Gem de smochine cu struguri și nucă

Încearcă gemul acesta și vei fi surprins!

Poate fi folosit pentru a înlocui gemul din comerț plin de zahăr rafinat și de conservanți, poate fi consumat și pe post de sos pentru anumite mâncăruri, ca îndulcitor pentru pilafuri, servit pur și simplu ca un desert super sănătos și sățios etc. Dacă ai smochine în curte la fel ca și mine, ești super norocos, iar dacă nu, poți folosi smochine uscate, pe care le pui la hidratat. Mai poți adăuga și stafide, dacă sunt organice, cu atât mai bine. Evident, poți combina și alte fructe deshidratate, după preferință.

Atât smochinele proaspete, cât şi cele uscate sunt bogate în fibre, care conferă senzaţia de saţietate, combat constipaţia, ţin sub control nivelul colesterolului şi reglează glicemia. De asemenea, smochinele sunt surse bogate în calciu – mineral care previne instalarea osteoporozei şi a problemelor dentare – şi antioxidanţi care au rolul unui scut protector împotriva acţiunii radicalilor liberi. Studiile arată că smochinele se numără printre cele mai bune surse vegetale de vitamine şi minerale precum: calciu, potasiu, vitamina A, magneziu, cupru, zinc, fier, vitamina K.

 

Ingrediente pentru un castron de gem:

– 8 smochine hidratate cel puțin 3-4 ore;

-1 ciorchine mic de struguri sau 1 lingură plină de stafide hidratate;

-nuci, fiecare după cum preferă, mie îmi place să fie doar câteva jumătăți mari, vizibile în gem.

 Preparare:

De îndată ce s-au hidratat fructele uscate – dacă folosești fructe uscate-, scurge-le de apă, apoi se face un  piure, cu ajutorul blenderului. Pe măsură ce sunt mixate, pentru a obține consistența dorită, adăugă puțină apă, iar bucățile de nuci hidratate neapărat se pun la sfărșit, întrregi.

Este un produs delicios, plin de savoare, dulce și plin de proprietăți nutriționale! N-aș putea să  spun cât rezistă la frigider, probabil că ar fi bine, dacă vrei să-l lași pe mai multe zile, să adaugi și puțină miere, iar borcanul de sticlă să fie foarte bine închis.

Iată, gem, fără foc, zahăr și conservanți!

Poftă bună!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *