Există două tipuri de diabet – şi ele se numesc chiar aşa: tipul 1 şi tipul 2. Sfaturile conţinute în acest articol se adresează cu precă­dere acestuia din urmă. În dia­betul de tip 1, sistemul imunitar distruge sau afec­tează grav celulele beta din pan­creas, responsabile cu producerea insu­linei. În diabetul de tip 2, fie pan­creasul nu mai secretă cantitatea necesară de insulină, fie organismul a pierdut capacitatea de a o utiliza co­rect. În ambele cazuri, glucoza se acumulează în con­centraţii primej­dios de mari în corp (în muşchi, în depozitele de grăsime, în ficat), în loc să se transfor­me în energie, aşa cum ar fi normal. În decursul anilor, glice­mia crescută se soldează cu efecte dăunătoare în di­verse zone ale organismului, de exemplu provocând afec­ţiuni cardiovasculare, re­nale, distrugerea neuro­nilor şi pierderea vede­rii. De aceea, diabeticii sunt obli­gaţi să-şi su­pravegheze în permanenţă nivelul zahăru­lui din sânge. Dacă şi dvs. suferiţi de diabet, trebuie să aveţi mare grijă când şi ce anume mâncaţi.

Diabetul de tip 2 apare, de obicei, la o vârstă mai înaintată şi, în special, la persoanele supra­ponderale, care se complac în sedentarism. În schimb, dacă vă menţineţi greutatea corporală în limite normale, aceasta vă va ajuta să evitaţi de­clanşarea unui diabet de tip 2. În numeroase situaţii s-a putut constata chiar că o reducere apreciabilă a greutăţii poate contribui la dispariţia prediabetului. Din fericire, printre legume, fructe şi condi­mente, se găsesc foarte multe care au o acţiune bene­fică pentru bolnavii de diabet. Totodată, le stau la dis­po­ziţie peste o sută de plante. Despre cele mai impor­tante dintre ele vom vorbi în continuare.

Alimente cu valoare terapeutică împotriva diabetului

*** Fibrele alimentare

După mese, organismul nostru are în mod normal capacitatea de a păstra glicemia la un nivel ce nu depă­şeşte limitele admise. La diabetici, dimpotrivă, el înregistrează cel mai adesea o creştere. În aseme­nea situaţii, medicii vorbesc despre o „valoare maxi­mă a glicemiei postprandiale”, dar dvs. vă puteţi ima­gina, mai simplu, cum glicemia urcă panta unui deal înalt. Scopul este să vă hrăniţi în aşa fel, încât can­titatea de glucoză din sânge să oscileze cât mai puţin.
Aici ne vin în ajutor fibrele. Ele determină sto­macul să reţină alimentele un timp mai îndelungat şi, de asemenea, fac ca ulterior, în intestin, nutrienţii să treacă mai lent în sânge. În plus, legumele, legumi­noasele, fructele şi produsele din făină integrală, care au un conţinut ridicat de fibre, reprezintă totodată şi surse bogate de vitamine şi minerale. Substanţele prezente în compoziţia lor combat inflamaţiile şi neu­tralizează radicalii liberi, care dau motive înte­meiate de îngrijorare bolnavilor de diabet.

O meta-analiză efectuată în anul 2004 a trecut în revistă rezultatele obţinute într-o serie întreagă de studii din domeniu, reţinând următoarele: la diabeticii care au adoptat o alimentaţie bogată în fibre şi mo­derată în ceea ce priveşte ponderea carbohidraţilor, s-a constatat o scădere cu 21% a glicemiei postpran­diale, cu 7% a colesterolului total şi cu 8% a coleste­rolului „rău” LDL. La persoanele care au con­sumat alimente bogate atât în carbohidraţi, cât şi în fibre, nivelul glicemiei (măsurat pe stomacul gol, dar şi du­pă mese) a coborât cu 14 %. O îmbunătăţire evi­den­tă s-a observat şi la testul pentru glicohemo­glo­bină (sau hemoglobina glicozi­lată), care permite monito­rizarea nivelului de glucoză din organism pe termen lung. Autorii respectivei sinteze recomandă un aport zilnic de fibre de 25 până la 50 de grame. Nu vă te­meţi, nu va fi nevoie să tot ames­tecaţi tărâţe sau pudră de psyllium în băuturile dvs. de peste zi. Arun­caţi mai bine o privire pe lista de mai jos. Ea cuprinde câteva ali­mente cu ajutorul cărora vă puteţi acoperi cu uşu­rinţă necesarul zilnic de peste 40 grame de fibre.
* 1 cană de făină de hrişcă = 12 g
* 1 pară = 10 g
* 1 cană teci de ardei iute = 9 g
* 1/2 cană fasole pestriţă = 7,5 g
* 1 cană spaghete din făină integrală = 6 g

*** Cromul

Un amănunt demn de reţinut: în volumul total al vânzărilor de minerale şi oligoelemente, cromul deţine o pondere de 6%. Ea se datorează, cel puţin parţial, faptului că producătorii de suplimente cu crom îşi fac asiduu publicitate, invocând acţiunea efi­cientă a acestui microelement contra diabetului. Până în prezent, studiile n-au reuşit să elucideze modali­tatea concretă prin care cromul influenţează evo­lu­ţia bolii. Totuşi, e util să in­troduceţi în meniul dvs. şi alimente care îl conţin.
Un studiu gigant rea­lizat în anul 2007 a dus la concluzia că adminis­tra­rea de suplimente cu crom la pacienţii cu dia­bet de tip 2 determină o îmbunătăţire cu 0,6% a ni­velului glicohemo­glo­binei. Este un rezultat în­curajator, având în vedere că o reducere de 1% poate micşora cu circa 20% ris­cul de infarct miocardic sau de accident vascular cere­bral. Cromul face să crească sensibilitatea la insulină a organismului, redând, astfel, hormonului secretat de pancreas posibilitatea de a normaliza concentraţia glucozei din sânge.
Trebuie spus că deocamdată nu există oficial o doză zilnică recomandată şi, prin urmare, în aştep­tarea unor studii cu rezultate mai precise, ar fi prefe­rabil să nu exageraţi cu suplimentele respective. Cu atât mai mult cu cât hrana cea de toate zilele vă oferă suficiente surse bune de crom, printre care se numără, de pildă, melasa rezultată din fabricarea zahărului de trestie, ouăle, ficatul, carnea de pui, fulgii de po­rumb şi stridiile. Oligoelementul de care vorbim se regăseşte şi în numeroase alimente de origine vegeta­lă, cum sunt păpădia, ştevia, iarba de lămâie (lemon­grass), piersicile, boabele de ienupăr, orzul, ovăzul sau roselle, o varietate de hibiscus, care conferă diver­selor ceaiuri (de exemplu celui de fructe de pădure de la Fares) o frumoasă culoare roşie.

*** Scorţişoara

Are gust bun, miros plăcut şi, ingerată chiar în can­tităţi foarte mici, reuşeşte să aibă o acţiune tera­peutică demnă de luat în considerare. În cadrul unui studiu al Ministerului Agriculturii din SUA, elaborat de un colectiv de cercetare condus de dr. Richard Anderson, 60 de pacienţi cu diabet de tip 2, care nu-şi injectau insulină, au fost repartizaţi aleatoriu în şase grupuri. Primul grup a primit 1 gram de scorţişoară pe zi – ceea ce echivalează cu 1/2 linguriţă – al doilea 3 grame şi al treilea 6 grame. Celorlalte trei grupuri li s-au dat doar capsule care conţineau un placebo. Vo­luntarii care luaseră 1 gram de scorţişoară, timp de 40 de zile, au prezentat la sfârşitul experimentului modi­ficări uimitoare: valorile glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor li se îmbunătăţiseră cu 20%. Cei care fo­losiseră cantităţi mai mari de condiment nu obţinu­seră rezultate mai bune. Iar, după ce participanţii au renunţat la administrarea de scorţişoară, nivelul za­hărului din sânge a început să crească din nou.
Jumătate de linguriţă pe zi nu înseamnă prea mult. Pre­săraţi-o dimineaţa pe fulgii de ovăz sau pe ce­realele fierte. Ori pe un măr crud, tăiat în bucăţi. Pe o felie de pâine prăjită, unsă cu gem sau cu orice altceva vă place. Amestecaţi-o în ceaşca cu ciocolată fierbinte ori în cana cu ceai – şi, într-o clipă, aţi şi obţinut o gus­tare bogată în fibre.

