Stii ce, cum si cat sa mananci? (4)
Cum ne putem imbunatatii modul in care ne hranim? Ce ar fi bine sa intelegem atunci cand alegem mancarea din dieta zilnica? Iata, 10 pasi catre un echilibru nutritional si un act constient al hranei.
1. In primul rand, printr-o buna intelegere a ceea ce inseamna a te hrani, complet diferita de notiunea de a te alimenta. Hrana inseamna aport de nutrienti vitali in desfasurarea functionalitatii organice, in ansamblu. ”Aliment” este denumit produsul prelucrat termic, sintetizat, pe care-l „bagam” in gura, cand ne este foame. Alimentele sunt toate cele ce nu ar trebui consumate decat, poate din cand in cand, fiindca exista, sunt delicioase si nu le putem abandona. Aici sunt incluse toate cele de pe rafturile magazinelor mici, statiilor peco, supermarketuri: chips, ciocolata, biscuiti, patiserie, mezeluri, semi-preparate etc. (toate produsele ce contin zahar si faian alba – sunt nonvalori nutritionale, dar si complet neacceptate de metabolismul nostru).
2. De multe ori confundam senzatia de foame cu cea de sete. Da, nu suntem suficient hidratati, nu avem educatie si nici deprinderea de a bea apa atat cat ne este necesar. Astfel, uneori simti ca-ti este foame, in fapt, daca bei un pahar mare de apa, s-ar putea ca senzatia care te impingea spre un (de ex..) produs devastator de bun si de nesanatos de patiserie, sa treaca si sa te simti din nou intr-o forma buna. Si asta doar cu un pahar mare de apa! Cat e de buna si cata nevoie avem de apa buna! Va indemn sa consumati apa, sa fiti disciplinati o perioada de timp, pana va intra in firesc consumul de 2 – 3l apa/zi. Dimineata, bem 600ml apoi, pe parcursul zilei avem nevoie de inca cel putin 8 pahare de apa, baute inainte sau dupa mese, la intervale mai mari de timp. Inainte de masa cu 15 min, dupa masa, sa treaca cel putin o ora, chiar doua, apoi se poate bea apa.
3. Invatati si intelegeti diferentele dintre
- principiile calorice: glucide, lipide, proteine
- principiile nutritive: vitamine, oligoelemente, minerale, fibre alimentare, enzime. Ne hranim caloric si ne aducem principiile nutritive in organism. Si asta putem sa facem atunci cand exista acel echilibru intre hrana vie si cea procesata termic.
3. Modul in care mancam este important, mestecatul, iata un aspect de stiut si de educat. Se mesteca de cel putin 20x o inghititura si poate sa fie chiar de 30x, depinde de consistenta. Este un exercitiu fantastic, greu de facut, dar prin educatie o sa reusim. Odata ce ne face constienti de hrana consumata, suntem prezenti la masa, asimilam intreaga energie furnizata de hrana, acestea toate sunt extraordinare de implinit, ne schimba total!
4. Combinarea nutrientilor este foarte importanta, dar si mai important este modul in care gatim. Orice masa, ca sa fie intru sanatatea noastra, are nevoie de urmatoarea proportie:
51% hrana cruda/49% hrana procesata termic. Este minim nevoie de 51%hrana vie la o masa, minim! Mesele de dimineata si de seara pot fi foarte simplu formate din mancare vie, naturala, iar pranzul are nevoie de respectarea procentului de mai sus. Pare greu pentru unii dintre noi, poate, dar asa este sanatos sa ne hranim. Doamnelor, educati-va familia spre o dieta cruda si sanatoasa! Daca gatim, este bine sa o facem printr-o calire usoara si de scurta durata, sau in cuptor. Apoi, este de preferat fierberea in vas inchis. Nu prajim si nu coacem in folie de aluminui – este absolut toxic pentru organism! Nu am ce sa va spun depre cuptorul cu microunde doar ca, nu are ce cauta in bucatarie, in vietile noastre, este distructiv molecular si nutritiv. Mai bine nu mananci, decat sa mananci ceva gatit sau incalzit la microunde!
5. Despre uleiuri din bucatarie – nu recomand sa gatiti cu ulei, recomand adaugarea uleiului de masline atunci cand punem mancarea in farfurie. Recomand consumul de ulei de masline, intotdeauna extravirgin, sa fie folosit din plin si in salate; uleiul de nuca de cocos, deosebit de bun si sanatos, intins pe o felie de paine integrala prajita, va bucurati de un alt fel de mancare, de ce nu? Iar dacă e musai sa prajiti ceva, folositi uleiul de cocos dezodorizat. Uleiul de dovleac, m-a invatat bunica sa-l folosesc cu paine prajita si usturoi ras deasupra, peste care adaug uleiul, este un deliciu!
6. Produsii integrali trebuie sa-si faca loc in camara noastra. Faina, orezul, painea – toate integrale, cu alt gust (ne acomodam treptat, cu siguranta) si cu alte calitati nutritionale, net superioare celor super-procesate. Atentie la cantitatea pe care o consumam la o masa, niciodata acestea sa nu reprezinte un fel principal, doar unul secundar, asta pentru-ca dorim sa ne mentinem suplii , iar cerealele si produsii integrali in general sunt plini de calorii. Painea este importanta, pentru ca toti o avem in dieta, ea trebuie sa fie fara amelioratori, integrala sau de secara.
7. „Sarea are ceva sfant in ea, ea se gaseste atat in lacrimile noastre cat si in apa oceanelor”, spunea Khalil Gibran si nu degeaba, are atatea proprietati si este un remediu natural. Si, peste toate acestea noi folosim in fiecare zi sare si tocmai asta trebuie sa ne faca a ne dori sarea de cea mai buna calitate, adica sarea neprelucrata si neambunatatita cu nici un alt compus (iodul si calitatile sale sunt discutabile, ferocianura de potasiu etc). Cautam sa folosim sarea gema, mare si apropiata de cum era cea de la bunicii nostri, va amintiti, sigur! O alta alternativa sanatoasa este sarea de mare, sare ce contine urme ale altor minerale, inclusiv fier, magneziu, calciu, potasiu, mangan, zinc, precum si sarea de hymalaia.
8. Orele la care servim masa, un punct foarte important. Si aici, ca si in vietile noastre, avem nevoie de putina disciplina, avem nevoie sa tinem cont de anumite ore. Seara, depinde de ora la care adormi, doar sa tinem cont ca de la ultima masa (cina) si pana le culcare trebuie sa treaca trei ore, ca noi sa ne odihnim bine. In timpul somnului procesele metabolice, de asimilare si de conversie sunt extrem de slabe, iar un stomac plin, peste orele de somn, ingreuneaza activitatea organelor, in dezacord cu ritmul metabolic. Micul dejun este discutabil in ultimul timp, printre parerile nutritionistilor. Dimineata, trezit din somn, esti plin de energie, de parca ai fi fost conectat si reincarcat pentru o noua zi. Asta ce spune? Ca nu ai nevoie de mai nimic altceva decat apa, ca esti deja in forma buna. Ok, si atunci ce facem cu „micul dejun care este cea mai importanta masa?” Personal, cred in micul dejun usor, plin de nutrienti si deloc greu asimilabil. De ce sa incarc organismul cu omleta, cu… tot felul, cand fizicul meu este atat de fresh, dimineata? E ca si cand i-as da de lucru, de cum se trezeste. De ce sa nu-l bucur cu un suc proaspat de fructe sau cu o salata de fructe cu seminte, fie cu un bol de seminte cu fructe confiate si cu un ceai delicios… Acesta este micul dejun ce-l recomand tuturor si stiu sigur ca este unul sanatos si armonios. Hrana cruda dimineata, nimic pregatit termic!
9. Constienta si cunoasterea procesului de hrana este foarte important. Nu traim ca sa ne hranim, ne hranim ca sa traim in acord cu tot ce este in jurul nostru. Daca vrei sa schimbi obiceiuri alimenatre vechi, trebuie sa fii in primul rand preocupat de mancarea ta, sa inveti ce este bun si cum este bun si mai ales cat este bun pentru tine! Nu suntem construiti a ne inbuiba cu mancare. Suntem aici pentru a ne bucura de existenta, in acord si in respect cu jurul nostru. Cu cat regimul nostru este mai mic in calorii (hipocaloric), cu atat mai lunga si armonioasa o sa ne fie si viata. Nu e o noutate ca regimul hipocaloric este regimul longevitatii si ca gena longevitatii se activeaza prin inanitie. Curios, nu-i asa? Si nu glumesc, nu sunt vorbele mele, sunt studii realizate in domeniu. Foxa2 este o gena ce regleaza aportul alimentar, „rezistati gustarilor si mentineti foxa2 in viata”, spunea cercetatorul elvetian ce a descoperit-o si veti trai ani multi!
10. Renunta sa mai mananci din placere, de nervi, de stres, de plictiseala. De fiecare data cand mananci, intreaba-te de ce faci asta. A manca este un act de constiinta, este ceva ce tine de respectul si intelegerea fata de propriul corp, fata de tot ce te inconjoara. Nu mai sta prizonier unor gusturi, nu te lasa prin dependenta gusturilor, cauta sa te eliberezi de orice constrangere si sa-ti recapeti puterea asupra propriilor decizii. Si, alege mereu constient si intelept!
Tot ce va spun, imi spun si mie…
Cu drag,
Lavinia
O alimentatie sanatoasa inseamna o dieta echilibrata si adecvata fiecarei persoane, care sa tina cont de preferintele culinare, obiceiuri etc. Aceasta se poate invata treptat si organismul se poate „educa” in acest sens. Deasemenea miscarea joaca un rol EXTREM de important pentru mentinerea tonusului. Folosirea produselor cat mai putin prelucrate si a unui indulcitor natural ajuta extrem de mult. Va recomand sa incercati XyloSweet Xylitol 100 %- consultandu-va evident cu un medic de preferat nutritionist. Pentru mai multe detalii si avantaje ale acestui indulcitor puteti accesa http://www.xlear.ro
Multumesc, Maria.
Am sa citesc despre ce ne recomanzi tu, sperand sa fie un indulcitor din gama ‘naturally sweet’ si sa nu fie un indulcitor artificial…
Numai bine!