Dacă nu trăiesc pentru a mă bucura de plăcerile din viața aceasta, de dorințe și de alegeri după voia mea, atunci e oare redundant să te întrebi: pentru ce trăiești? Oare, trăind astfel, crești un ego și dezvolți o personalitate individuală, separată de universalitate sau creație? Ar exista oare acest risc? Iar, dacă trăiești cu intenția de comuniune universală cu tot ce e în jur, adică o dăruire permanentă, acceptate și iubire necondiționată pentru tot ce înseamnă Creație, această atitudine ar putea să conteze într-un fel la tot ce poate însemna umanitatea și, mai mult decât atât, aderarea la o conștiință superioară, sau la eternitate? Acea viață veșnică în Lumină, despre care fiecare spiritualitate vorbește, într-un fel… Poate fii oare obținută această veșnicie validând prima formă de existență, cea individuală sau cea de a doua, de dăruire și explorare a celor diferite de propriile plăceri? Privind astfel, pare destul de limpede însă, poți deveni sceptic, gândindu-te că, nu știi nimic despre acea Lumină sau despre viață veșnică… Nu e palpabil, nu e cuprinzător de simțuri, la fel cum e o prăjitură savuroasă, un toast cu caviar sau un pahar de champanie, de exemplu! Plăceri lumești…

Sunt tot mai multe personalități ce vorbesc de o trăire experiențială a celor spuse aici. Pare că, doar experiența te poate aduce în contact cu trăirea autentică a lumii acesteia. Nu poți știi ceva despre acel ceva, atâta timp căt nu practici, nu experimentezi noul. Una este să vorbești despre senzația unui zbor cu parapanta, alta e să-l trăiești! Dar, în aceste două situații diferite de abordare a vieții pământești, este parcă dificil, înfiorător de dificil să te și gândești măcar, nu-i așa, să vezi cum e în cealaltă parte? 

Mă uit la mine și-mi caut – privindu-mă -, plăcerile pe care le am, după care numai gândindu-mă, încep să mă entuziasmez! Să renunț la ele? Bine, iar întrebarea imediat următoare este: “și atunci, eu pentru ce să mai trăiesc?” E normală întrebarea, poate fi și superficială în același timp, simt asta… Dar, oare cât curaj și de unde să-l iau pentru a încerca și altfel să trăiesc? Nu știu dacă-mi place zborul până nu-l încerc. Cei ce-l încearcă, este uimitor, căci sunt parcă prea puțini. Dar toți, parcă rămân iremediabili dăruiți noului crez. 

Sunt încă departe de locul zborului, însă există parcă în fața mea acest drum. Îl văd și poate fi o alegere, cândva… Simt și știu asta. Și, mai simt ceva interesant. Are legătură cu IUBIREA. Pe care dintre cele două variante, pe care cale oare poți îmbrățișa VIAȚA cu iubire? Ei, asta da provocare! Nu știu despre veșnicie prea multe, nu există exepriența vieții în lumină, a vieții veșnice ce începe după această existență pământeană. Însă, știu că toată viața această este despre iubire. Știu sigur că, dacă pot iubi, sunt un om puternic, abia astfel pot fi un om desăvârșit. Iar iubirea, da, iubirea înseamnă DĂRUIRE!

Faptul de a simți că trăiești, dar, în același timp, și că ești foarte aproape de moarte, este ceva măreț! – Arhim. Emilianos Simonopetritul