Stii ce, cum si cat sa mananci?(6)

Absența vitaminelor și mineralelor din dieta noastră este o realitate, iar fără ele nu poate  fi întreținută creșterea și viața. Unui aport defectuos de minerale, corespunde o viață în dezechilibru, cu o vitalitate apatică, ce poate duce prin neglijență la absența împlinirii și creșterii conșiinței și bucuriei de viața.

În nutriție nu se poate vorbi de un singur mineral, de o singură vitamină, ci de o sumă de minerale și de sinergia care se regăsesc într-o dietă integrală. Substanțele minerale reglementează hidratarea, de ele depinde excitarea nervilor si mușchilor, ele condiționează strucutura corectă a sucurilor digestive care dau tăria necesară scheletului și dinților.

Adaugând în alimentație frunze verzi, germeni de cereale, hrană vie – fructe și legume, starea de malnutriție a zilelor noastre se poate îndreapta. Și nu vorbim de o malnutriție geberată de lipsa hranei, ci de abundența uneia organoleptizate-chimizate-transformate.

Se crede ca alimentația de protecție sau dietoterapia se aplică doar persoanelor trecute de o anumita vârstă, complet greșit și de reflectat. S-a depășit stadiul de a aprecia hrana numai prin sațietate și sapiditate. Bineînțeles, o dietă protectivă, corect pregatită, asigură și o bună sațietate, mirosul de condimente potrivit folosite vor fi mereu generoase cu simțurile noastre. Bine pregătită, mâncarea aduce și o senzație olfactivă capabila să favorizeze secreția  sucurilor digestive și, în final, păstrarea stării de sănătate și bine.

Masa trebuie să conțină cantități mici de alimente și cantități mari de voie bună!

Este cunoscut că necesrul de proteine, lipide și glucide scade la persoanle în vârstă și crește necesarul de  biocatalizatori, la fel ca și cel de antioxidanți – resveratrol, tocoferoli, seleniu, metionina, cisteina, polifenoli, quercetina -, care înhibă reacțiile de formare a radicalilor liberi, responsabili de diferitele stări patologice.

Exista o diferență netă între reacția animalelor și a omului față de hrană, asta fiindcă la om, un rol deosebit în aprecierea și selectarea alimentelor îl are plăcerea gustativă. În alegerea alimentelor, consumatorul știe puține despre necesitățile sale organice, în schimb este captat în mare masura, de dorințele și plăcerile pe care acesta le oferă. Întreprinzătorii din industria alimentară au pus și pun tot mai mult accentul pe calitățile senzoriale ale produselor și  astfel, omul prefera din ce în ce mai mult preparate care oferă maximum de senzație plăcută. Există o preferință a consumatorilor pentru produsele rafinate, din păcate! Astfel, preferința pentru – un exemplu! – păinea albă face ca prin procesare, cernere înaintată, să se elimine până la 90% din conținutul inițial de vitamine și săruri minerale. Aceasta situație nu poate să nu aibă ecou asupra organismului, în condițiile în care, mii de ani cerealele au reprezentat principala sursă de vitamine din complexul B, vit E si asigurarea aportului principal de macro si microelemente.

Numai când alegerile alimentare sunt diversificate și integrale, când conțin crudități și sunt fără conservanți, hrana are valoare nutritivă!

Este absolut evident, pentru omul contemporan, creșterea cantității și calității bunurilor alimentare, a nivelului de confort, a facilităților de procurare, lipsa de cumpătare  în fața tentațiilor provocate de însușirile atrăgătoare pe care le capătă alimentele prin prelucrare, precum și prin tendința de utilizare excesivă a produselor concentrate conduce, în mod inevitabil, la un supraconsum…  

Mâncăm mult mai mult decât avem nevoie!

Toate acestea se asociaza cu mutațiile care s-au produs în viața socială datorită civilizației actuale (creșterea gradului de urbanizare, condițiile de confort, diminuarea efortului fixic). Prin urmare, pentru multe categorii de populații, asistăm la o supraalimentație, caracterizată printr-un aport energetic excesiv, sărac în nutrienți și în biocatalizatori: vitamine, macro- și micronutrienți, fibre, antioxidanți etc. 

Aceste mutații și transformări nu i-au permis omului să se adapteze deplin noilor condiții, așa că, fără o orientare pe criterii știintifice a alimentației, există pericolul apariției unui profund dezechilibru nutrițional, care se gaseste la originea multora dintre maladiile civilizației industriale: diabet, boli cardio-vasculare, ciroza, cancer, arteroschleroza, depresie, obezitate…

Manifestarile clinice ale deficitului de substanțe nutritive, datorat fie insuficienței de aport, fie dezechilibrului alimentar, apar după un timp îndelungat de adoptare a unui regim necorespunzator. Aceasta se datorează procesului de adaptare a proceselor biochimice, în stadiul preclinic, adaptare ce se finalizează odată cu apariția bolii. Adică, odată cu capacitatea organismului de adaptare care s-a epuizat si apare un dezechilibru la nivelul celulei.

Astfel, mulți cercetători menționează că, homeostazia mediului intern al orgnismului depinde de caracterul alimentației, de hrana de zi cu zi care influențează factorii enzimatici și hormonali și ar trebui să înțelegem că nu ne putem hrăni la întamplare, timp îndelungat.

Studiile de nutriție, ce însemnă ”mod de hrană corespunzător nevoilor coprului” au condus la NECESITATEA COMPLETĂRII HRANEI CU FACTORI DE PROTECȚIE FITOALIMENTARI, care se găsesc în special ăn urmatoarele categorii de alimente:

  • LEGUME și FRUCTE, sucuri de legume/rădăcinoase și fructe
  • PECTINE
  • POLIFENOLI VEGETALI
  • PLANTE sub formă de ceaiuri
  • PLANTE AROMATICE sub formă de condimente
  • FRUNZE VERZI
  • CEREALE GERMINATE
  • PRODUSE FERMENTATE LACTIC
  • aportul de OMEGA3.

Avem toate argumentele de ordin științific legate de mecanismele biochimice si biofizice ale celulei, care ne determină să insistăm asupra necesității educației conduitei alimentare, fie și numai gândind la principiul de importanță și însemnată rezonanță în viețile noastre, exprimat atât de simplu:

SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM!|

Mulțumesc celor ce scriu și mă învață în acest domeniu. Mulțumesc Dr.ing. Virginia Faur, Prof.dr. Mircea Goian, cei care au scris cu mulți ani în urmă „Fitoterapie si fitoprotecție alimentară,” Mă ajută să înțeleg și să trimit mai departe aceste informații prețioase. Recunoștință!

Vă doresc sănătate și dorința de înțelegere a cât de importantă este hrana nostră de zi cu zi!

Cu drag de oameni,

Lavinia

 

6 raspunsuri
  1. Raluca Madalina
    Raluca Madalina says:

    Minunat! Am o idee vaga despre ce se intampla in organismul ‘alimentat’ (prost), care incepe sa se ‘hraneasca’ ( bine)…dar ajuta-ma cu un raspuns pentru sufletul meu: detoxifierea aceasta holistica, daca-i pot spune asa, trup -minte- suflet, genereaza si stari de furie, de agresivitate, neintelegere, opozitie? ca si cum o parte din mine s-ar impotrivi procesului? Nu se intampla mereu, dar crezi ca face parte din transformare?

    Răspunde
    • lavinia
      lavinia says:

      Draga mea, nici nu are cum sa se desfasoare acest proces altfel…stii vorba aceea: „platesti un pret pentru orice!”
      Sunt transformari profunde, practic schimbarile acestea te restarteaza si de aici opozitia ‘vechiului sistem de functionare’.
      Cineva spunea f fain ca, e ca si cand ai incepe sa te cureti de niste scaieti mari, prinsi de corpul tau…si te lupti sa-i scoti, cu unii mai usor, cu altii mai inversunat, te mai enervezi, apoi te linistesti…
      Important este sa nu uiti care este obiectivul, ce vrei tu sa se intample cu tine, iar odatat fixat, calea este deschisa.
      Orice stare care vine, stai cu ea, accepta si intelege ca si traire, simtire si emotie ce genereaza in tine. Imprieteneste-te cu toate starile tale si ele toate te vor transforma in ceea ce tu iti doresti sa fi.
      Fa-ti aliati din tot ce vine spre tine, ca un joc, in care ramai mereu centrat, focusat, atent si calm…ca tu stii exact ce vrei si ca se poate.

      Pana la urma, trebuie sa fi foarte atenta la tot ce simti, sa fii constienta, transformarea de care vorbim inseamna – poate in primul rand – o largire a constiintei tale…
      Asa sa fie!
      Entuziasm, rabdare, credinta si constanta…si pleci la drum!

      Răspunde
      • Raluca Madalina
        Raluca Madalina says:

        Sarut-mana , Lavi! Mi-e ciuda ca ma cert cu oamenii mei dragi, uneori suntem cu totii asa agresivi incat ma sperii. Nu ma sperii insa tare pentru ca stiu ca inainte nu era asa, de o vreme insa, de cand vorbesc mai mult cu mine si scot afara spinii, cum spui tu foarte frumos, s-a agravat; sunt doar anumite zile, nu mereu, si trece repede furia, e un semn bun, nu? Multumesc frumos, o sa am in minte ce mi-ai spus si o sa pun in practica. <3 O noapte buna.

        Răspunde
        • lavinia
          lavinia says:

          Numai bine, draga mea, ai incredere si ai mereu aminte ca „bunatatea este singurul semn de superioritate” pe care-l vei intalni vreodata in viata ta.
          O femeie calma, calda, linistita, cu un zambet pe chip si cu unul in suflet, poate fi frumoasa si admirata…mai mult decat orice pe lume, mai multe decat orice floare din lume… Intelepciunea si armoonia interioara se aseaza in noi dupa ce dam afara ce nu se mai potriveste cu noi…

          Te imbratisez cu drag! …si ma bucur pentru tine!

          Răspunde
          • Raluca Madalina
            Raluca Madalina says:

            Si eu ma bucur pentru mine si pentru ca te cunosc. Si pentru tot ce-mi este oferit! <3

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *