Gândul și cuvântului omului

La ce s-o fi gândit  Dumnezeu când a zămislit omul, cu o putere atât de mare, prin gândul său și prin cuvânt?

Câtă forța ne-a dat și cu ce har ne-a înzestrat, iar noi, parcă am cam uitat…

Omul, singura ființa de pe pământ ce are darul comunicării ”prin cuvânt”, asupra căruia atenția sa este cumva știrbită de graba lumii acesteia, de timpul scurt pe care-l are ”de trăit” în aceste vremuri, omul. Atenția asupra cuvintelor nu este o măsură aleatorie, ea ar fi bine să fie înțeleasă ca un suport adânc de creație a propriei vieți, a realității noastre pământești. Valoarea cuvintelor nu este semnificativă în planul nostru material, cel de comunicare interpersonală și de adaptare deoarece, într-o discuție, partea verbală reprezintă doar 34% din comunicare, restul aparține comunicării nonverbal, cea a gesturilor și a mimicii. Importanța mare a cuvântului se află tocmai în planul nostru spiritual, în clădirea stărilor lăuntrice adânci, în construirea unei realități mai departe de cea percepută în exteriorul fiecăruia. Din puterea lui pornește puterea sau deznădejdea, curajul sau frica de viață!

În orice cultură sau spre orice început spiritual am privi , cuvântul are o mare greutate: 

 – Cultura creștină pornește simplu, în Evanghelia după Ioan, versetul 1, la mărturisirea adusă de prorocul Ioan asupra vestirii Luminii: ”La început a fost cuvântul și cuvântul era de la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul.” Si toate au pornit a fi prin cuvânt și de la cuvânt s-a făurit lumea.

 – Despre una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, cultura toltecă din America de Sud – Mexic, Don Miquel Ruiz ne vorbește despre ”cele 4 legămite toltece”, la fel cum sunt cele 10 porunci creștine. Una dintre aceste legăminte ne spune: ”să fii impecabil în tot ce spui, în tot cuvântul pe care-l rostești!” Iată, câtă greutate pare să pună acest îndemn pe omul actual, omul superficial și deloc atent ori vigilent asupra puterii pe care o are cuvântul în propria sa realitate.

 – Terapia iertării practicată de Dr. Len în Spitalul de Stat Hawaian, vindecă bolnavi grav, de afecțiuni ale sistemului nervos, oameni cu un trecut apăsător și chiar distrugător social. Totul se raportează simplu la perseverența și înțelegerea sensului profund  a patru formule de adresare, repetate spre înțelegere și trăire. Se pare – după rezultatele obținute acolo -, că această terapie funcționeză miraculos, iar cuvintele rostite aduc o altă realitate, una  mai bună pacienților. Aceste cuvinte sunt:

Îmi pare rău.

Iartă-mă.

Mulțumesc.

Te iubesc!

Ce cuvinte ”grele”, pentru cel ce se străduiește să le spună din toată simțirea, nu-i așa?

Cuvântul este cel care zidește-construiește, tot el este și cel care dărâmă viața, starea sau realitatea unui om!

Nu ne putem îndoi de această putere, dacă ne gândim la fizica cuantică, asta ca să ne depărtăm puțin de zona spirituală sau ezoterică a discuției, să ne îndreptăm către partea științifică și dovezile uimitoare aduse de fizica cuantică a zilelor noastre. Werner Heisenberg, din Copenhaga, a formulat ”teoria incertitudinii”, unul dintre rezultatele de bază din mecanica cuantică. El ne arată că nu poți fi obseravtorul unui experiment ce include un fenomen cuantic, fără a intra în interacțiune cu acel fenomen. Prin urmare, observatorul aduce schimbare și modificare finalității evenimentelor observate, prin însuși actul observării sale. Transpus în filosofie, acest fenomen lasă loc tainei, cum spunea Ioan Bute, autorul cărții ”Știință și crdință”. 

Dacă fizica cuantică ne arată uimitor de firesc câtă putere poate avea o simplă observație asupra lumii din jur, totul fiind cuprins de fenomene cuantice, atunci nu ne putem uita decât cu smerenie către înțelegerea a câtă putere poate genera un gând, ori cuvântul spus de fiecare dintre noi. Iată, astfel am creat lumea, viața, prin puterea cu care am fost înzestarți, cum altfel!?

Igiena mentală ar fi înțelept să fie materie fundamentală în școli. Pentru-că, ”un om care vrea să-și facă ordine în viață, mai întâi trebuie să-și facă ordine în minte.” Până atunci, să învățăm că, gândul este o putere, una imensă, magică, reală, care ne poate salva, dacă-i înțelegem sensul (ne poate ajuta în procesele de vindecare, în cele de restabilire a liniștii interioare) și-l folosim cu înțelepciune și cu chibzuință.

Să avem  gânduri care iubesc, râd și se bucură, gânduri care zidesc! Iar cuvântul trebuie gândit, analizat, cântărit, respectat, iubit şi apreciat. Să fim înțelepți în cuvinte și viața noastră va fi cu totul alta!

Să avem gânduri de calitate înseamnă să avem gânduri care iubesc, care iartă, care înțeleg, care acceptă, care râd, se bucură, gânduri care trimit lumină, dragoste și bine lumii înconjurătoare și nouă înșine. Așa se formează lumea! Iar această putere este căpătată în timp, prin dorința de a fi mai bun și mai atent în viață. Ca să putem primi fărâmă de înțelepciune, mai întâi trebuie să învățăm a asculta mai mult decât a vorbi, iar cuvintele ce le rostim să fie potrivite și în cantitatea potrivită. Când avem un dialog sau vorbim din afara stării de mândrie, ori de comparație sau judecată, abia atunci ne poziționam pe calea draptă a cuvântului. Atâta timp cât nu înțelegem importanța depărtării de aceste stări, nici cuvintele noastre nu sunt dintre cele ce clădesc în jur și în noi!