Viața lăuntrică

”Vrednicia cea bună” ar fi bine să fie menținută nu doar pe dinafară, ci mai ales în inima fiecăruia dintre noi. Acesta este unul dintre secretele sau misterele luminate de spiritualitatea din noi.

În fiecare dintre religii, dar mai ales în creștinism, esența lucrurilor stă în starea inimii, în dispoziția lăuntrică sau în lucrarea noastră lăuntrică. În aparență, pe fondul material, mulți dintre noi par a fi într-o armonie și o cuprindere a cunoașterii vieții. Dar, până nu pornim în cercetarea vieții din interiorul nostru, nici o cunoaștere nu are sens, decât – poate închipuit, sau în adaptarea pe pământ- și atât!

Până nu ne amorțim simțurile și ne îndreptăm ”ochiul” către interior, să privim și să cercetăm ”ce este inima și ce ascunde ea?”, practic noi nici măcar nu putem spune că trăim. Adevăratul sens al vieții pornește doar atunci când pornim și această cunoaștere, când începem să simțim cu inima, adânc din interior.

”Să crezi că mergi înainte, dar tu de fapt să stai în loc… Să ne tot mișcăm, dar fără să înaintăm… Să avem închipuirea unei vieți trăite, iar ea să fie doar schițată într-un exterior lipsit de adevăratul sens lăuntric… Iată, adevărate înșelări de care nu avem habar!

Închipuirea noastră, că viață o trăim prin simțuri și percepții, poate fi o cale de o viață, și parcă n-ai trait nimic! Închipuirile și regia minții, grijile cele multe în care suntem prinși și împătimirile de tot felul, ne țin practic amorțiți în existență. Pornirea către inimă este startul către calea spirituală a acestei vieți, calea către credința și adevăr. Nimeni dintre cei ce trăiesc înafara inimii, departe de emoție și intuiție, nu au descoperită calea spirituală din existență lor. Trăirea emoțiilor inimii, conștiența acestora și savoarea lor, este doar pentru cei ce caută aceste trăiri, acest freamât necuprins de cuvinte, ori de vreo stare ce poate fi descrisă prin cuvinte.

Psihologia ne vorbește mereu de controlul emoțional, ne învață cum să ne gestionăm emoțiile, dar niciodată nu pătrunde până la inimă, rămânând la logica unei constelații chimice, explicate logic și rațional, atât! Însă, spiritualitatea, divinul ființial, n-au cum a fi descrise ori gestionate în vreun fel, ele pot fi doar trăite. Și doar de cei ce cred, și vor și au acel sentiment al descoperirii interioare, uimiți de starea lăuntrică descoperită prin predarea minții lor și prin…adâncul lor lăuntric!

Cum poți a crede că-l poți vedea sau că îl poți simți pe Dumnezeu, ori orice altă formă a  spiritulității, fără să-ți micșorezi măreția, fără să-ți educi mintea și să-ți cercetezi inima? Nu este altă cale, decât aceea de smerenie și de putere în a crede că ”altceva” este cu sens și în adânc o căutare, ori o adevăartă stare de a fi.

Drumul nu-i ușor, să lași din fainele plăceri, să vrei să nu le mai ai și să te dărui unei simplități existențiale, fără de care nu ai cum să definești ori să trăiești adâncul ființial, puterea inimii cea mare!

Să îndrăznim, să cercetăm lăuntric ființa noastră, să ne descoperim să să ne despietrim din inimă… Apoi să-ncepem să trăim!

Gânduri scrise după lecturarea unei cărți, ”Viața lăuntrică”, de Sfântul Teofan Zăvorâtul

Mulțumesc…

Fotografie Horea Preja