Capacitează-te cu puterea de A FI ATENT

Capacitează-te cu puterea de a fi atent

A fi atent într-o discuție cu cineva sau în orice altă situație de viață este o stare a firii, pierdută parcă tot mai mult de fiecare, într-un fel sau altul.

Abilitatea de a rămâne în tăcere, pentru a putea să ne dedicăm cu totul ascultării celuilalt, prin suprimarea propriilor noastre gânduri, ar putea avea mult mai multe beneficii. Odată, asculți și acest fapt este perceput, dovedești ascultare și câștigi încrederea celuilalt. Nu uita că un dialog interior în timpul conversației este recepționat și vizibil, la fel cum atunci când asculți ești observat. Mai apoi, cercetările de la Emory University spun că suprimarea gândurilor ar putea chiar ”să protejeze creierul și să reducă declinul cognitiv asociat cu îmbătrânirea.” (Age effects on gray matter volume and attentional performancein Zen meditation.” Pagnoni G., Cekic M. Neurobiology of Aging. 2007 oct; 28(10):1623-27)

Atenția focalizată spre puterea de a fi cât mai prezenți în viețile noastre, cât mai atenți cu exteriorul nostru, ducând o viață trează și relații armonioase cu cei din jur, cu noi înșine, toate facilitează o integrare neuronală, o neurofiziologie sănătoasă, baza fundamentală a unei autoreglări sănătoase. 

Atenția poate fi simplu definită ca o curiozitate sinceră a ce se întâmplă cu tine, în corpul tău și în mintea ta, chiar acum! Cum te simți acum? Ce-ți trece prin minte? Cât de atent și de prezent ești, cât de bine ești ancorat în realitate și care sunt resursele de care dispui acum. Ce intenție, cât este ea de radiantă? Ce planuri ai și cât de măsurabile sunt, pentru a putea într-o zi să ajungi la împlinirea lor?

Comunicarea înseamnă mult mai mult decât cuvinte, ce reprezintă doar 38% din proces. Ca să-l înțelegi și să-l poți oglindi pe celălalt ai nevoie de aceste abilități, de ascultare profundă și tăcere, controlul vocii interioare. Doar așa poți obține consonanța neuronală, acest fenomen despre care Dr.Andrew Newberg și colaboratorii săi vorbesc recent, în domeniul neuroștiinței. 

Rămâi atent la valorile tale interioare, ascultă-l pe celălalt, și atât!

Ascultarea vocii interioare în paralele cu vocile exterioare este un exercițiu și o provocare. Nu e ușor, dar nimeni nu a spus până acum că drumul către progres urmărit și ales este și ușor! Cerectările cu imagistică RMN arată modificări de structură ale creierului, odată începută ascultarea conștientă. Se modifică funcțiile creierului. ”Conștiința noastră habituală se transformă într-o metaconștientizare care ne permite să experimentăm o percepție asupra lumii vastă și mai unificată.” (Object-based attention: Shiftting or uncertainty?” Drummomd al., Shomstein S. Attention, Perception, and Psychophysics. 2010 oct; 72 (7): 1743-55)

Abilitatea de a rămâne în tăcere, pentru a putea să ne dedicăm cu totul ascultării celuilalt prin suprimarea gândurilor, ar putea avea mult mai multe beneficii. Odată, asculți și acest fapt este perceput, dovedești ascultare și câștigi încrederea celuilalt. Nu uita că un dialog interior în timpul conversației este recepționat și vizibil, la fel cum atunci când asculți ești observat. Mai apoi, cercetările de la Emory University spun că suprimarea gândurilor ar putea chiar ”să protejeze creierul și să reducă declinul cognitiv asociat cu îmbătrânirea.” (Age effects on gray matter volume and attentional performancein Zen meditation.” Pagnoni G., Cekic M. Neurobiology of Aging. 2007 oct; 28(10):1623-27)

Odată pătrunși de această conștientizare, fiecare conversație, moment de moment, în fiecare clipă vom trăi interacțiunea și conectarea cu mai multă claritate. E mai puțin probabil să ne destabilizăm, să ne simțim dezechilibrați emoțional, la fel cum nu ne vom mai simți dezechilibrați nici de starea emoțională a celeilalte persoane, atunci când ea traversează o stare emoțională intensă în realitatea povestirii. Persoana îndurerată din față noastră are o durere pe care o vei simți. Poți răspunde cu compasiune, astfel amândoi puteți rămâne mai departe detașați, fără a vă bloca în discuție sau emoție.

A rămâne ancorat în prezent are un efect secundar fantastic, odată ce te prinzi de asta. Nu mai controlezi direcția conversației, ea poate duce la dialoguri surprinzătoare. Parcurgi o experiență intimă cu celălalt, fără să rămână nici unul ancorat în vreo emoție parcursă în timpul discuției. Rămânând prezent, ancorat prezentului, subiectele se schimbă într-un mod în care fiecare emoție și sentiment vine și pleacă, făcând loc discuției, mersului mai departe a dialogului. Se schimbă subiectul, escaladezi experiențe venite parcă de nicăieri, dar cunoscute, împletite de tine și interlocutor prin puterea de a fi prezent.

Pentru a asculta în profunzime, trebuie să-ți antrenezi mintea pentru a rămâne concentrată asupra celui din fața ta care vorbește: asculți cuvintele, tonul, gesturile, expresiile feței – toate acestea trebuie urmărite. Prin acest exercițiu care este benefic relației, creierului tău, mai presus de toate gândește-te că este un dar pe care poți să-l oferi celuilalt! Permite-ți să urmărești cuvintele pe care le auzi și urmărește expresiile pe care le vezi, fără să te îngrijești a memora ceva. Ești ca într-un fel de meditație, cu stimulare neurologică și o stare de bine emoțional.

Vorbește rar și cu semnificație. 

Ascultă cu atenței, fii profund. 

Exprimă aprecierea și rămâi pozitiv față de orice discurs. 

Ascultă vocea interioară, învață să taci și să asculți…

”A asculta” este o performanță în dezvoltarea creierului

A fi atent într-o discuție cu cineva – sau în orice altă situație de viață – este o stare a firii, pierdută din păcate în timp de fiecare, într-un fel sau altul. A fi atent înseamnă puterea de canalizare a fluxului de energie și informație ce constituie mintea omului. Celebrul Daniel J. Siegel așa definește mintea: energie și informație, un permanent schimb cu exteriorul. Cât de mult contează să ai pe cineva căruia să-i vorbești deschis despre adevărul tău. Cât de mult ai de primit când înveți să-l  asculți pe celălalt, conectarea fiind un semn al umanității, o excelentă terapie. Și, câtă nevoie avem de conectarea, fiecare dintre noi!

Vorbește rar și cu semnificație. Asta te face prezent în viața ta… Asta înseamnă și sens!

Ascultă cu atenție, fii profund. Acesta este semnul evoluției tale…

Exprimă aprecierea și rămâi pozitiv față de orice discurs. Ascultă-ți și  vocea interioară, pe care o stăpânești. Învață să taci și să asculți, firesc!

Lisa J. Downs, președinta societății ”American Society for Training and Developments”, prezintă tipurile de ascultare pe care le putem manifesta într-un mod firesc. Vei vedea, te vei regăsi și tu imediat, este important să ai parte de înțelegerea celor prezentate de ea.

– ASCULTAREA DEFECTUOASĂ – visatul cu ochii deschiși, atunci când ne gândim la cu totul altceva decât la interlocutorul care ne vorbește;

– DEZBATEREA – atunci când avem o dezbatere interioară despre ceea ce spune cealaltă persoană;

– JUDECATA – atunci când permitem păreri negative să se manifeste;

– REZOLVAREA DE PROBLEME – atunci când suntem nerăbdători să oferim sfaturi nesolicitate, în legătură cu ceva din povestea celuilalt;

– PSEUDOASCULTAREA – când ne prefacem a fi buni ascultători;

– REPETAREA – când repetăm ce vrem să spunem mai departe;

– MONOPOLIZAREA – redirecționarea conversației pentru a atinge propriile scopuri;

– AMBUSCADA – strângerea de informații pe care le putem folosi împotriva celeilalte persoane;

– ASCULTAREA SELECTIVĂ – atunci când răspundem doar părților din conversație care ne interesează;

– ASCULTAREA DEFENSIVĂ – atunci când luăm totul personal;

– EVITAREA – când blocăm ceea ce nu vrem să auzim.

Urmărește expresiile faciale ale celuilalt, cum privește, gesturile pe care le face, ca să-l poți înțelege mai bine. Comunicarea înseamnă mult mai mult decât cuvinte, acestea sunt doar 38% din procesul comunicării. Ca să-l înțelegi și să-l poți oglindi pe celălalt ai nevoie de aceste abilități, de ascultare profundă și tăcere, de controlul vocii interioare. Doar așa poți obține consonanța neuronală, acest fenomen despre care Dr. Andrew Newberg și colaboratorii vorbesc, în vastul și modernul domeniu al neuroștiinței. Rămâi concentrat pe valorile tale interioare, ascultă-l pe celălalt, și atât!

Abilitatea de a rămâne în tăcere, pentru a putea să ne dedicăm cu totul ascultării celuilalt prin suprimarea gândurilor, ar putea avea mult mai multe beneficii. Odată, asculți și acest fapt este perceput, dovedești ascultare și câștigi încrederea celuilalt. Nu uita că un dialog interior în timpul conversației este recepționat și vizibil, la fel cum atunci când asculți ești observat. Mai apoi, cercetările de la Emory University spun că suprimarea gândurilor ar putea chiar ”să protejeze creierul și să reducă declinul cognitiv asociat cu îmbătrânirea.” (Age effects on gray matter volume and attentional performancein Zen meditation.” Pagnoni G., Cekic M. Neurobiology of Aging. 2007 oct; 28(10):1623-27)

Vorbește rar și cu semnificație. Ascultă cu atenței, fii profund. Exprimă aprecierea și rămâi pozitiv față de orice discurs. Ascultă vocea interioară, învață să taci și să asculți…

Bibliografie: Dr. Andrew Newberg, Mark Rorbert Waldman – ”Cuvintele îți modelează creierul”, Ed. Curtea Veche –

Bibliografie: Dr. Andrew Newberg, Mark Rorbert Waldman – ”Cuvintele îți modelează creierul”, Ed. Curtea Veche – 2016

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *