Medicina integrala

 1891286_10152253023988724_1826322421_nCe se înţelege prin „medicină alternativă”?
De fapt, e ceva paradoxal să se folosească termenul de „alternativ” în legătură cu medicina naturistă, integrală sau holistică. Dacă luăm termenul în sensul lui direct şi firesc, nu poate fi în niciun caz folosit în legătură cu medicina naturistă, ci mai degrabă cu cea alopată! Căci ceva poate fi alternativ doar atunci când avem deja altceva, mai vechi. Or, medicina naturistă a existat cu mii de ani înaintea medicinii alopate. Deci, în momentul apariţiei acesteia din urmă, tocmai ea era o… alternativă la medicina tradiţională, naturistă, veche de când lumea. Medicina alopată s-a străduit şi în foarte mare parte a şi reuşit să impună acest termen medicinii naturiste, cu scopul evident de a o minimaliza și denigra. Dar să fim obiectivi şi corecţi, măcar din punct de vedere istoric: Dumneavoastră, domnilor medici alopaţi, practicaţi o medicină alternativă! Fie că vă place sau nu. De aceea, voi folosi termenul generic de „medicină integrală”. Căci dacă i-aș spune „alternativă”, n-aș fi corect din punct de vedere obiectiv-istoric.
Medicina alopată a început să dea din coate şi să-și facă loc în faţă acum 200 de ani. Încă din secolul al XIX-lea, în Europa au început să coexiste două curente medicale. Unul era cel care a devenit astăzi medicina alopată, iar celălalt era medicina integrală, cu legătura ei cu natura, corp și spirit, sănătate şi boală și cu relaţia pacient-medic. În scurt timp, diferenţele de păreri dintre cele două curente au devenit ireconciliabile. Cunoscutul medic, cercetător şi politician Johann Albert Heinrich Reimarus (1729-1814) era nemulțumit de faptul că medicina a devenit o „breaslă monopolistă”. În 1925, Erwin Liek (1878-1935) vorbea de o criză a medicinii. El critica tehnicizarea, specializarea exagerată şi „ştiinţifizarea” artei vindecării. În centrul criticii sale stătea imaginea medicinii alopate: lipsa de „suflet” şi utilizare frauduloasă a metodelor.
Noile descoperiri din fizică, chimie, psihologie şi alte domenii au dus la o nouă concepţie asupra bolii, care susţinea că fiecare afecţiune are o localizarea anatomică. Astfel, imaginea medicală s-a îngustat simţitor, concentrându-se exclusiv asupra organului bolnav, iar unitatea corp-suflet-spirit nu a mai beneficiat de atenţie. Celelalte sisteme de vindecare n-au fost preluate în noua paradigmă medicală, fiind marginalizate. În paralel, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea au apărut o serie de curente naturiste, reprezentate de Ferdinand Christian Oertel (1765-1850), Vincenz Priessnitz (1799-1851), Johann Heinrich Rausse (1805-1848). Aceştia recomandau viaţa simplă în mijlocul naturii şi utilizarea mijloacelor naturale pentru vindecarea bolilor.
Odată cu Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843) medic, scriitor și poliglot român de origine germană, drumurile alopatiei şi homeopatiei s-au despărţit definitiv. În anul 1790, el a descoperit un nou principiu natural de vindecare, pe care l-a denumit homeopatie, concentrându-l în cuvintele similia similibus curantur. Ca reacţie la principiile homeopatiei, adversarii lui au introdus termenul de alopatie, care iniţial avea sensul de non-homeopatie. Aşa că, oricum am lua-o, ceea ce astăzi se practică sub numele de alopatie este o medicină alternativă la homeopatie! Deşi era medic, Hahnemann a studiat intens şi chimia şi farmacologia. Un impuls important l-a primit de la medicul englez William Cullen, care arăta că, dacă o persoană sănătoasă ia chinină, organismul reacţionează ca şi cum ar avea malarie, prin puseuri de febră și frisoane. Hahnemann a început să experimenteze cu o serie de substanţe şi astfel, în timp, a creat cei trei piloni ai homeopatiei: legea similitudinii; verificarea preparatelor pe persoane sănătoase; potenţarea. Deci, homeopatia vindecă prin similitudine. Dacă un produs creează anumite simptome la un subiect sănătos, înseamnă că el va elimina aceleaşi simptome la unul bolnav. Cu cât potenţa unui preparat este mai mare, cu atât mai mic este dozajul şi mai rară administrarea. Şi invers, desigur. Homeopatul desfăşoară o anamneză complexă împreună cu pacientul şi, în funcţie de concluzii, stabilește substanţa, concentrația şi administrarea.
Apa a fost folosită ca element terapeutic încă din antichitate. În perioada modernă, reprezentaţii cei mai de seamă ai terapiei cu apă au fost F. Ch. Oertel (1765-1850), Vinczenz Priessnitz (1799-1851), Johann Siegmund Hahn (1696-1773) precum şi cel mai celebru în spaţiul nord-european, preotul Sebastian Kneipp (1821-1897). Kneipp, tânăr student la teologie fiind, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, care-i atinsese deja ambii plămâni. Întâmplător, a descoperit o cărticică în care se vorbea despre cura cu apă. Kneipp s-a vindecat complet făcând băi în apa îngheţată a Dunării. Alte curente naturiste au fost terapiile cu aer şi lumină, cu nămoluri, cu argilă etc.
Într-o altă direcţie, anume cea a nutriţiei, au fost de asemenea dezvoltate o serie de concepte terapeutice. Unul dintre importanţii reprezentanţi ai terapiei nutriţioniste a fost medicul Fuhrmann Johannes Schroth (1798-1856). Trebuie menţionat și medicul elveţian Max Oskar Bircher-Benner (1867-1939), de la care ne-au rămas celebrele Bircher Müsli, adică fulgii de cereale.
Un domeniu separat îl constituie fitoterapiaAceasta este în mod sigur cea mai veche formă de vindecare, cea mai veche medicină, tot atât de veche precum umanitatea însăşi. O cunoscută reprezentantă a fitoterapiei este călugăriţa Hildegard von Bingen (1098-1179). De la ea ni s-au păstrat Physica (studiul naturii) precum şi Causae et curae (arta vindecării) și ne-au parvenit cca 1.800 de rețete în care se foloseau mai ales plante şi minerale.
Terapia florală a lui Edward Bach, medic englez (1886-1936) se bucură și azi de popularitate. Bach a fost ani de zile medic de spital şi activ în cercetarea bacteriologică. Studiind flora intestinală, el a descoperit că, în funcţie de anumite stări sufleteşti, aceasta se modifica semnificativ. Bach a dezvoltat o tehnică eficientă de „vaccinare”, bazată pe proceduri homeopatice. El afirma: „Fiecare floare acționează prin creşterea vibraţiilor pozitive şi deschiderea canalelor noastre energetice. Omul are, pe lângă corpul fizic, un corp al energiei vieţii, unul al emoţiilor şi unul spiritual. Esenţele florale sunt amprente energetice ale forţei vii din plante, care interacţionează cu corpurile subtile ale omului, adresându-se răspunsului emoţional la boala lui”. Interesant este că preparatele lui Bach sunt eficiente şi în vindecarea animalelor.
 
Medicina tradiţională chineză (TCM) are o vechime documentată de peste 4000 de ani. Cercetătorii chinezi folosesc și astăzi formulele lor tradiţionale. Datorită metodelor de cercetare şi tehnicii moderne, TCM are astăzi rezultate mai bune decât medicina alopată. Multe studii comparate arată că pacienţii trataţi după metodele TCM beneficiază de o prelungire a duratei de viaţă de cel puțin 2 ori în cazul cancerelor, decât cei trataţi prin chimioterapii, nemaivorbind de efectele secundare, care sunt aproape inexistente în TCM. Medicina chineză pleacă de la cu totul alte principii în tratarea şi vindecarea bolilor, în comparaţie cu medicina alopată, care consideră că o boală este cauzată de un invadator extern (bacterie, microb, virus, ciupercă, parazit) pe care trebuie să-l distrugem cu ajutorul unor chimicale sau tehnici medicale. În TCM se urmăreşte restabilirea echilibrului dintre Yin şi Yang, dintre pozitiv şi negativ, masculin şi feminin etc. Aici trebuie subliniat că Yin, negativul, spre deosebire de mentalitatea europeană, nu este ceva rău, malefic, ci din contră, ceva absolut necesar, ca umbra inerentă luminii.
Unul dintre cele mai importante elemente este nutriţiaCe şi cum mâncăm ne face ceea ce suntem. Viaţa noastră depinde de o hrană adecvată, astfel încât corpul să poată creşte şi funcţiona corect. Chinezii spun că hrana are trei scopuri: păstrarea sănătăţii, prevenirea bolilor şi eliminarea acestora, în cazul în care s-au declanşat. O credinţă veche chineză spune că a mânca atunci când ţi-e foame e un leac, iar a nu mânca atunci când nu ţi-e foame e tot un leac. Mâncarea trebuie mestecată încet şi temeinic. Persoanele care mănâncă repede sunt predispuse obezităţii. În plus, mâncând încet, producem mai multă salivă, care conţine enzime esenţiale digestiei. În privinţa proteinelor, se ştie că persoanele care mănâncă alimente bogate în proteine sunt mult mai expuse cancerului mamar, bolilor cardiace, cancerului de colon, diabetului şi multor altor boli.
Medicina tradițională indiană – Ayurveda are în India o tradiţie de peste 5000 de ani. Cele mai vechi izvoare le găsim în Atharva-Veda, o veche carte de înţelepciune. Ayurveda este un cuvânt sanscrit, compus din ayus = viaţă, şi veda = ştiinţă, înţelepciune. În Ayurveda, unul dintre cele mai importante elemente premergătoare unei terapii este curăţarea (detoxifierea) corpului. Un alt element important este hrana, care trebuie să contribuie la reechilibrarea bioenergiilor. În Europa, Ayurveda a pătruns odată cu Maharashi Mahesh Yoga, ceea ce a dat ocazia scolasticilor să-i atace metodele terapeutice. Cu toate acestea, în ultimele decenii, o serie de studii efectuate asupra culturilor de celule canceroase precum şi pe animale au relevat valoarea medicinii tradiţionale indiene, plantele folosite dovedind efecte promiţătoare. Formulele Maharashi-4 și Maharashi-5 au dovedit calităţi în prevenirea cancerului de sân (remisie în 88% din cazuri). La animale s-a administrat Maharashi-4 sau 5 după declanşarea unor tumori, iar rezultatele au fost de până la 60% remisie totală. Cu Maharashi-4 s-a obţinut de asemenea protecţie de 60% împotriva metastazei în cancerul pulmonar, iar formula Maharashi-5 a transformat în proporţie de 75% celulele canceroase de neuroblastom în celule normale. Din păcate, reţetele acestor formule sunt greu de procurat.
Medicina tradițională indoneziană  Jamu. Botaniştii definesc Jamu ca un complex de plante ce conţin o mare cantitate de apă, şi care sunt valoroase prin acţiunea lor terapeutică. Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume, este extrem de bogată în plante (peste 30.000 de specii diferite, dintre care 1.375 sunt catalogate ca medicinale). Din păcate, nici măcar 10 dintre ele n-au fost până acum temeinic studiate! Jamu a fost dezvoltată începând din antichitate. În secolul al VIII-lea, în scrierile budiste se fac multe referiri la plantele vindecătoare. Jamu este o artă în sine. Numai persoanele cu vaste cunoștințe şi o mare experienţă pot crea amestecuri eficiente din cele peste 25 de plante care intră în componenţa reţetelor. Se folosesc diferite părți componente ale anumitor plante. Cercetările au arătat că Jamu nu este doar un medicament, ci şi un tonic și energizant foarte eficace. Medicii alopaţi nu au voie să prescrie Jamu, deoarece nu există teste clinice asupra lui. Cu toate acestea, foarte mulţi bolnavi caută în Jamu o soluţie mai bună decât cea oferită de alopați, pentru a diminua efectele suferinţelor lor. În general, se poate spune că Jamu, ca şi medicina tradițională indoneziană în totalitate, se bucură în prezent de un larg interes. Componentele principale ale Jamu sunt rădăcină de ghimbir, galgant, lemn dulce, coriandru şi curcuma.
Medicina tradiţională japoneză – Kampo este în mare parte derivată din medicina tradițională chineză.  Din păcate, cele 140 de metode şi formulele terapeutice Kampo sunt puţin studiate. Cele mai cunoscute sunt Shi-un-kou, Juzen-taiho-to și Sho-saiko-to. Shi-un-kou a dat rezultate bune în cazurile de cancer al pielii şi în infecţiile cu virusul Epstein Bar. Juzen-taiho-to a ajutat în cazurile de cancer al vezicii urinare, diminuând puternic efectele Cisplatin-ului (medicament chimio) asupra ficatului și rinichilor. În cazul pacienţilor trataţi standard pentru ciroza ficatului, administrarea suplimentară de Sho-saiko-to a dus la creşterea duratei de viaţă cu 5 ani. Bune rezultate s-au obținut cu Sho-saiko-to şi în tratarea hepatitei B, precum şi a inflamaţiilor ficatului.
Concluzii: E foarte greu să cuprinzi astăzi toate metodele terapeutice naturiste, dar indiferent ce cale va fi aleasă de către pacient, un element esențial trebuie adăugat: credinţa în eficacitatea metodei! Toate metodele terapeutice prezentate mai sus au un element comun: vindecarea întregului, a corpului, spiritului şi sufletului omului. În această privinţă, starea psihică a pacientului joacă un rol crucial, fără de care niciun succes nu este de aşteptat.
În 1998, s-a desfăşurat în Germania un studiu asupra medicinii naturiste, care a relevat eficacitatea acesteia. În colaborare cu case de asigurări de sănătate, Centrul de documentare pentru metodele terapeutice naturiste şi Institutul de biometrie al Universităţii din Essen, acest studiu-mamut a cuprins un mare număr de persoane bolnave. Aceștia sufereau de afecțiuni cronice în care medicina alopată își dovedise neputința. Toţi pacienţii cuprinşi în acest studiu erau consideraţi de către medicina alopată incurabili, şi deci nu aveau nicio şansă de vindecare. După ce au fost terapiaţi prin diferite metode naturiste (acupunctură, homeopatie, terapie cu oxigen etc.) timp de 4 luni, în 40% din cazuri afecţiunile au fost eliminate. După 18 luni, rata de vindecare crescuse la 65%, incapacitatea de muncă fusese redusă cu 35%, iar costurile sociale şi medicale pentru aceste afecţiuni scăzuseră cu 46%. Din păcate, astfel de studii se fac foarte rar, deoarece concernele farma şi medicina scolastică nu au niciun interes de a investi în săparea propriei gropi. Oricum, începutul a fost făcut, groapa este practic terminată şi-şi aşteaptă clienta – doamna Alopatia.
Sursa articol FrumoasaVerde
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *