Îmi doresc “să pun început bun”

“Fă tot posibilul ca mai întâi să te iluminezi pe tine și după aceea să luminezi, mai întâi să te cureți pe tine și după aceea să-i cureți pe alții.” – Sfântul Grigorie Teologul

Ce înseamnă ”să pun început bun”?

“Să pun început bun” nu înseamnă să adaug, să corectez, să completez ceva… “Să pun început bun” înseamnă să pun în fiecare moment atenția pe redefinirea mea ca om, în relație cu Dumnezeu. Pot să năzuiesc spre asta? Părintele meu duhovnic ar zice: “poți, ori doar îmi tot trăncăni despre asta și atât?”

“Să pui început bun” înseamnă să te străduiești în fiecare zi și să faci puțin mai mult decât ai făcut ieri. Să faci mai mult decât ieri și să ai conștiința asta în fiecare zi. Să fii mai răbdător, să fii mai blând, să fii mai atent la vorbele pe care le rostești, la felul în care privești, să te rogi mai prezent. Sau, să faci ceva ce nu ai făcut până ieri sau să ajuți pe cei care are nevoie de ajutor. Și, de fiecare dată când vorbești pe cineva de rău, amintește-ți să te oprești și să te rogi pentru el: “Doamne, și acesta este făptura Ta, ajută-l, miluiește-l!”

Iată, acesta poate fi “un început bun”, prin…

Stăruință… 

Îmi vine în ajutor acest cuvânt! Stăruința de fiecare clipă în “a pune început bun”, în a ne încredința lui Dumnezeu. Stăruința neîntreruptă de a ieși din egoismul inert, din egocentrismul dominant, din modul de viață de a trăi doar pentru tine, înspre tine și de a începe a crește și a te orienta spre ceilalți, în cele din urmă către Dumnezeu.

Recunoaștere, un alt cuvânt…

Ești ceea ce ești. Nu-ți fie teamă să accepți aceasta. Fiecare are menirea să se cunoască pe sine, sa nu-i fie rușine sau teamă de a accepta ceea ce este, cum este. Nu ceea ce vrea să fie, ci ceea ce este. E bine să accepte cu recunoștință ceea ce este, fără să certe pe cineva. Lasă întrebările, oprește-te să mai dai vina pe cineva, sau să te victimizezi. Ia lucrurile așa cum sunt, fii recunoscător că nu e mai rău de atât și începe să stăruiești în mai bine, din acest moment începând. Numai așa avem nădejdea că o să se întâmple ceva bun cu noi!

Sentimentul de inferioritate…

Mai apoi, fiecare dintre noi are câte un defect, cel puțin! Unii îl acceptă, alții îl ascund, iar atunci când se întâmplă asta, se creează un sentiment de inferioritate. Ascunzi mai apoi defectul și sentimentul de inferioritate. Și, mergi prin viață fără să ai habar de ele! Cum crezi că te ajută “la zbor”? Nici cum nu ajută, mereu vei simți ceva ce nu te lasă să te înalți, să cuprinzi viața cu brațele deschise, să trăiesti cu adevărat. Lasă-te să fii…

Dacă cineva, într-un fel sau altul nu se integrează printre ceilalți, nu se simte bine în prezența celorlalți și fuge mai degrabă de oameni decât să stea cu ei, dacă nu obține recunoașterea de care are nevoie, simțindu-se inferior, toate acestea-l vor costa mult. Se va mâhni, se va irita, se va îndurera și va căuta altfel să se mulțumească. Sentimentul de inferioritate îl va împinge spre ceva: va mânca mult, va căuta să fumeze, să bea sau să se drogheze. Astfel, nu doar că greșește, păcătuiește, dar o va face într-un mod bolnăvicios. Intră într-un cerc vicios din care foarte greu poate să mai fugă…

Autenticitate…

În viață, în fiecare moment avem anumite stări, anumite trăiri. Cuvântul rostit de cel de lângă noi ne provoacă o anume stare. Fie ne bucură, fie ne întristează, fie provoacă o altfel de emoție. Aceste trăiri sunt realitatea noastră. Mulți adună aceste trăiri în inconștient, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Tristețe, rușine, depresii, dureri, amărăciuni, traume – toate devin asimilate de inconștientul nostru, date uitării. Și, te întrebi apoi, cum arată sufletului omului? E ca și cum sufletul ar fi ca o casă a noastră, ce ar avea o pivniță în care eu încep și depozitez toate gunoaiele din casă, deschid podeaua și le arunc acolo. Ce se întâmplă în timp cu casa mea? Desigur, voi fi nevoită la un moment dat “să scot gunoiul afară, să fac curat”…

Inconștientul…

Inconștientul este depozitul de lucruri urâte și murdare, refulări și negări, reprimări și frustrări de tot felul. De aici vin poftele, ambițiile neîmplinite, gândurile necuviincioase, resentimentele generate de relațiile cu cei apropiați, traumele sufletești din perioada copilăriei și a adolescenței. Oare, noi ar trebui să facem un efort neîncetat de a scoate la suprafață și a curăța apele tulburi și întunericul din aceste adâncuri sufletești? Ești parcă îndemnat câteodată să stai singur, în liniște și în tăcere, să te rogi, să pătrunzi în adâncul inconștientului, în străfundul sufletului pentru a încerca să cunoști acest conținut. 

Cum îți pare această provocare? Clar că-i greu, e o luptă lipsită de bucurii, obositoare, chiar fără sens pentru cei care nu sunt obișnuiți să privească înlăuntrul lor. Ce facem în schimb? Deschidem televizorul, butonăm telefonul, radioul, căutăm să discutăm cu cineva, ne ducem ca să venim, etc. Omul se ține ocupat permanent, vrea să fie ocupat, dacă nu, ar fi nevoit să stea cu el, cu sinele său. Dacă ceva apre din inconștient, am fi în stare să spunem: “Hai, lasă-mă cu toate acestea! Sunt murdare. Nu le vreau, sa stea acolo unde au reușit să stea și până acum. Să nu mă deranjeze.”

Sfinții Părinți spun că ajungem la curățarea inconștientului cu răbdare și stăruință. Smerit, omul ajunge să simtă golirea sufletului de eul său, de iubirea de sine. Încredințându-se lui Dumnezeu, încet, întreg conținutul sufletului său vine la lumină. “Celui care are dispoziția de a se smeri, de a se înjosi sau umilii, de a merge mai jos decât îl duc neputințele lui, aceluia nu-i este teamă să-și cumoască sinele.”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *