Concepţia psihosomatică în medicină provine din timpul lui Hipocrate,  însă ca abordare ştiinţifică modernă este o orientare relativ nouă a mediciniei, care studiază aspecte ale patologiei generale în relaţie cu viaţa psihică conştientă  şi inconştientă. Psihosomatica este astăzi un domeniu interdisciplinar de abordare a bolilor, axat pe relaţia dintre medicină şi psihologie, ce acordă o importanţă specială rolului factorului psihic în apariţia, evoluţia, ameliorarea, vindecarea sau cronicizarea unor boli. –  Iamandescu, 2002

Potrivit psihologilor, fiinţele umane sunt asemănătoare la naştere şi au potenţialul de a se dezvolta similar. Totuşi, pe tot parcursul dezvoltării, fiecare individ are diferite experienţe şi felul de adpatare la evenimentele și oamenii din viața lor se face atât de diferit. În timp, aceste experienţe se acumulează rezultând indivizi unici, fiecare cu structuri tipice de comportament. Orice tulburare psihocomportamentală apare nu ca o emanaţia unui factor organic intern, ci este de natură relaţională, apărând întotdeauna pe fondul şi ca rezultat al interacţiunii individului cu anumite elemente din mediul social. Stările afective apar ca expresii ale unor forţe de echilibru într-un ,,câmp psihic” specific persoanei. Modificările somatice determinate de diferitele disfuncții endocrine pot induce schimbări psihologice şi comportamentale. Anumite profiluri psihologice pot facilita expresia clinică ale acestor disfuncţii, așa cum multe dintre bolile de nutriţie sunt incluse în cadrul mecanismelor psihosomatice. – Plante T.G. Contemporary Clinical Psychology, (1999), Ed. John Wilez&Sons, INC, New York

Atunci când e vorba de psihicul uman, părerile sunt foarte variate. Până în prezent nu a fost descris o tipologie, care să definească prin caracteristici psihologice specifice, persoanele afectate de obezitate. Totuşi, unele trăsături de personalitate apar mai accentuate din cauza excesului de kilograme, care este trăit ca o infirmitate și izolare socială. Mai nou se consideră obezitatea ca fiind chiar o boală. La baza acestor tulburări se află imaginea corporală, element al conştiinţei de sine.  În funcţie de imaginea pe care o avem despre propriul corp are loc un proces de autoreglare care implică selecţia şi ajustarea comportamentului, are loc o restructurare a valorilor, un mod diferit de percepere a timpului, redimensionarea întregii personalităţi. Statutul psihic al unui individ este un aspect complex şi important al existenţei umane. Când este vorba despre psihicul uman, impresiile, părerile sunt foarte variate. – Mihăescu V. Psihosomatică şi psihoterapie, (1995), Ed. Polirom, Iaşi

Foarte strâns legată de imaginea corporală, apare problema complexului de inferioritate, care se traduce prin eşec de adaptare profesional, familial şi social. Sentimentul de inferioritate apare atunci când există un conflict între imaginea corporală a idealului individual şi imaginea corporală actuală. 

Specialistii descriu doua forme de comportament alimentar ce duc spre obezitate: accesele de hiperfagie nocturna si accesele de “orgie alimentara.”

1. Accesele de “orgie alimentara” se instaleaza pe un teren nevrotic si sunt asemanatoare puseelor de bulimie. In schimb, accesele de “hiperfagie nocturnă” apar la subiecți fără ca aceștia să aibă un teren nevrotic obligatoriu. Apare de exemplu la menopauză, când multe femei, afectate de îmbătrânire și de scăderea feminității, ajung la momentul în care pierd obiectul afecțiunii lor (copiii care își întemeiază propriile familii). În acest moment, în care apare depresia, pot să apară și accesele de hiperfagie nocturnă.  Comportamentul hiperfagic poate fi cauzat si de eustres. Atunci cand se relaxeaza sau cand sunt bine dispusi, obezii simt nevoia sa manance “ceva bun”. De multe ori asociind mancatul si cu un pahar de alcool, ceea ce determina o crestere a apetitului. Există o opinie generală conform căreia persoanele obeze fac față anxietății și își alungă gândurile negre prin consumarea unor alimente, cum ar fi dulciurile, care le ofera satisfacție imediată sau le potoleste foamea dată de hipercortizolemia de stres.
2. Un alt comportament alimentar hiperfagic declanșat de anxietate, de așteptarea unui rezultat, de nervozitate, griji sau efort mental este ingestia compulsivă. Constă în ingestia grăbită a unor alimente în situațiile în care persoana trece prin momente de intensă excitație în plan afectiv. Cauzele care duc la aceasta excitație afectivă pot fi: stările conflictuale, nerăbdarea, izolarea, abandonul de către ființa iubită, încordarea, plictiseala prelungită, “golul sufletesc”. Toate aceste modificări în plan emoțional, survenite în mod repetat sau pe o perioadă lungă de timp, pot duce la condiționarea unor comportamente alimentare.

Dintre trăsăturile de personalitate ale persoanei obeze, menţionăm câteva regăsite în general: pasivitate, intoleranţă , imaturitate, confuzie în legătură cu semnificaţia sexuală.  Starea afectivă este dominată de anxietate, depresie, pierderea încrederii în sine, nevoia de încurajare. Un aspect important în comportamentul obezului îl constituie frustrarea, cunoscut fiind faptul că frustrările permanente pot declanşa agresiuni fizice sau verbale, imediate sau amânate, directe sau indirecte. Cercetările efectuate au arătat că în general, persoanele obeze prezintă o personalitate labilă, cu tendinţe depresive şi ipohondriace. – Mihăescu V. Psihosomatică şi psihoterapie, (1995), Ed. Polirom, Iaşi

Nivelul corporal este reprezentat de:

• conștiență – creier (comunicare, logistică);
• țesutul adipos – prisos, rezerve – nimic nu izolează mai bine ca țesutul adipos! Căldura nu poate trece înafară și nici înăuntru – strat de izolare față de lumea lipsită de iubire, izolarea în propria cetate – dorința de a fi lăsat în pace;
• stomac – senzație, capacitate de prelucrare – stomacul prea plin ca înlocuitor al prea-plinului inimii).

Specificul simptomelor manifestate de ”mania de a mânca”: umplerea permanentă cu mâncare, în loc de împlinire lăuntrică. Omul se luptă cu propria greutate, cu propria importanță, aflându-se pe picior de război cu principiul satisfacției. Are loc fuga de realitate, fuga de propria manifstare sexuală, fiind de multe ori  probleme cu polaritatea și asumarea propriei sexualități – a-și lăsa propria sexualitate să apună în grăsimea de bebeluș (regresie). Nu este binevoitor cu sine însuși – se cântărește și se detestă pentru greutatea sa. – Ruediger Dahlke, Boala ca simbol

Compensarea situației: a găsi împlinire, a te integra și a deveni una cu totul. Încercarea de a incorpora totul, devenind rotund și una cu Totul în felul acesta. Căutarea iubirii și ocrotirii, nevoia de iubire și plăcerea manifestată în mâncare. A răzbate prin viață, a accepta viața și a învăța să o digeri. A elabora noi forme de viață (referindu-ne la propria personă) ca și o formă lăuntrică nouă față de care să se orienteze cea exterioară. A fi important în loc de supraponderal sau obez. A viețui în iubire care să includă corpul, sufletul și spiritul. Mâncatul în exces poate fi considerat un comportament simbolic care denunţă lipsa afecţiunii celorlalţi. Binge eating care, de cele mai multe ori duce la obezitate, este adeseori un simptom al unei depresii neconştientizate sau al descurajării vis-à-vis de majoritatea lanţurilor vieţii – muncă, relaţii, sănătate. Ca şi în cazul celorlalte tulburări de alimentaţie (anorexie, bulimie), simptomele binge eating – BED – exprimă în mod indirect, mascat, o suferinţă emoţională mai profundă, de care uneori persoana afectată poate să nu fie conştientă. Atunci când mâncăm excesiv, este ca şi cum am încerca să umplem cu hrană un gol interior, o lipsă de dragoste, de satisfacţie, de sens, de împlinire. Nevoia de hrană este o metaforă inconştientă pentru nevoia de afecţiune – „hrana” noastră emoţională… Este un strigăt de ajutor!

Prelucrarea motivului: a-și permite viața cu toate bucuriile ei, a o lăsa să intre înăuntru și a gestiona printr-o readaptare. A-și cunoaște propria greutate ca fiind cea potrivită pe moment, acceptând-o, căutând a-și procura alte plăceri decât mâncatul, cum e masajul corporal, sexualitatea până la plăcere, savurarea artei, respectiv a artei culinare. A ciugulii mâncarea și a o savura în alt mod, recunoscându-și grăsimea acumulată ca salvator temporar al vieții pentru a se putea elibera de ea ulterior, atunci când iubirea se va revărsa din nou. – Ruediger Dahlke, Boala ca simbol

În psihoterapie s-au evidenţiat numeroase mecanisme psihologice care determină îngrăşarea:

1. În primul rând, mâncatul este un comportament ce determină plăcere, astfel că este foarte posibil să înlocuiască o plăcere absentă dar dorită, cu plăcerea mâncatului. Este un comportament care psihanalitic se situează în stadiul oral, iar o fixare în acest stadiu poate duce la o exacerbare a acestui tip de comportament, prin înlocuirea afecţiunii cu mâncatul.
2. O altă posibilă explicaţie psihologică poate fi înglobarea afectivă a unei persoane dragi şi care dispare din viaţa noastră, într-o formă sau alta – divorţ, deces, separare, etc. Simbolic o putem astfel îngloba şi apare creşterea în greutate.
3. De asemenea, este posibil ca simbolic să ne arătăm în acest fel apartenenţa la o familie, dacă în familie sunt membri corpolenţi, sau poate fi un comportament ce maschează nevoia de siguranţă afectivă. – Lupu I., Zanc I., Sociologie medicală, (1999), Ed. Polirom, Iaşi

Perspectiva psihoterapeutică – Psihoterapia adleriana susține că persoanele cu tulburări de alimentație folosesc alimentele și mâncatul pentru a comunica simbolic sentimentele lor de inadecvare față de solicitările vieții. Iar sentimentul de inadecvare apare ca urmare a eșecului lor de a-și manageria abililitatea de a trăi eficient și sănătos cu alții. Nevoile umane de bază privind siguranța și limitele potrivite, combinate cu dorința de a fi perfect, duc la comportamente ritualice privind alimentația.

Negarea, evitarea si represiunea sunt caracteristici asociate tulburarilor alimentare și țin de o serie de mecanisme de apărare învațate în familia de origine. Astfel de familii consumă enorm de mult timp și energie în nerezolvarea conflictelor, deoarece pentru a rezolva un conflict trebuie mai întâi să recunoști că există. Apoi, pentru astfel de familii lipsa perfectiunii echivalează cu eșecul personal sau familial. Iar, în al treilea rând, iluzia fericirii și atmosferei apropiate este o valoare de baza ce trebuie menținuta cu orice preț.

Obezitatea, vazută ca tulburare de alimentație, este caracterizată prin scopul de a menține o greutate corporală excesiv de mare. Obezitatea este un stil de viata ce protejează, oferă scuze și comunică lumii dependența, în unele cazuri, sau independența, în altele, precum și frica de aceste stări. Pe lângă factorii biopsihosociali ce pot determina apariția unei tulburari de alimentație, psihoterapia adleriană introduce și ideea că există alegere, există alternativă, iar o persoană are tulburări de alimentație pentru că, inconștient, alege să fie bolnavă. Boala este folosită de pacient pentru a comunica nevoile sale, pentru a compensa lipsa curajului de a comunica într-un mod util si sănătos.

Tratamentul persoanei obeze – acesta, fiind un suferind fizic, psihic şi social, credem că orice ajutor psihologic oferit acestuia este binevenit. Intervenţia psihoterapeutică trebuie să aibă în vedere schimbarea semnificaţiei hranei şi a ce înseamnă mâncarea, realizarea unei apropieri cât mai mari a imaginii corporale dorite, de cea reală, accentuarea ideii de mişcare şi activitate fizică atât de necesară menţinerii sănătăţii. – Lupu I., Zanc I., Sociologie medicală, (1999), Ed. Polirom, Iaşi. O concluzie extrem de utilă formulată de Kopp este următoarea: ”scopul tratamentului obezității nu trebuie să fie limitat la obținerea scăderii ponderale, ci bolnavul trebuie ajutat prin mijloace psihoterapeutice să-și amelioreze capacitatea de rezolvare a conflictelor, de luare a deciziilor, ca și de a gusta pe deplin bucuriile vieții. Medicul împreună cu psihologul, trebuie să ajute bolnavul să soluționeze conflictele interioare și să se adapteze la stimulii de mediu care induc un comportament hiperfagic.”