențialul lor imens pentru organism. Când a fost Dr. Oz în România, a făcut o remarcă uimitoare despre vișine, iar asta mi-a schimbat complet părerea despre ele. Le-am trecut la fructe adorate proaspete și mai apoi congelate, pentru perioada de iarnă. El spunea că vișinele au cea mai mare cantitate de melatonină, putând fi consumate seara, asigurând un somn odihnitor. Melatonina este principalul hormon care reglează ritmul circadian și joacă un rol important în inițierea și menținerea somnului. Melatonina este derivată din serotonina (“hormonul fericirii”), iar la rândul ei serotonina este derivată din triptofan, un aminoacid esențial. Vișinele m-au surprins cu această componentă și de atunci, pur și simplu le ador!

Remarcabilă este cantitatea mare de antioxidanți, aceștia clasându-le printre cele mai bune alimente ce luptă împotriva dezvoltării celulelor tumorale. Vişinele conţin quercitină – unul dintre cei mai puternici antioxidanţi – care previne stresul oxidativ cauzat de radicalii liberi. Antocianii sunt și ei prezenți – antioxidanţi puternici care menţin circulaţia normală a sângelui şi au proprietăţi anti-cancer. Ei ar putea avea efecte similare cu medicamentele antiinflamatorii destinate înlăturării durerilor.

Consumul de vișine reduce nivelul colesterolului și al trigliceridelor prevenind în acest fel bolile cardiovasculare. Vișinele au un rol important în prevenirea diabetului datorită fibrelor din categoria pectinelor care absorb cel mai rapid colesterolul și scad glicemia, dar și datorită substanțelor cu proprietăți antioxidante (antocianidine) care împiedică depunerile de colesterol pe vasele sangvine și formarea cheagurilor de sânge în artere. 

Vişinele conţin numeroase vitamine (A, B1, B2, B9, C, E) şi săruri minerale (calciu, fier, magneziu, zinc, potasiu) cu proprietăţi antioxidante şi regenerante. O sută de grame de vişine savurate ca și gustare între mese, însumează doar 64 de calorii.

Nu rata sezonul de vișine și nu uita să pui și pe iarnă câteva punguțe ce pot fi un remediu excelent pe timpul iernii, fie că-ți dorești să te încarci cu ceva antioxidanți, fie că ai nevoie de melatonină, pentru un somn bun.

Să ai poftă de viață sănătoasă!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *