A vorbi vs. A comunica

Vorbirea este o articulare de sunete, prin intermediul unor rețele interneuronale construite în creierul nostru. Nu tot ce vorbim este o formă de comunicare sau informare. Emoțiile sau  o anume atitudine abordată într-o astfel de situație, deturnează cu totul emoțional interlocutorul nostru, iar comunicarea practic este inexistentă.

Ce determină comunicarea defectuoasă și deturnează emoțional interlocutorul, sabotând relațiile și pierzând încrederea?

• Judecată moralizatoare
• Neasumarea responsabilităților
• Comunicarea bazată pe comparații
• Ultimatumurile.

Mai mult, odată cu aceasta, reușim să provocăm un conflict cu celălalt, atâta timp cât comunicarea se realizează la nivel emoțional și nu la nivelul raționalului, constructiv și concret. Claritatea vine din capacitatea de a analiza logic și rațional situația, nu vine din emoții implicate care îmi anulează capacitatea de a fi atent și vigilent în discuție.

Comunicarea este atunci când reușești să transmiți celuilalt propria ta percepție căutând cât mai deschis posibil să transmiți o variantă de luat în calcul și pentru el. 

Spațiu deschis menținut în comunicare este esențial  pentru a realiza o comunicare non-violenta. Putem avea două tipuri diferite de poziționare în comunicare, astfel:

• Poziția constructivă – în care este activată partea rațională – neocortexul; atunci când suntem in contact cu noi, focalizați pe ce avem nevoie și ce este valoros pentru noi; această poziție este proactivă, una în care credem că avem nevoi ce ar fi bine să fie satisfăcute;
• Poziția  defensivă – cu secreție de cortizol și cu sistemul emoțional activat; aici suntem dominați de ce anume simțim, într-o stare de supraviețuire, în care suntem fie pe picior de ceartă – fight, fie de a abandona discuția –  flight; această poziție este reactivă, crezând mereu că celălalt ar trebui cumva să intuiască  nevoile noastre.

Când pornești o discuție cu o judecată asupra celuilalt, este clar ca te duce către o discuție defensivă. Dacă altcineva vine către mine cu o judecată, pot să-mi păstrez raționalul, punând întrebări, ca să trecem prin cei 4 pași a lui Marshall Rosenberg:

1. FAPTE – Observi că te supăra ceva. Comunică interlocutorului ce constatări ai faptic. Mai apoi…
2. EMOȚIE – Comunică ce stări sau sentimente trăiești. Nu-i spui celuilalt cuvinte de judecată, care-l pot deturna emoțional, îi comunici felul în care te simți, în urma faptelor inițiale.
3. VALORI – Comunici mai apoi ce este important pentru tine…
4. SOLICITARE – Solicită mai apoi clar și concret ce acțiuni vrei de la celălalt, pentru a nu mai trăi acea stare de disconfort.

Observație fapte/ stări și emotii/ valori/ solicitări – acești pași te fac și pe tine să te gândești și să spui concret ce vrei și nu ce nu vrei – îți clarificarea nevoile. 

Dacă am învăța să comunicăm am putea trăi mult mai bine, cooperarea dintre noi, suportul și viața noastră ar fi mult mai bună. În plus, spun mereu calitatea vieții noastre ar fi mai bună, ea depinzând de calitatea relațiilor nostre.

Resursă: Cartea ”Comunicarea non-violentă”, de Marshall Rosenberg.