Când apare nevoia noastră de schimbare?
Vine din propria cercetare, vine dintr-o dorință sau dintr-o stare de criză. Oricare dintre aceste, declanșează atenția și puterea de a ieși din zona de confort. Uneori viaţa dă peste noi şi ne ”mută direcția!” Urgenţele devin priorităţi. Priorităţile devin amânări, iar implementarea ”noului” se lasă făcută, cu prețul pe care-l plătim fiecare: ieșim din zona noastră de confort, pornim spre schimbare. Iar schimbarea, atunci când este înțeleasă și asumată, va fi întotdeauna și o creștere personală.
Cum reușim pașii schimbării?
1. Deschide ochii bine și vezi ce-I în jurul tău!
Fiecare dintre noi are un mediu de viață, un anturaj în jurul căruia se derulează acțiunile sale. Trăim lângă oameni care ne influențează fără ca noi să avem această conștiință. Ne putem lupta cu schimbarea, ajutații fiind de oamenii din jur, la fel cum ne putem împiedica în progres de aceștia. ”Mediul în care alegi să stai dezvoltă sau blochează talentele pe care le ai.” –Andy Szekely
Poți începe să te informezi și să capeți cunoaștere, citești cărți motivaționale, mergi la cursuri de dezvoltare personală și participi la toate seminariile pe care le întâlnești, legate de domeniul tău de dezvoltare. Poți fi autodidact, iar asta presupune multă implicare, timp, voință și suportul celor din jur. ”Schimbă mediul în care trăieşti şi se va schimba standardul pe care ţi-l doreşti!” – Andy Szekely
2. Cine ia deciziile pentru tine?
Unele lucruri depind de noi, iar altele nu depind de noi. Este important să facem diferența între ele. Funcționăm pe pilot automat, avem tipare după care ne derulăm viața. Asta presupune că toate comenzile sunt setate deja și nu avem nimic de făcut, nu mai trebuie să gândim. Nici măcar aceste comenzi nu sunt autentice, ale noastre, cele mai multe fiind preluate din familie, de la cei de care suntem înconjurați. Să nu uităm de influența media și efectul pe care-l are aceasta asupra alegerilor fiecăruia. Vine un moment în care, natural, ne întrebăm ce ne definește pe noi? Cine suntem? Ce ne place cu adevărat? Cum ar fi să schimbi pilotul automat cu noi butoane, pe care să fii tu stăpân, printr-o conștiință trează? Dacă până la nu știu ce vârstă ai mâncat cartofi prăjiți cu carne, poate că-i timpul să schimbi meniul cu ceva ce-ți poate plăcea chiar mai mult. Cum ar fi să cauți un super restaurant vegetarian, să începi să mănânci acolo și să-ți dai timp a descoperi noile gusturi? Și, mai ales, a te descoperi pe tine, cu o digestie mai bună și o burtă mai suplă? Ce zici? De ce nu? Poate-ai să-ți dai seamă că, de fapt, chiar acesta este un model ce te prinde mai bine, dar pentru asta e nevoie de timp și.. de tine! E nevoie să ieși din rândul în care stai de mult și să ai curaj să te descoperi. Să vrei altceva de la tine, să vrei formula ta mai bună, zi de zi.
”Progresul este imposibil fără schimbare, iar cei care nu îşi pot schimba mentalitatea, nu pot schimba nimic.” – George Bernard Shaw
2. Să ceri ajutorul este un sfat bun de urmat!
Timpul alocat studiului personal poate fi ajustat de timpul pe care-l petreci cu ajutorul specialiștilor, într-un anumit domeniu. Vrei să-ți schimbi stilul alimentar? Vrei să slăbești sau, pur și simplu, dorești a învăța ce este o dietă echilibrată, ce te ferește de boli și te ține frumos? Fă-ți o programare la o consiliere de nutriție, stai de vorbă, notează-ți tot ce ai de făcut și pornește. Ai suportul informațional și susținerea altui om în demersul tău, aceasta înseamnă un excelent start, pentru un nou început. Și cei autodidacți apelează la aceste consilieri, verificându-și cunoștințele și consolidând noile demersuri personale.
”E mare diferenţă între a te gândi că vrei ceva şi a obţine acel ceva.” Diferenţa e dată de start, de menţinerea motivaţiei, iar motivaţia se menţine mereu și cu ajutorul celor de lângă tine. Dacă vei petrece timpul cu persoane care sunt împlinite sau de succes, indiferent de cat de provocator poate să fie asta, vei devein și tu mai de succes. Mai exact, oamenii pe care îi admiri, care te susţin şi care au obiective similare cu ale tale, au şi tot interesul să reuşiţi împreună!
3. Când simți ca te lasă puterile, amintește-ți că acesta este cel mai bun moment de creștere în curaj și voință. E chiar trecerea spre ”next level”!
Toate obstacolele ce-ți vin înainte sunt doar semne bune spre întărirea deciziei luate. Vezi în jurul tău tentații, simți că ești pe punctul de a renunța? Aceste situații sunt date spre întărirea hotărârii de a merge înainte. În locul deznădejdii și îndoielii, setează-ți din nou dorința și obiectivul final. Ești tentat de ceva dulce? Amintește-ți că aceasta nu-i decât un ” gând de ispită” ce-ți dăruiește câteva momente de plăcere, pe când obiectivul tău îți aduce o stare permanentă de bine. Să nu cazi în plasă! Iată cum, fiecare moment de apăsare și chin poate fi transformat într-unul ce duce la victorie. Și, are sens…
“Nu pot schimba direcția vântului, dar pot schimba poziția velelor astfel încât sa ajung întotdeuna la destinație.” – Jimmy Dean
Dacă vrei ca oamenii să fie mai optimiști, mai muncitori, mai entuziaști, mai implicați, fii tu însuți mai optimist, mai entuziast, mai implicat, mai muncitor. Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie mai motivați, mai frumoși sau mai sănătoși, pornește tu îndemnul schimbării voastre. Fă un plan, propune și acționează! Îți poți spune: de mâine implementez unul sau două obiceiuri noi, ce mă vor scoate din zona de confort, dar mă îndreaptă spre ceva nou și dorit, spre un țel propus. La ce te poți gândi?
- zilnic, 30-60 de minute de mișcare fizică, până la transpirație;
- nu mai mânânc nimic după ora 19;
- mă trezesc cu 30-60 de minute mai devreme și încep să citesc în acest interval o carte despre dezvoltare personală;
- micul dejun aleg să fie doar din fructe și semințe crude;
- zilnic dau un telefon cuiva drag sau vreunui prieten din copilărie, cineva din familie. Mă conectez cu oamenii din viața mea, pentru a putea activa în mine sentimentul de bucurie și schimbare!
- îmi propun ca de fiecare dată când pornesc a mă enerva pe ceva/cineva, să mă văd, să mă simt și să caut – încet-încet – a schimba această atitudine. Dacă mă enervez, ce rezolv? Îmi dau peste cap sistemul imunitar, scurt-circuitez sinapsele neuronale, pierd buna conexiunea cu cei din jur. Dar, mai presus de toate, îmi risipesc șansa de a trăi în claritate și bucurie!
Nu pot schimba lumea, dar pot schimba lumea mea. Pot eu trăi mai simplu, clar, echilibrat și bucuros, e o chestiune de educație și de alegere!
Transformă-te și acceptă schimbarea. Transforma-ti așteptările în realitate și întreaga ta lume se va schimba imediat! Pornește, cu bucurie!
Articol scris și publicat pentru Revista ALTFEL
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!