De vorba cu Parintele Arsenie Papacioc…
Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri cînd femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gînd: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.
Nu există “jumătatea mea”…
Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască? Sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”… E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.
“Să preţuiţi femeia”…
Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întîi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărîtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvîrşită îl face să muncească, să cîştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mîine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!