** Schinduful

Cercetările ştiinţifice demonstrează că acest condiment, foarte îndrăgit în bucătăria asiatică, precum şi în cea a ţărilor din Orientul Mijlociu, ajută, efectiv, la creşterea secreţiei de insulină. Una din substanţele active pe care le conţine, 4-hi­droxiizoleucina, acţionează direct asupra celu­lelor beta din pancreas, stimulând, astfel, produc­ţia insulinei.
„O serie de studii confirmă, dincolo de orice dubiu, faptul că seminţele de schinduf, introduse în alimentaţia diabeticilor, ca şi în cea a anima­lelor bolnave de diabet, pot determina o scădere vizibilă a glicemiei şi o ameliorare a toleranţei la glucoză”, se arată într-un articol publicat în anul 2005, în revista „International Journal of Food Sciences and Nutrition”. În continuare se rela­tează că, în cadrul unuia dintre experimente, 17 pacienţi cu diabet de tip 2 au mâncat zilnic câte 15 grame de seminţe de schinduf. Glicemia li s-a redus, cu toate că nivelul insu­linei a rămas neschimbat. În­tr-un alt experiment, partici­pan­ţii au consumat seminţe de schin­duf, pe durata a trei săp­tămâni, cu rezultatul că valorile glicemiei s-au ameliorat, iar se­tea exagerată şi urinările anor­mal de frecvente au dispărut.

** Oţetul

Înainte de apariţia produ­se­lor farmaceutice pentru scăde­rea glicemiei, oamenii luptau contra diabetului folosind un leac tradiţional: oţetul. El vă poate fi de ajutor şi în ziua de astăzi, deoarece acidul acetic pe care îl con­ţine încetineşte golirea stomacului. Astfel, mâncarea vă satură mai bine şi asimilarea carbohidraţilor se produce mai lent. În consecinţă, nivelul zahărului din sânge creşte, şi el, mai lent.
Cu prilejul unor studii, specialiştii au observat că, după ce participanţii mâncaseră pâine albă sau orez decorticat (care le aduseseră glicemia la un nivel ma­xim), una sau două linguri de oţet au fost suficiente pen­tru a scădea concentraţia glucozei din sânge cu mi­nimum 25%. Oţetul este foarte simplu de introdus în meniul dvs. Amestecaţi câteva linguri de oţet cu pu­ţin ulei de măsline, adăugaţi eventual câteva nuci zdro­bite şi întrebuinţaţi această combinaţie ca dressing pentru salate.

** Fasolea verde

Pe baza unor studii efectuate timp de zece ani, specialiştii indieni au ajuns la concluzia că tecile de fasole reduc glicemia animalelor bolnave de diabet. Vă îndemnăm să le mâncaţi şi dvs., cât mai des, even­tual fierte şi apoi amestecate cu o ceapă crudă, tocată mărunt.

** Curcuma

Bineînţeles că dvs. nu trebuie să vă limitaţi, în utili­zarea curcumei, la felurile de mân­care cu adaos de curry. De fiecare dată când fierbeţi orez, puteţi pune în apă un sfert până la jumătate de linguriţă de curcuma, care îl va colora într-un galben frumos. Cartofii, cono­pida, precum şi alte legume pot fi de asemenea asezonate cu curcuma.

** Foile de dafin

Studiul dr. Richard Anderson ates­tă faptul că 1/8 linguriţă de foi de dafin măcinate este de ajuns pentru a tripla eficienţa insulinei. Aşadar, adău­gaţi pur şi simplu o cantitate mică din această pulbere la supele ori so­surile dvs. Gustul va fi mai bun, iar mâncarea mai sănă­toa­să. Se pot pune la fiert şi frun­zele de dafin întregi, însă va trebui ca apoi să le scoateţi din cratiţă, fiindcă au marginile ascuţite şi bucăţi din ele vă pot rămâne în gât.

** Magneziul

Diabeticii au deseori o ca­ren­ţă de magneziu. În anul 2006, revista „Diabetic Medi­cine” a publicat o analiză a datelor extrase din nouă studii. Se menţiona, printre altele, că o doză de 360 de miligrame de magneziu, luată zi de zi, vreme de 12 săptămâni, a dus la scăderea glicemiei măsurate pe stomacul gol şi la un nivel mai ridicat al colesterolului „bun” HDL. Doza zilnică recomandată pentru apor­tul suplimentar de magneziu este de 400-420 mili­grame la bărbaţi şi 310-320 miligrame la femei (cu excepţia celor însărcinate). Cantităţi apre­cia­bile din acest mineral se găsesc în alimentele de mai jos:
* 1/2 file de şalău = 170 mg
* 1 cană spanac fiert = 157 mg
* 30 g seminţe de dovleac = 151 mg
* 1 cană fasole albă = 134 mg
* 1 chiflă graham = 89 mg

** Rădăcina de cicoare

Numeroase studii au confirmat faptul că rădăcina de cicoare, a cărei principală substanţă activă este inu­lina, are un efect pozitiv, stabilizator, asupra nive­lului glicemiei. Prăjită şi transformată în pulbere, ea se comercializează atât în supermarketuri, cât şi în magazinele naturiste, ca înlocuitor al cafelei. Folo­siţi-o în diverse combinaţii (chiar şi cu cafea, de ce nu?), pentru a vă prepara tot felul de băuturi plăcute la gust.

** Ceapa şi usturoiul

Nu ne putem imagina dieta mediteraneană fără ceapă şi usturoi. Totodată, cele două legume sunt de folos în prevenirea şi tratarea diabetului de tip 2. În Asia, în Orientul Mijlociu, dar şi în Europa, există de multă vreme tradiţia de a combate diabetul cu ceapă crudă, iar între timp, s-a descoperit şi o explicaţie ştiinţifică: substanţele active din bulbii de ceapă stimulează metabolismul diabeticilor. La rândul lui, usturoiul dă un impuls celulelor beta din pancreas, poate coborî nivelul glicemiei şi previne complicaţiile cardiovasculare asociate cu diabetul.
Căutaţi diverse modalităţi de a folosi mai mult ceapa şi usturoiul crude în alimentaţia dvs. S-ar putea să vă creeze unele probleme, însă este sigur că veţi profita în mai mare măsură de principiile lor active.

* Hrişca

Data viitoare când aveţi poftă de clătite, prepa­raţi-le din făină de hrişcă. Nu numai că vor avea un gust excelent, dar vă vor reduce şi glicemia. Singura condiţie va fi să rezistaţi tentaţiei de a le îndulci cu sirop.

* Cuişoarele

Cândva, pe vremea bunicilor noastre, erau între­buinţate ca remediu pentru calmarea durerilor de dinţi: o picătură de ulei de cuişoare, pusă direct pe dintele dureros. Însă ele au şi alte calităţi – eugenolul pe care îl conţin stimulează secreţia de insulină. Pa­cienţii cu diabet insulinodependent ar putea mări efi­cienţa hormonului pancreatic, consumând o anumită cantitate de cuişoare (500 miligrame s-au dovedit a fi o doză adecvată). Pentru început, încercaţi să puneţi câteva cuişoare în ceaiul dvs. preferat.

* Afinele

La prima vedere, menţionarea lor în contextul dat ar părea paradoxală, deoarece sunt nişte fructe destul de dulci. Totuşi, efectele benefice, garantate de sub­stanţele vegetale secundare existente în ele, cântăresc mai greu decât dezavantajul reprezentat de conţinutul lor de zahăr. Sunt recomandate, în primul rând, în scopul de a preveni retinopatia diabetică, degradarea cu consecinţe dramatice a vaselor de sânge de pe retină, provocată de diabet.

* Migdalele

În anul 2007, iniţiatorii unui studiu canadian au invitat nouă voluntari sănă­toşi la o „masă” ce consta dintr-un singur fel de mâncare: pâine albă. Lângă ea, aveau de consumat 30, 60 sau 90 grame de migdale. Acestea au atenuat creşterea nivelului glicemiei provocată de pâine, iar efectul a fost direct proporţional cu doza. Având în vedere şi densitatea lor calorică mare, nu vă îndemnăm în niciun caz să în­ghiţiţi migdalele cu pumnul, însă n-ar fi o idee rea să gustaţi câţiva sâmburi, la începutul sau la sfârşitul meselor.

* Produsele lactate

Un studiu din anul 2007 a atras atenţia asupra legăturii dintre carenţa de vitamină D, consumul insuficient de lactate şi apariţia diabetului de tip 2. Vitamina amintită are în orga­nismul nostru, printre altele, şi rolul important de a lucra mână în mână cu calciul. Cercetările au pus în evidenţă un fapt care ne dă speranţă: la persoanele aflate în stadiul de prediabet, administrarea de suplimente nutriţionale cu calciu şi vitamina D poate împiedica declanşarea diabetului de tip 2. Aşadar, faceţi loc în meniul dvs. zilnic laptelui degresat, iaurtului şi altor produse lactate. Surse bune de vitamină D sunt şi somonul, macroul şi sardinele.

* Ceaiul

Cafeaua şi ceaiul conţin cofeină, care stimulează metabolismul şi înlesneşte ţinerea sub control a greu­tăţii corporale. Dintre cele două, diabeticii ar avea însă o sumedenie de motive să prefere ceaiul. Adău­gând extract de ceai verde în hrana unor animale bol­na­ve de diabet, cercetătorii au constatat că el contri­buie la prevenirea disfuncţiei cardiace, la scăderea colesterolului LDL şi creşterea colesterolului HDL, la reducerea valorii trigliceridelor, precum şi la menţinerea unei greutăţi normale. Persoanele partici­pante la un studiu publicat ulterior în revista „Journal of the American College of Nutrition”, în anul 2007, au înghiţit o anumită cantitate de zahăr, cu trei varian­te diferite de lichid: apă simplă, apă cu cofeină şi ceai negru. Două ore mai târziu, băutorii de ceai aveau un nivel considerabil mai scăzut al glicemiei şi unul mai ridicat al insulinei, comparativ cu ceilalţi subiecţi.

* Prunele uscate

Un studiu recent al Ministerului Agriculturii din SUA indică faptul că borul poate reduce cantitatea de insulină necesară pentru stabilizarea nivelului glice­miei. Prunele uscate reprezintă sursa cea mai accesi­bi­lă, de unde aveţi posibilitatea să vă aprovizionaţi cu acest oligoelement. În plus, ele sunt şi foarte bogate în fibre. Borul se mai găseşte în prune proaspete, căpşuni, piersici, varză, sparanghel şi roşii.

Din cămara cu ierburi de leac – Din studii de dată recentă reiese că întrebuinţarea lemnului-dulce ca înlocuitor al zahărului ar putea preveni apariţia sindromului metabolic sau, cel puţin, i-ar încetini evoluţia. Sindromul metabolic sau sin­dromul rezistenţei la insulină predispune la grave afecţiuni cardiovasculare, ca şi la diabet. Autorii stu­diilor respective lucrează cu cantităţi relativ mari de tinctură de lemn-dulce. Dvs. însă puteţi încerca să vă îndulciţi cafeaua sau ceaiul cu o bucăţică din rădă­cina plantei, procurată de la un magazin naturist.