Detox cu coriandru – rețetă nouă!

De obicei, când scriu îmi place să fiu scurt, la subiect și la obiect, pentru că dacă e lung, plictisește. Dar, de cele mai multe ori mai rămân destule de scris căci, practic în metabolism, totul se leagă fix ca și un lanț. În articolul precedent despre aceste metale grele, după cum știți, v-am lăsat și o rețetă, dar și câteva informații utile. Iar acum, dacă tot se dă startul la o noua provocare, care include și acest detox, vă mai scriu câte ceva, dar vă las și o nouă rețetă ceva mai îmbunătățită, căci am avut plângeri legate de gustul puternic de coriandru.
Metalele grele sunt un grup de elemente chimice care au o densitate mare. În general, acestea sunt toxice pentru noi, iar caracteristica lor bioacumulativă este că, nu pot fi eliminate din organism de către organism, fără ajutor. Creșterea concentrației în ape, dar și în aer a acestor compuși se datorează în principal poluării industriale iar în unele cazuri, există ape care suferă un proces natural de îmbogățire cu aceste metale grele, atunci când traversează acvifere formate din roci care le conțin în compoziția lor. Printre cele mai susceptibile de a apărea în apă, se evidențiază mercurul, nichelul, cuprul, plumbul și cromul.
Alte surse de intoxicare cu acestea, sunt vasele în care gătim. Să le luăm de exemplu pe cele din inox: compoziția acestuia pentru ca produsul finit să fie pe plac gospodinelor, vizual și antiaderent, este alcătuită din fier, carbon și 10,5% crom, care, în contact cu un aliment acid, cum ar fi roșiile, eliberează particule microscopice de crom, care, ulterior, vor ajung în organismul nostru prin alimentele gătite în respectiva oală.
Metoda de aplicare a acestui detox, este destul de practică, dar pentru ca să și funcționeze, ar fi bine să începeți mai întâi să vă pregătiți corpul înainte. Iar pentru asta, apa cu lămâie de dimineață, este și ea o bună unealtă. Sportul la fel, în special alergatul și exercițiile hiit. Colega noastă Elena, cu siguranță că o să ne dea o mână de ajutor în a efectua aceste exerciții ❤️
De ce sport intens? Pentru că aceste metale grele, au tendința de a se acumula printre țesuturi, mai exact în țesutul gras, iar prin sport, literalmente zguduim* organismul și îl ajutăm să desprindă aceste metale, dar și toxine de pe țesuturi. Este ca și cum ai scutura un copac, pentru a elibera fructele de pe ramuri. Iar în tot acest timp, să consumați cu minim 7 zile înainte de detox, chlorella. Începi cu 3 pastiluțe pe zi, de preferat cu una dintre mese, iar după cele 7 zile, dimineața pe stomacul gol, sucul verde de coriandru, dar și cele 3 pastiluțe de chlorella. Le puteți adăuga direct în sucul vedre.
În ziua de astăzi, e ușor de scris despre un hobby, sau un sport pe care îl îndrăgești. Chiar dacă nu ai participat, sau nu ai fost în acel loc, în cazul în care scrii despre peisaje, orașe, animale etc, google și youtube ne oferă acestă posibilitate, fără nici o barieră. Dar… Un lucru este clar:  fără acele studii care s-au efectuat, sau acei participanți de la care ți-ai luat informațiile, pozele etc, nu am avea posibilitatea nici de a învăța și nici de scrie. Vă explic asta ca să vă cer și vouă să participați la acest studiu, ca alții ca mine să aibă o sursă de informație când va avea nevoie de ea. Dar și pentru cei ce vor aplica mai târziu acest detox, sau sunt ceva mai rezervați sau sceptici în privința detoxului.
Tot ce ai de făcut, este să lași un comentariu cu experiența ta din timpul detoxului, dar și după aplicarea lui, în care să ne explici cum te-ai simțit/simți după și înainte, și dacă ai întâmpinat greutăți, sau ai avut simptome cum ar fi dureri de rinichi etc. Poți face dacă dorești o probă de laborator a acestor metale grele înainte și după detox și în acest mod, vei avea și proba că a funcționat sau nu pentru tine.
Rețeta
Ingredientele sunt pentru cca 500ml de suc verde și trebuie consumat o dată pe zi.
  • 20-30g coriandru
  • 100g spanac
  • 1 castravete (cca 300g)
  • 1 măr verde (cca 190g)
  • 2 lămâi (cca 270g) fără coajă
  • 2-4 crenguțe de varză Kale (cca 70g)
  • 5 cm de ghimbir
  • 2-4 tije de apio
Aveți pașii și alte informații în postarea precedentă.
Rețetă/text/intenție primite sau, mai bine spus dăruite de Adi Timicer
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *