5 alimente pentru eliberarea corpului de metale grele

Omul este supus în prezent unui atac de substanțe otrăvitoare, printre care sunt și metalele grele: mercur, cadmiu, arsenic, plumb, cupru, aluminiu, nichel. Poluarea aerului, substanțele chimice pulverizate prin nanotehnologie pe aproape toate produsele industriale, antibioticele, pesticidele, erbicidele și fungicidele, materialele plastice, produsele de curățat, dioxinele din ocean și alte mii de substanțe chimice produse în fiecare an, toate încarcă rezervele de apă potabilă și mediul în care noi trăim.

Prin urmare, cei mai mulți avem în corp substanțe chimice adânc îngropate, ce sunt extrem de periculoase. Metalele grele toxice se pot oxida în timp, omorând celulele din vecinătatea lor. Tot cumulul de metale grele din organism reduce capacitatea cerebrală, distrug ficatul și sistemul nervos central, precum și alte zone vitale ale corpului. Iar, ce este mai rău, atrag bacteriile, virușii, hrănesc dezvoltarea celulelor tumorale și pot cauza probleme de sănătate grave. Se vorbește și de faptul că, factorii ce declanșează boala Alzheimer sunt tocmai aceste depuneri în timp de metale grele în organism.

Cum ne putem elibera corpul de astfel de toxine și cum putem recăpăta o stare de vitalitate și energie mai bună? 

Iată, cea mai bună metodă de detoxifiere ce o poți realiza oricând, cu puțină străduință și disciplină personală: consumă zilnic 5 alimente ce ajută corpul să se elibereze de aceste depozite, ce pot aduce oricând un dezastru stării de bine.

Cele 5 alimente vindecătoare sunt:

  • Afinele de pădure – cel mai bun remediu pentru inversarea bolii Alzheimer este consumul unei căni de afine, zilnic. Aport de nutrienți, antioxidanți și regenerarea locurilor de unde se eliberează depozitele de metale grele;
  • Algele roșii dulse – au capacitatea de a se lega de metalele grele, în special de mercur și nu-și mai desfac legăturile  până la eliminarea lui din organism. Două linguri de fulgi de alge pe zi pot aduce eliberarea corpului în timp de depozitele cu metale grele;
  • Corinadru – pe lângă un aport excelent de fier natural, are proprietatea de a ține paraziții intestinali departe și de a elibera corpul de toxine. O lingură pe zi, peste mâncare sau adăugate în shake, iată ce simplu poate fi!
  • Spirulina – extrage metalele grele din ficat, sistemul nervos central și absoarbe metalele grele absorbite din sucul de orz verde. Întotdeauna orzul verde se administrează împreună cu spirulina!
  • Sucul de orz verde – extrage metalele grele de la nivelul tubului digestiv și sistemului reproducător.

Pentru un efect optim, toate cele cinci ingrediente ar trebui să facă parte din dietă, în intervalul de 24 de ore. Dacă nu putem chiar toate, măcar 2-3 să fie zilnic în program și perioada în care parcurgem acest proces de detoxifiere să dureze minim 3 luni, optim 6 luni. 

”Aproape că nu există ceva mai bun ce poți face pentru sănătatea ta, decât extragerea metalelor grele din organism.” 

Bibliografie: Anthony William, ”Medium medical”

Articol scris și publicate pe TION

2 raspunsuri
  1. Simona
    Simona says:

    Foarte utile informațiile de pe acest site! Felicitări! Putem urma o astfel de metoda daca alaptam? Metalele grele nu trec in lapte la copil? Dar o deparazitare in aceeiasi situatie? Ce e de facut? Sa asteptam implementarea dupa ce intarcam? Mulțumesc!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *