Poveste despre ”ce înseamnă să fii ZEN?”

Pastreaza-ti-credinta-in-MOMENTELE-GRELE-Iata-cum-poti-face-asta
”Nu este neapărat elegant invocarea altori religii într-o ambiență riguros creștină”, cum spunea inconfundabil Dl Andrei Pleșu. Însă, există o poveste pe care chiar de la dânsul am auzit-o, despre starea ZEN.

Se spune că odată, un tăran roman a dat fuga la un tăran Zen și l-a întrebat: ”ce însemană să fii Zen?” Acesta îl întrebă, la rândul său:
” – Ai dat de mâncare la animalele din curte?
– Nu, dar lasă animalele-ncolo, am timp pentru asta. Acum spune-mi despre Zen, că asta mă frământă tare.
– Du-te hrănește animalele și vorbim după…
Țăranul român se ia și fuge să dea în grabă la animale, dacă așa a fost îndrumat…
– Ți-ai îmbrățișat copii și nevasta azi? I-ai pupat și le-ai spus cât sunt de prețioși pentru tine?
– Nu, dar lasă, am timp toată viața să fac asta…
– Fugi înapoi acasă și fă ce ți-am spus, chiar acum…

După mai multe îndemnuri și mai multe drumuri făcute de către țăranul român, după acesta  ”naveta” , iată, țăranul Zen îl întreabă:
– Ai făcut toate cele ce le-am spus către tine?
– Da, toate sunt făcute!
– Apoi, vezi tu, asta este starea, asta însemană să fii ZEN! Culcare-sculare-îndeplinirea tuturor datoriilor zilnice, cu asumare, responsabilitate și bucurie, cum altfel?!

Vedeți dumneavoastră, în toate religiile există un mod de a ne face PREZENȚI în TIMPUL MARE. În credința creștină, invocarea numelui lui Dumnezeu este un mod de ”a ține mereu becul aprins”… Ești prezent și aici, în timpul mic al vieții pământești, dar ești prezent și în alt timp, mai mare, conectat la o călătorie…cea veșnică.

Sigur, vine întrebarea: ”cum faci ca în desfășurarea vieții zilnice sau în fiecare moment să ai permanent acest reper? Să poți fi prezent în cele 2 dimensiuni?”

Domnul Pleșu ne sugera puterea de vedea lucrurile un pic de sus, invocând și un pasaj din Sfânta Liturghie: ”Sus să aveți inimile…”
Tot dânsul ne îndeamnă ”din când în când să avem puterea desprinderii de firul ierbii…” Doar astfel putem a ne păstra legătura cu ceva ce aici, pe pământ, nu putem simți sau avea, doar așa putem să avem o înțelegere a binelui necesar către viața veșnică. A face bine, asta-i cale, a face bine lucrul ce-l avem de făcut și a face bine celor din jurul nostru. Ce simplu e!!! Până la urmă, credința nu este altceva decât o forță, o putere, care ne rânduie viața trecătoare către înalta stare a sufletului nostru. Credința este o valoare pe care dacă omul o are, atunci el capătă și el valoare, prin tot ce face.

”Precum este și cultură, la fel și credința se întărăște pe măsura angajării noastre în ea”, cum spune Dl Pleșu. Te ții de ea, o ai; nu te ții de ea, o pierzi și pe cea care o ai. Cu RĂBDARE – CREDINȚĂ – RITM, așa se merge înainte, cu atenție!

”Nu putem să atingem țeluri înalte până nu le facem pe cele de jos, așa cum nu putem ajunge în vărful scării decât mergând din treaptă în treaptă”, spunea Părintele Teofil Pârăian, vorbind despre dreapta credință…

Și acum, este bine să stabilim ce legătură are credința cu asumarea, resăonsabilitatea și bucuria… Unele fără altele nu pot fi! Despre responsabilitate am spus mai devreme și ar putea fi înțleasă ca măsura lucrului bine făcut, cu atenție sporită mereu la timpul prezent și în starea de prezență continuă. Asumarea reiese cu frumusețe din povestea Zen de mai sus, adică să fii bine și să fii recunoscător pentru toate cele ce le ai, atât de făcut cât și prin preajmă. Să te bucuri de această existență așa cum este ea dăruită, ca mai apoi să ai puterea – prin aceste stări -, să-ți sădești semințele frumoase ale virtuții omului pe  pământ.

Bucuria, de ce bucuria, poate vă întrebați?

Cum altfel să ai parte de cele povestite mai sus, cum altfel ”să te desprinzi din când în când de firul ierbii”, dacă nu prin bucuria cu care ne trăim fiecare clipă, fiecare moment al acestui timp omenesc? Nu există o altă cale… ”Nu poți fi creștin bun și nici credincios dacă nu ești un om bucuros”, spune Părintele Teofil Pârăian… Nu poți să te dăruieșt vieții și lumii ăsteia dacă nu ai bucuria în inimă și-n gând. Cum altfel?! Credința este o invitație la bucurie…

Cu bucurie poți ajuta, iar când ajungi într-o postură prin care poți să influențezi pe cei din jur, ei, atunci este trebuință a face un efort permanent, o atenție permanentă pentru a iradia în fiecare clipă bine, claritate, bucurie.

Cum te porți tu cu ceilalți?

Cum vorbești și cum privești pe mama ta, pe tatăl tău?

Cum vorbești copiilor tăi?

Cum privești și vorbești colegilor de muncă?

După ce ne vom răspunde la toate aceste întrebări cu sinceritate, atunci vom putea afla și care este măsura credinței noastre…

Felul în care ne purtăm cu ceilalți vorbește despre credința noastră”, așa cum tot Domnul Pleșu spunea…

Articol scris inspirată fiind de două cărți ce le am acum pe masă:

”Parabolele lui Iisus”, de Andrei Pleșu

și

”Veniți de luați bucurie”, de Arhimandrit Teofil Pârâian

Le mulțumesc și vouă, celor ce le citiți, vă mulțumesc! Cu toată bucuria mea!

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *