Poveste terapeutică – veverița cumpătată!

amazing-animal-pictures-9O veveriță (cumpătată!!!) a desoperit o cutie de alune răsturnate în apropierea casei. Uau, ce bucurie pe ea!
Cu două lăbuțe a început să înfulece din ele, iar eu mă gândeam că nu e bine, prea s-a năpustit asupra lor, să nu mănânce prea mult și…să-i fie rău, sau să se îngrașe să nu mai poată avea agilitatea-i cunoscută de a se cățăra prin copaci. Nici nu am apucat bine să termin gândul  și veverița s-a oprit din înfulecat, începând să-și sape o groapă unde și-a ascus alunele rămase.
M-am întrebat:  de ce s-a oprit din mâncat, oare avea atâta inteligență în a înțelege că, mâncând mai mult decât are trebunință ar putea să-și facă rău?
Și mi-a venit în minte un om, cu un castron mare de ”ceva delicios” în fața sa, oare el se poate opri exact la timp din savurat, spre a lăsa pe mai târziu sau pur și simplu  s-ar putea opri, cu gândul că poate fi suficient cât a consumat?
Sau, ar fi absolut cuprins de tentația de a savura totul, pe loc? 
Și iată cum noi, oamenii, membrii celei mai inteligente creații de pe pământ, fiind un pic depășiți de inteligența unei simple veverițe, care este capabilă să-și spună stop tentației de a consuma ceva mai mult decât are trebuință.
Oare nu este ironic  că inteligența noastră superioară mai degrabă a creat o problemă decât să o rezolve, din moment ce noi știam secretul înainte chiar de a dobândi rațiunea?
Ar fi o singură explicație plauzibilă…
Este posibil ca inteligența noastră care ne plasează înaintea oricărei alte specii de pe planetă să ne fi transformat în niște ființe arogante, pline de sine, ajungând până acolo încât să ne considerăm mai inteligenți decât propriul nostru Creator. Adică, cam facem tot ce facem după propria noastră minte, ghidați de simțuri și plăceri, departe de intuiția adâncă din conștiința noastră. O conștiință ce nu mai poate să răzbească datorită unei rațiuni și a unei voci a cunoașterii minții, dobândite prin adaptarea noastră însă departe de un firesc intuitiv, la fel ca-n cazul unei biete veverițe.
Avem o întrebare sau o presupunere… Voi ce spuneți?
Sigur avem o lecție mare de luat de la animalele sălbatice inferioare nouă și totuși atât de cumpătate și înțelepte…
Poveste preluată din cartea  lui Allen Carr , ”Greutatea ideală – Metoda ușoară a lui Allen Carr”, pe care vi-o recomand cu drag!
Mereu alegeri conștiente, mereu să fiți prezenți în viețile voastre… Și, nu cu mintea, cu ascultarea intuiției și ghidajul subtil a vieții din noi!
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *