”Sunt grasă de atunci de când…”

Traume din copilărie și efectele asupra vieții

La un moment dat, cred că fiecare dintre noi avem nevoie să ne întrebăm ce nu este bine cu noi. Avem nevoie a începe, într-o anumită situație de viață, să ne întrebăm ce  s-a întâmplat cu adevărat în viața noastră, cândva.

Din cabinet, o poveste din care fiecare dintre noi are ceva de învățat…

”- Ce poți să-mi spui despre viața ta, povestește-mi ceva…

– Când eram mică, mama era mereu bolnavă, iar tata era mult plecat. Atunci când era acasă, niciodată nu petrecea timp cu noi, ca și copii sau cu mama. Era mereu cufundat pe canapea, privind la televizor, de parcă noi nici nu am fi fost existenți. În tot acest context, cineva apropiat de familie avea grijă de noi, un bărbat apropiat familiei, iar acesta a reușit să-mi aducă un haos imens în toată copilăria, în toată viața mea. M-a traumatizat, m-a abuzat sexual și emoțional fără ca mama sau altcineva să fii avut habar. Doamne, câtă furie și ură simt și acum, când răscolesc toate acestea în gândul meu… Când am împinit 14 ani am reușit să pun capăt nemerniciei și să spun ”stop” mizeriei în care eram. Însă, viața mea parcă s-a clădit pe acele urme adânci din mintea mea de copil umilit în permanență. Mi-am distrus toată copilăria și, acum realizez, e aproape să-mi ia șansa de a fi un adult normal. Practic, viața mea este marcată de umbrele copilăriei mele întunecate și acum. La 18 ani am plecat departe de casă, departe de ei toți, familie și apropiați. Am dorit cu disperare să încep o viață nouă, cu oameni noi. Și, așa cum era de așteptat, nu a fost deloc ușor, dar a fost o eliberare. O perioadă m-am înconjurat de oameni care, într-un fel sau altul, îmi făceau rău. Îmi dau seama acum că nici eu nu știam să interacționez altfel cu oamenii decât astfel. Provocare, competiție, durere, neînceredere, totală lipsă de afecțiune sau vreun sentiment pozitiv. Ce m-a salvat este poate dorința mea de a progresa permanent, de a mă realiza, iar asta m-a îndreptat spre medii sociale și culturale de la care am început să învăț câte ceva. Viața avea multe fațete pe care eu nu le-am cunoscut și îmi doream să le descopăr. Această perseverență și curiozitatea m-au ajutat enorm. Au trecut anii, am reușit profesional să fiu bine, nesperat de bine, dar personal, aici ceva este disfuncțional. Mă lupt cu obezitatea de care nu știu cum să scap. Din cauza ei nu pot nici măcar gândi cum e să fiu într-o relație cu cineva, să am un partener, habar nu am cum e asta! Știu exact ce ar trebui să mănânc, știu exact cum stă treaba cu caloriile, dar asta nu mă ajută cu nimic. De fapt, tot mai mult înclin să cred că obezitatea este de fapt o soluție la o problemă pe care marea majoritate a oamenilor nu o văd, așa cum nici eu acum nu pot face asta. Obezitatea mea nu are legătură cu mâncarea și asta vreau să descopăr, ajutați-mă… Are legătură cu tot trecutul acesta care mi-a venit în minte acum?”

– Când ai început să te îngrași?

– Pe la 11 ani.

– Cu ce a coincis această perioadă?

– Cred că pe atunci a început … atunci am început să fiu abuzată sexual! Așa am devenit obeză care sunt astăzi? 

– Ceva ce pentru mulți poate fi revendicat ca distrugător, pentru tine reprezintă un colac de salvare. Faptul că ești grasă te protejează de orice bărbat care s-ar putea gândi să facă sex cu tine acum. Obezitatea împiedică pe cei mai mulți bărbați să se uita într-un anume fel la tine. Iată cum, obezitatea este uneori o soluție la o problemă despre care toți ceilalți nu știu nimic. Ceva ce face parte din viața ta, ceva ce știi doar tu…”

Atunci când ești copil și treci printr-un eveniment traumatizant, este foarte important să te gândești că, aproape întotdeauna crezi că este vina ta. Copilul se găsește pe sine vinovat, o spun toate cercetările în domeniu. De ce se întâmplă aceasta poate fi explicat rațional, nu este nici o îndoială. Copilul de atunci a căutat o soluție salvatoare și a găsit-o: învinovățindu-se pe sine. ”Eu sunt vinovatul! O meritam!” Doar că, odată ce copilul a crescut mare, ca adult, această cadrare personală este năucitoare, nu mai ajută deloc. Ai nevoie de lumină și adevăr. Poți face asta, indiferent cu orice te-ai fi confruntata atunci. Poți repara, poți să-ți vindeci viața!

Sunt mulți copii abuzați în copilărie, fie fizic, sexual sau emoțional. Toți se simt vinovați pentru ce s-a întâmplat atunci, toți! Mulți dintre ei sunt conduși spre comportamente autodistuctive atunci când devin adulți. Cercetările Dr. Gabor Mate asupra dependențelor de droguri din Voncouver, sunt elocvente în acest sens: dependenții (de orice poate cauza disfuncționalitatea vieții și distrugerea ei!), sunt toți acei oameni care au avut parte de o copilărie traumatizantă, lipsită de afecțiunea și grija părintească, în majoritatea covârșitoare a cazurilor. Iar, ca și adulți, acoperă golurile și rănile sufletești cu subsanțe de care devin dependenți și mai apoi, se lasă distruși de acestea, se lasă uciși…

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *