Cartea „Cuvinte pentru Trup și Suflet”

Cartea „Cuvinte pentru Trup și Suflet” reprezintă prima „carte de vizită” a grupului Trup și Suflet format în anul 2022, și care va fi publicată în vara anului 2025.

 

Aceasta cuprinde o selecție de 10 conferințe, cu tematică spirituală și medicală, dintre cele susținute la Mănăstirea Oașa și la Schitul „Sf. Ioan Evanghelistul” din Găbud în perioada 2022 – 2024. Deși se adresează în special celor din domeniul medical, informațiile cuprinse sunt ușor de digerat și de către cei mai puțin inițiați în acest domeniu sau care vin din ramuri tangențiale medicinei, ele fiind folositoare tuturor în funcție de specificul și nevoile fiecăruia.

 

Cartea de față cuprinde spicuiri din experiența, munca, pregătirea și înțelegerea unor oameni de excepție care au binevoit cu toată inima să le împărtășească tuturor celor care însetând, au urmat îndemnul Mântuitorului: „… să vină la Mine și să bea”.

 

Sunt abordate subiecte interesante și de actualitate precum Nutriție și onconutriție și chiar noutăți în domeniu prezentate de doamna Lavinia Bratu, Prof.univ.dr. Andrei Anghel și Annemarie și Pr. Marius Văduva.

P

entru cei interesați de medicină funcțională și cardiologie, recomandăm tema legată de Ateroscleroză a doamnei Dr. Gabriela Mathieu.

 

Nu am omis nici Maladiile respiratorii pediatrice, subiect dezvoltat de doamna Dr. Ioana Ciucă. Impactul emoțiilor asupra patologiei umane a fost subliniat din perspectiva unui neurolog și cercetător renumit, Prof. Univ.dr. Dafin Mureșan.

În carte puteți afla și despre o problemă greu de gestionat în ATI – Povara supraviețuirii dezvoltată de Prof.univ.dr. Dorel Săndesc. Legătura profundă dintre Știință și credință din perspectiva actului terapeutic este frumos creionată în conferința Prof.univ.dr. Irinel Popescu.


Unicitatea acestei cărți, însă, constă în primul rând în evidențierea strânsei legături dintre credință și știință, dintre suflet și trup, dintre boală și vindecare, dintre Dumnezeu și om.

 

Două dintre conferințele selectate privesc mai în adânc această legătură și anume: Zece principii filocalice la Sfântul Isaac Sirul pentru sănătatea sufletului susținută de PS Benedict Bistrițeanul și Eu am zis Doamne miluiește-mă, vindecă sufletul meu că am greșit Ție susținută de PS Siluan al Episcopiei Italiei.

 

În procesul de vindecare este esențială restabilirea relației dintre om și Dumnezeu, iar conferențiarii noștri au arătat aceasta prin multitudinea de exemple și relatări, pornind de la Sfinții Părinți și până la propriile lor experințe și trăiri, fiecare în stilul său caracteristic.

 

​Vă invit, așadar, să vă îmbogățiți prin aceste cuvinte ziditoare de trup și de suflet și totodată să și susțineți această lucrare de care să poată beneficia cât mai mulți mediciniști sau oameni interesați de acest domeniu.

​Dacă doriți să contribuiți la această lucrare puteți dona pe contul de mai jos cu mențiunea – pentru Cuvinte pentru trup și suflet

 

Teodora Span

Cod IBAN :
RON- RO55BTRLRONCRT0CT5858101
EUR- RO02BTRLEURCRT0CT5858101
Cod SWiFT: BTRLRO22
Orașul: Petroșani
Banca: BT

 

TRUP ȘI SUFLET

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *