Cum se nasc și se schimbă DEPRINDERILE?

”În măsura în care are o formă definită, întreaga noastră viață nu este decât o grămadă de obișnuințe”, scria William James în anul 1892. Majoritatea alegerilor nostre din fiecare zi pot să ne dea senzația că sunt rezultatele unui proces decizional bine gândit, dar nu sunt. Ele sunt simplele noastre deprinderi, sau complicate, uneori! (p.14)

Un Articol publicat în anul 2006 de către un cercetător de la Duke Univerity, a constatat că mai bine de 40% dintre acțiunile noastre, dintre cele zilnice, nu sunt în realitate decizii, ci deprinderi… (https://journals.sagepub.com/doi/10.1509/jppm.25.1.90)

 

Cum se formează deprinderile?

Savanții spun că acestea iau naștere deoarece creierul caută în permanență modalități de economisire a efortului pe care-l depune. Lăsat să acționeze în virtutea propriilor sale mecanisme, creierul va încerca să transforme aproape orice rutină într-o deprindere, deoarece deprinderile permit minții noastre să se relaxeze mai frecvent.

Deprinderile sunt robuste dar delicate. Se pot forma fără ca noi să fim conștienți sau pot fi concepute în mod deliberat. Mai apoi, ne modelează viața mult mai mult decât ne putem da seama, fiind atât de puternice, în realitate, încât determină creierul să le fie fidel, excluzând orice altceva, inclusiv bunul simț. (p. 50)

 

Deprinderile noastre creează pofte neurologice! 

De cele mai multe ori, aceste pofte apar atât de treptat, încât noi nu suntem realmente conștienți de existența lor, așa că frecvent suntem absolut inconștienți de influența lor.

Pe măsură ce asociem anumite semnale cu anumite recompense, ia naștere în creierul nostru o poftă subconștientă, care pune în mișcare bucla deprinderii. Numeroase studii realizate în timp cu privire la diferite strategii de marketing chiar, multe demonstrează toate aceste mecanisme subtile ale deprinderilor noastre.

”Nu există nimic programat în creierul nostru care ne face, atunci când vedem un platou cu gogoși aburide, să dorim automat să ne desfătăm cu ceva dulce. Dar, odată ce creierul învață că un platou cu gogoși conține zahăr și alți carbohidrați delicioși, va începe să anticipeze beția zahărului. Creierul ne va împinge spre gogoși. Pe urmă, dacă nu mâncăm gogoașa, vom fi dezamăgiți. (p.77-78)

Așa se formează o nouă deprindere: punând laolaltă 

  • un semnal declanșator, 
  • o rutină și 
  • o recompensă 

și cultivând mai apoi, o dorință arzătoare care activează bucla. (p.79 – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18311558)

Obișnuințele sunt deosebit de rezistente, spun doi cercetători de la University of Michigan, produc reacții de dependență, astfel că, ”dorința evoluează spre o poftă obsesivă”, care poate sili creierul să funcționeze pe pilot automat, chiar și în fața unor puternici factori de descurajare, precum pierderea reputației, a locului de muncă, a casei și a familiei. (p. 80 – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8401595)

 

Putem modifica deprinderile noastre?

Deprinderile celor mai mulți dintre noi s-au înrădăcinat de atâta vreme, încât ei nu mai dau atenție cauzelor care le declanșează, spunea Brad Dufrene.  Aceste deprinderi, ca niște adevărate forțe, nu dețin o autoritate totală asupra noastră. Există anumite mecanisme care ne pot ajuta să ignorăm tentațiile. Una dintre condițiile necesare pentru a putea fi mai puternici de cât obișnuința, este recunoașterea acelei pofte care este defapt forța motrică a comportamentului. Avem nevoie să înțelegem și să cunoaștem conștient anticipația din creierul nostru.

 

Păstrați semnalul

Oferiți aceeași recompensă

Inserați o nouă rutină – Rutina se schimbă!

Pare, parcă prea simplu, dar odată ce ești conștient de modul în care funcționează deprinderea ta, odată ce recunoști semnalele și recompensele, pe jumătate ai reușit să faci schimbările pe care le dorești. Este declarația celui care a studiat tehnica de inversare a deprinderilor, Nathan Azrin. (p. 114)

 

”S-ar părea că ar trebui să fie ceva mai complex. Adevărul este că se poate reprograma creierul. Trebuie numai să vrei acest lucru.”

În anul 2005, un grup de savanți, asociați cu UC Berkeley, Brown University și National Institutes of Health, au început să le adreseze alcoolicilor întrebări legate de teme religioase și spirituale. (Multidimensional Measurement of Religiousness/Spirituality for Use in Health Research in Cross-Cultural Perspective, John W. Traphagan, First Published July 1, 2005 Research Article –https://doi.org/10.1177/0164027505276049)

Au corelat mai apoi datele, pentru a verifica existența unei legături între credința religioasă și cât a durat abstinența persoanelor chestionate. (Sarah E. Zemore, A Role for Spiritual Change in the Benefits of 12-Step Involvement, Alcoholism Clinical and Experimental Research, November 2007, https://doi.org/10.1111/j.1530-0277.2007.00499.x,  Source: PubMed)

S-a conturat un tipar. Datele arătau că alcoolicii care au practicat tehnicile de modificare a deprinderilor puteau adeseori să se abțină de la consum,  până când se ivea un eveniment stresant în viața lor – moment în care un anumit număr dintre ei reîncepeau să bea, indiferent câte noi rutine adoptaseră. Practic, alcoolici care credeau că viața lor intrase sub o forță mai înaltă, sunt cei care avea șanse mai mari de a trece cu bine peste perioadele stresante, păstrându-și intactă rezistența față de tentația consumului de alcool.

Credința în sine făcea diferența și nu Dumnezeu, așa cum declarau ei, că acesta ar fi secretul reușitei lor. Odată ce oamenii învățau să creadă în ceva, acea abilitate începea să se răspândească în alte părți din viața lor, până când începeau să creadă că se pot schimba. 

 

”Credința este ingredientul care transformă o buclă habituală într-un comportment permanent.” p.124

Un studiu efectuat la Harvard în anul 1994 a examinat oameni care și-au schimbat radical viață, iar cercetătorii au descoperit că unii dintre ei și-au remodelat deprinderile după o tragedie personală, cum ar fi un divorț sau o boală foarte gravă. (Todd F. Heatherton, Patricia A. Nichols , Personal Accounts of Successful Versus Failed Attempts at Life Change, First Published December 1, 1994 Research Article – https://doi.org/10.1177/0146167294206005).

La fel de frecvent totuși, nu a fost nevoie de o tragedie care să preceadă transformările oamenilor. În schimb, ei s-au schimbat pentru că s-au integrat în grupuri sociale care le-au facilitat transformarea, au aderat la cunoaștere și practicarea unor cursuri de dezvoltare personală ce le-a modificat complet destinul. p. 128

Pentru majoritatea oamenilor nu există momente embrionare sau dezastre care să le dea viața peste cap. Simple comunități – uneori doar și o singură persoană – fac mai credibilă schimbarea. Schimbările se produc în alte persoane, ea este mult mai reală când o putem vedea în ochii altor oameni.

 

Cum se modifică deprinderile?

Din păcate, nu există niciun set de pași care să garanteze că vor da rezultate pentru orice individ. Știm că o deprindere nu poate fi eradicată – în schimb, ea trebuie să fie înlocuită. Și mai știm că deprinderile sunt mult mai maleabile când aplicăm înțelegerea semnalul declanșator și înțelegem recompensa. Dacă păstrăm același semnal și aceeași recompensă, se poate insera o nouă rutină. Este un pas uriaș, dar nu este totul. 

Pentru ca noua rutină să se instaleze permanent, oamenii au nevoie să creadă în schimbare și puterea de a schimba ce doresc. Iar, de cele mai multe ori, această credință se naște numai cu ajutorul unui grup, sau chiar și a unei singure persoane, în anumite cazuri poate mai ușoare.

Iată ce ne spun dovezile actuale: vrei să modifici o deprindere, atunci găsește o rutină alternativă, iar șansele de schimbare cresc considerabil dacă reușești și aderența la un grup de oameni cu aceleași obiective.

Bibliografie: Charles Duhigg, Puterea obișnuinței, Editura Publica, 2016

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *