SCHIMBAREA ARE NEVOIE DE FLEXIBILITATE PSIHOLOGICĂ

Fiecare om ajunge, la un moment dat, în fața unei schimbări pe care știe că trebuie să o facă. Uneori este vorba despre alimentație, alteori despre odihnă, despre gestionarea stresului, despre o relație care are nevoie de mai multă sinceritate sau despre curajul de a ieși dintr-un tipar care și-a consumat de mult utilitatea.

Momentul în care conștientizăm această nevoie de schimbare este important. Felul în care alegem să ne raportăm la ea este însă decisiv.

Mulți dintre noi pornim la drum cu exigență, cu liste de reguli și cu promisiunea că de această dată vom face totul perfect. După câteva zile sau câteva săptămâni apar inevitabil oboseala, disconfortul, vechile automatisme și acele momente în care simțim că ne-am îndepărtat de direcția propusă. Iar atunci începe lupta cu noi înșine.

Tocmai aici intervine flexibilitatea psihologică.

Flexibilitatea psihologică reprezintă capacitatea de a rămâne angajați pe drumul ales chiar și atunci când experiența interioară devine dificilă. Ea înseamnă să facem loc emoțiilor, îndoielilor, fricilor și vulnerabilităților fără a le permite să decidă direcția vieții noastre. În esență, flexibilitatea psihologică este o formă de maturitate interioară, o formă de capacitate în a continua să mergi înainte fără să transformi fiecare poticnire într-un verdict despre propria valoare.

Capacitatea de a înțelege că schimbarea nu se măsoară prin absența căderilor, ci prin disponibilitatea de a reveni și de a păstra direcția chiar și atunci când ritmul încetinește, reprezintă o formă de flexibilitate și maturitate emoțională.

Experiența clinică, dar și viața însăși, ne arată că orice transformare autentică aduce cu ea o anumită doză de disconfort. Există o durere a desprinderii de ceea ce ne este familiar, chiar și atunci când familiarul ne face rău. Există o vulnerabilitate care apare atunci când alegem să spunem adevărul, să cerem ajutor, să stabilim limite sau să intrăm în relații mai autentice. Există chiar și un disconfort biologic al schimbării, pentru că, creierul caută predictibilitatea. Sistemul nervos preferă ceea ce cunoaște, iar organismul încearcă să economisească energie și să păstreze traseele deja formate. Din acest motiv, schimbarea nu presupune doar luarea unei decizii, ci și traversarea unei perioade de adaptare în care corpul, mintea și emoțiile învață împreună o nouă formă de funcționare.

De aceea, compasiunea față de sine nu reprezintă o resursă esențială a schimbării, departe de a fi văzută precum o slăbiciune. Compasiunea față de sine înseamnă să recunoaștem dificultatea drumului fără să abandonăm drumul, înseamnă să ne tratăm cu aceeași înțelepciune și bunătate pe care le-am oferi unui om drag aflat într-un proces asemănător. Compasiunea față de sine înseamnă să înțelegem că fiecare revenire face parte din învățare și că fiecare nou început consolidează o competență care încă se formează.

În spatele oricărei schimbări sănătoase există însă o întrebare și mai importantă:

În slujba cărui lucru fac această schimbare?

Pentru că schimbarea făcută pentru validare obosește, schimbarea făcută pentru imagine se fragilizează repede.Schimbarea făcută pentru a corespunde așteptărilor altora pierde adesea contactul cu ceea ce suntem.

Puterea apare atunci când schimbarea se naște din valori.

Atunci când ea exprimă ceva profund adevărat despre cine suntem și despre felul în care alegem să trăim. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care unele transformări rezistă, iar altele se sting după câteva săptămâni. Primele izvorăsc dintr-o întâlnire autentică cu sinele, altele izvorăsc din presiune, comparație sau teamă.

În ultimii ani am ajuns să cred că sănătatea nu înseamnă doar absența bolii și nici simpla respectare a unor recomandări corecte. Sănătatea înseamnă, într-o măsură surprinzător de mare, capacitatea de a trăi în acord cu propria biologie, cu propria identitate și cu propriile valori.

• Corpul simte această coerență;
• Sistemul nervos răspunde la ea;
• Relațiile se transformă prin ea;
• Viața capătă sens prin ea.

Poate că tocmai de aceea schimbarea autentică nu începe cu întrebarea „Cum mă transform?”Ea începe cu întrebarea:

„Ce este atât de valoros pentru mine încât merită să continui, chiar și atunci când drumul devine dificil?”

Din acel moment, atenția se mută de la perfecțiune la direcție, de la control la prezență și de la rezultat la proces și sens. Iar procesul acesta se construiește, asemenea tuturor lucrurilor importante din viață, într-un mod simplu și profund: în fiecare zi.

Psih. dr. Lavinia M. Bratu

Sursă photo: https://pixabay.com/ro/