Pleodarie pentru morcovi

Iubitori de morcovi sau ”viitori iubitori de morcovi”, sunt bucuroasă să vă reamintesc cât sunt de importanți morcovii pentru sistemul nostru imunitar! Ce înseamnă asta? Crește capacitatea organismului de a se lupta cu guturaiul și gripa, dar și cu ”ucigași„ potențiali precum neoplaziile, accidentele cerebrovasculare și bolile cardiace.

Dă-mi voie să îți ofer o listă generală despre ”ce pot face morcovii pentru tine”, preluată din ”10 alimente esențiale”, carte scrisă de Lolitha Thomas. Morcovul…

  • antioxidant puternic;
  • asigură piele și țesutiri sănătoase;
  • bun împotriva bolilor de inimă;
  • reduce riscul cancerului (mai ales pulmonar);
  • ajută la oprirea diareei;
  • asigură dinți sănătoși;
  • îmbunătățește vederea;
  • previne infectarea globului ocular și a mucoaselor;
  • ajută la diureză;
  • ajută în convalescență, sub formă de suc proaspăt – este un excelent revigorant și vitalizant.

Oare, începi să înțelegi despre sensul pleodariei mele? Stai să-ți mai spun…

Un studiu realizat la Harvard a arătat că femeile care mânăncă zilnic un morcov, reduc riscurile atacului de cord cu 22%. Un alt studiu ce a implicat 90.000 de infirmiere, urmărite timp de 8 ani, a arătat că, prin consumul de morcovi de 5 sau mai multe ori pe săptămână, riscul accidentelor cerebrovasculare s-a redus în mod spectaculos cu 68%! Studiile ce au examinat persoane ce consumă beta-caroten – morcovi, spanac, broccoli, grapefruit roz -, au dovedit doar un procent de 40-70% probabilitate de a se îmbolnăvi de cancer pulmonar, spre deosebire de cei cu niveluri scăzute de beta-caroten. Și lista de exemple poate continua…

Ți-am făcut poftă de un suc proaspăt de morcovi, poate cu un măr și un grapefruit roz? E sănătatea curată și ce bine ar fi să ai astfel de obiceiuri simple și super benefice în rutina ta!

Mai am să-ți spun ceva… Nu doar beta-carotenul este esențial la morcov… 

  • Pectatul de calciu, un tip de fibră solubilă în morcov, se dovedește a deține proprietăți ce scad colesterolul;
  • vitaminele B și câteva minerale, inclusiv o doză semnificativă de Ca și K se pot lua tot din morcov. Eu recomand celor cu dietă vegetariană, pentru creșterea nivelului de Ca, să bea zilnic 200ml suc proaspăt de morcov. Ce zici de asta?
  • acid folic, ce ajută la păstrarea unui sânge sănătos și nu numai…

Mai pot să-ți scriu multe… Mă opresc cu gândul că fugi să-ți faci un suc proaspăt sau poate o salată, ce zici? Iată, îți las aici o rețetă:

  • 1kg de morcovi rași
  • 120gr. nuci mărunțite
  • 120gr. stafide
  • 240gr. mere sau ananas tăiat cubulețe
  • 2 linguri de nucă de cocos rasă
  • opțional: 120gr. semințe floarea-soarelui.

Se amesteacă componentele și se decorează cu un fir de pătrunjel. Poți turna și o linguriță de miere deasupra și să te bucuri de o masă super isteață și deliciasă!

Alege mereu ca mine, urmărind o nutriție conștientă. Iar nutriția, amintește-ți mereu, este știința alimentației eficiente! 

Te îmbrățișez și îți urez.. 

”Poftă bună și poftă de viață!”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *