Ce ne dorim de la viața?
Dacă dorești să obții ceva de la viață, mai mult decât ”o plapumă cu o cuprindere limitată și poate insuficientă”, ai trebuință de muncă, determinare, voință și pasiune. Nu poți să spui cu adevărat că pui umărul la clădirea ta ca om, la evoluția ta personală, decât cu acest preț de efort personal, încununat de bucurie, entuziasm și încredere. Și, da, de pasiune… Să nu uiți de ea!
Cum altfel să pornești așa o călătorie maiestuoasă?
Cine să muncească și să gândească statutul tău de om, definirea ta, performanțele tale individuale și colective?
Cine să facă proiectele și să acționeze?
Cine să viseze la tot ce vrea să realizeze pe acest pământ?
Fiecare dintre noi, construiește pentru el și pentru cei din jurul său, atunci când dă din darul și talanții lui, când face tot ceea ce face cu rost și pasiune, cu bucuria dăruirii celorlalți. Apoi, mai este foarte importantă și înțelegerea detașării de ceialalți, detașarea de comparații sau judecăți, de observații sau analize ce iau din propria energie și viziune.
Cum te uiți către oameni, să vezi ce nu e bine, ori ce fac greșit? Ce vezi sau ce urmărești atunci când te conectezi cu cei din jurul tău, binele din ei sau privești critic către ei?
De fiecare dată când ne oprim să criticăm ceva din jur, claritatea și elanul muncii noastre va fi afectat. A învăța să privești doar propria muncă critic este una din cheile constructive ale performanțelor personale. Fiecare are realitatea și treaba lui, iar a privi spre exterior altfel decât cu îngăduință sau generozitate, înseamnă pierdere de spor. O lecție tare bună, de-nvățat…
De aștepți să te vegheze mama și tata, te trezești copil mare fără vreun ideal, ori vis autentic… Rolul lor este unul mare, dar niciodată ei nu vor putea să-ți înmulțească talanții dăruiți de Dumnezeu, harul tău.
Sau de crezi, că poți ”să te agăți” de cineva, să zbori cu el în visul său, mai devreme sau mai târziu vei eșua (o știu din propria experință!).
Să ajuți, să susții și să admiri pe cei din jur (chiar și pe cei apropiați!), este firesc a face. Odată cu această atitudine și noi ne construim, din mers. Dar, să ne lăsăm talanții proprii, să ne oprim din a ne construi și dărui din ei viața, acesta este o capcană din care este bine să ieșim cât mai curând. Nu ne dorim să trăim realitatea și năzuințele altcuiva, ar fi ceva nefiresc dus către patologic, chiar!
Iar, de aderi la cei care și-au definit o credință și o urmează, tot ai de studiat, de înțeles și acceptat aceste idealuri, nu poți intra așa, fără nici o informare, ori cunoaștere. Odată ajuns aici este mult de muncă înainte, ca-n orice altceva, ce ai de performat.
Oricum am vrea să ne uităm, tot despre un efort, curaj și voință vorbim.
Concluzia e simplă: pentru tot ce vrei să obții, pune umărul și cu bucurie muncește, iar revelația stărilor de împlinire nu vor întârzia să apară! (tot din experiență știu!)
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!