Teoria atașamentului sau Harta Relațiilor noastre

Această teorie mai poate fi descrisă precum ”HARTA DESPRE RELAȚII”, cu un cablaj dobândit în primii doi ani de viață. Neuroștiința confirmă faptul că relația cu mama este deosebit de importantă, ea ”cablează creierul emoțional al copilului” și conturează felul în care vor fi relațiile cu oamenii din viața noastră, mai apoi.

ATAȘAMENTUL SIGUR – ”Eu pot să rămân eu, în relație cu mine, în timp ce te ajut și pe tine, cu ale tale.”

ATAȘAMENTUL ANXIOS – ”Am o hartă populată cu nevoile celuilalt și caut frenetic conexiunea…”

ATAȘAMENTUL  EVITANT – ”Am o hartă cu nevoile mele, dacă nu vrei să te miști și tu pe aici, pe unde am eu treabă!, poți să pleci. Așa am învățat când am fost mic, să mă descurc singur.”

Teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia omului de a forma și de a întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane. Aceasta teorie privește relațiile interumane, prin intermediul schimburilor emoționale puternic influențate, chiar și determinate de către relațiile primare stabilite de individ, în cursul dezvoltării sale, cu persoane semnificative – personale care-l supraveghează, îngrijesc și .. iubesc – așa cum a rai firesc. Conform acestei teorii, la baza oricărei relații interumane se află legătura emoționala primară dintre mama (respectiv persoana cea mai apropiată)  și copil. Ideea a fost inițiată și testată de către psihiatrul de copii britanic John Bowlby și psihologul canadian Mary Ainsworth.

Atunci când părinții nu reușesc să răspundă  cu ușurință și sensibilitate copiilor, bebelușii vor începe să acorde mai multă atenție nevoilor părinților decât celor proprii. Felul în care interacționează mama sau cea mai apropiată persoană cu bebelușul, reflectă starea și structura psihologică a acesteia. În acest timp și fel bebelușii răspund îngrijirii care le este oferită.

Atașamentul determină copilul mic să caute sprijin, apărare și liniștire la persoana de referință, în caz de pericol. Persoana de referință de care copilul se atașează este un adult, cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele luni de viață, aceasta fiind în general mama.

Cercetătoarea Alison Gopnik sugerează că bebelușii sunt ”Departamentul de Cercetare și Dezvoltare a Rasei Umane”, deoarece ei formulează și testează ipoteze în mod constant pentru a afla ce funcționează în această lume nouă în care se regăsesc. Copilul mic testează de toate, dar în primul rând, înainte de toate, el identifică de ce anume are nevoie pentru a supraviețui. Prin urmare, dacă prin plâns obțin, de pildă, hrană și o îmbrățișare liniștitoare, plânsul va rămâne printre strategiile care pot fi folosite. Dacă vei fi ignorat sau, mai rău, poate lovit sau zgâlțâit, plânsul nu va mai fi o strategie utilizată, iar copilul va învăța să rămână cât mai tăcut, indiferent de nevoile sale. Astfel, aceste interacțiuni sunt stocate în circuitele inter-neuronale ale creierului copilului mic… 

Până în jurul vârstei de 12-18 luni, tiparele noastre de atașament devin ”regulile” sau tiparele după care vor funcționa relațiile noastre cu oamenii din parcursul vieții și vor funcționa întreaga noastră viață, cu excepția în care sunt întrerupte la un moment dat conștient.

Aceste tipare funcționează într-un mod inconștient (sau în ”memoria implicită”), la fel ca și programul de operare al unui computer, spunându-ne cum ar trebui să ne purtăm în relații și la ce să ne așteptăm de la ceilalți oameni de care suntem apropiați.

Comportamentul atașării cuprinde diverse moduri de comportament social, cum ar fi: zâmbet, țipat, ținut strâns, târâtul pe burtă spre mamă, căutarea persoanei de referință, etc. Aceste manifestări compun un sistem complex de comportament, care este programat genetic și care se întâlnește la toți puii de mamifere, în special la om. Manifestarea comportamentului atașamentului  este activat în situații de alarmă sau când copilul dorește apropierea fizică. Situațiile de alarmă sunt însoțite și de stres emoțional. Când distanța față de persoana de referință este prea mare, în stări de disconfort, durere sau teamă, iată câteva exemple…

Psihiatrul John Bowlby este cel care s-a detașat de teoriile vremii privind fantasmele interioare ale copilului, instalând ideea că nu fantasma, ci realitatea a ceea ce se întâmplă între copii și părinți este cea care creează diferența. Bowlby spune că atașamentul se formează în 4 faze:

1. Faza premergătoare, până la aproximativ 6 săptămâni; 

2. Faza de diferențiere a persoanei de referință, de la săptămâna a 6-a până în luna 6-7; 

3. Atașarea propriu-zisă, de la luna 7-8 până la luna 24;

4. Parteneriatul orientat, dupa 2-3 ani. 

În urma experiențelor timpurii cu persoanele de referință, copilul dezvoltă un model internalizat de reprezentare (internal working model of attachment) , o matrice psihică ce va rămâne relativ stabilă de-a lungul întregii vieți. Acest model internalizat de reprezentare conține experiențele timpurii ale atașamentului precum și așteptările pe care individul le va simți în relația cu oamenii, de-a lungul vieții. După primul an de viață modelele internalizare de reprezentare devin din ce în ce mai stabile. Cercetători în domeniul neuroștiințelor – cum ar fi și Alan Schore -, nu numai că au susținut această afirmație, ci și au arătat că maturizarea zonelor de asociere limbice și corticale implicate în construirea unui atașament sigur se finalizează la vârsta de aproximativ 18 luni.

 

”Copilul se bazează în primii 2 ani pe creierul mamei în reglarea emoțională și cablarea creierului său.”

 

Tipurile de atașament, pot fi descrise succint astfel:

1. Atașamentul SIGUR

Atunci când părinții sunt conectați, sensibili și darnici, sugarii învață că este în regulă să-și exprime nevoile și să se aștepte ca aceste nevoi să fie satisfăcute. Pe măsură ce cresc ei descoperă că uneori trebuie să aștepte, să aibe răbdare și este firesc să fie și astfel, uneori. După cum a subliniat psihanalistul Donald Winnicott, este important pentru părinți să greșească în mod tolerabil și din când în când. Acesta este și modelul prin care copilul va înțelege că nu trăiește într-o lume perfectă. 

Dacă părinții sunt ”suficient de buni”, răspunzând flexibil și cu disponibilitate la cel puțin 40% din timp, copilul dezvoltă un sentiment de sine sigur și o anume independență ce-i va permite explorarea ulterioară a vieții. Aceasta este forma de dezvoltarea a unui atașament sigur, cu părinți imperfecți, dar prezenți la emoțiile celui mic, într-un fel sau altul.

Părintele răspunde constant și consistent, el este cel care ajută copilul să se regleze emoțional. Iar copilul simte că mama (îngrijitorul principal) este acolo, se poate baza pe ea. Creierul emoțional sau regiunile emoționale din creier învață prin repetiție și asociere. 

”Eu, când am nevoi, cineva vine să mă ajute!” 

COPIII cu un astfel de atașament au foarte mare încredere în persoana de referință, deoarece aceasta percepe corect semnalele sale și răspunde ca atare, îndeplinind rolul de “teritoriu sigur”. Cresc cu convingerea că este bine să ai nevoi, să ai dorințe, să-ți ceri drepturile și să obții ce-ți dorești. 

”E legitim să am nevoi!”

ADULTUL 

Caracteristic acestor persoane la maturitate este încrederea pe care o au în partener, fiind confortabili cu ideea ca cineva să se bazeze pe ei, iar ei să ceară ajutor la nevoie;

  • Sunt caracterizați prin capacitatea bună de angajament, încredere și interdependență; 
  • Îi tratează pe ceilalți bine și au aceeași așteptare de la ceilalți;
  • Adulții sunt confortabili cu intimitatea, au relații bune. Se descurcă bine și singuri, și cu cei din jur;
  • Au o stimă de sine crescută și încredere în oameni;
  • Manifestă reciprocitate în relații, negociere și colaborare în momente de conflict, nu rup relația, rămân și caută soluții pentru rezolvarea situațiilor tensionate; 
  • Rămân în contact cu propriile nevoie, dispuși să integreze ce dorește și celălalt; 
  • Flexibili și adaptativi, loiali și stabili în relații cu prietenii și cu partenerii.

 

ATAȘAMENTUL SIGUR – ”Eu pot să rămân eu, în relație cu mine, în timp ce te ajut și pe tine  cu ale tale.”

 

2. Atașamentul nesigur – ANXIOS 

Într-un astfel de atașament, copiii sunt temători și dependenți față de persoana de referință. Se manifestă astfel, deoarece comportamentul adultului este imprevizibil – schimbător, iar copilul nu reușește să dobândească încredere în el. Lipsește siguranța în ce privește disponibilitatea persoanei de care sunt atașați, devin preocupați în permanență să ghicească în ce stare se află părintele (figura de atașament), care sunt dorințele acestuia, pentru a se putea adapta în mod corespunzător. Atunci când părinții nu reușesc să răspundă cu ușurință la sensibilitate copiilor lor, bebelușii vor începe să acorde mai multă atenție nevoilor părinților decât propriilor nevoi. Acest lucru duce la o limitare a curiozității și a comportamentului explorator al copilului, care nu se mai poate concentra pe explorarea mediului înconjurător, așa cum ar fi de dorit. 

Nu pot dezvolta o atitudine pozitivă pentru că, persoana de referință adesea nu este disponibilă – nici atunci când este în apropiere. O mamă anxioasă, temătoare, poate dezvolta o hiper-vigilență ce se transmite copilului. Acesta va crește cu convingerea că mediul de viață este unul periculos sau că ar putea fi oricând abandonat.

COPIII cu un astfel de atașament nu construiesc încredere în persoana de referință, deoarece comportamentul ei este imprevizibil, disponibilitatea sa la fel, lipsind siguranța și conectarea asupra nevoilor sale. Cresc cu convingerea că trebuie să cauți conexiunea și că depinzi de ceilalți, chiar dacă nu reușești să te bucuri de toate aceste lucruri, firesc.

ADULTUL

”Unde ești?,” ”Când vii?”, ”Vreau să stai cu mine…”;

  • Tânjesc după relații și atașament, au nevoie de a fi în relații, au nevoi de reasigurări permanent…
  • Încearcă să aibă control asupra partenerului, fac scene de gelozie, sunt posesivi, verifică partenerul. Dacă nu-i răspunzi la mesaj, începe să facă scenarii…
  • Credința lor inconștientă este că ceilalți nu sunt de încredere;
  • Se reglează greu emoțional în relații, nu au capacitatea de reglare emoțională; 
  • Caracteristic acestor persoane la maturitate este nevoia permanentă de reasigurare  privind iubirea partenerului. Mereu sunt preocupați că nu sunt iubiți pe deplin, devin frustrați atunci când nevoile de atașament nu sunt satisfăcute;
  • Foarte atenți la detalii, le pot da semnificație, disproporționat față de realitate; 
  • Frica de abandon se manifestă prin furie – mai degrabă te ceartă decât să-ți spună că i-a fost dor de tine…
  • Devin ușor dependenți de ceilalți și atunci când au un conflict, nu se calmează emoțional, nu se duc cu atenția sau energia în altă parte; u se pot detașa ușor de emoțiile pe care le trăiesc; 
  • Continuă să trăiască respingeri și suferințe din trecut ce par a fi nesoluționate. Își sabotează relațiile uneori, le place să agite lucrurile. Simt nevoia permanent cumva de intimitate dar, în același timp, se îndoiesc de propria lor valoare, lucru care-i face suspicioși în ce privește relațiile apropiate;
  • Cer multă atenție, sunt cei extrem de prezenți în social media;
  • Se victimizează în relații și pot ajunge și la șantajul emoțional.

LECȚII DE ÎNVĂȚAT!

Ai nevoie să-ți satisfaci nevoile singur, să cultivi independența în viața ta. Pune atenția asupra  nevoilor tale și nu ale partenerului tău, în principal. Ai încredere în bunele intenții ale celorlalți, astfel vei reduce scenariile negative. Și, nu uita: diferit nu înseamnă ceva rău!

ANXIOSUL ”are o hartă populată cu cu nevoile celuilalt”.  Caută conexiunea permanent…

 

3. Atașamentul nesigur EVITANT

Când părintele nu a reușit să fie disponibil emoțional sau este neglijent – oferindu-i acestuia doar sprijin fizic, fără  parte emoțională -, copilul învață să aibe grijă de propriile nevoi. Se scrie o primă linie de cod, prin care să nu-i deranjeze pe ceilalți cu ale sale, ci să-și caute singur drumul. Copilul reacționează aparent indiferent atunci când persoana de referință (mama) părăsește încăperea și o ignoră atunci când se întoarce. În realitate, acești copii își maschează reacțiile emoționale, deoarece persoana de referință nu prezintă suficientă încredere pentru ei. Copiii cu acest fel de atașament se așteaptă ca dorințele lor să fie refuzate, simt că lor nu li se cuvine dragostea și sprijinul persoanei de referință și vor evita atașamentul. Acest tip de atașament se observă și la copiii care au fost respinși în mod repetat. Soluția pe care o găsesc pentru a scăpa de această situație stresantă și amenințătoare pentru ei este de a evita relația în sine.

COPII cu un astfel de atașament nu construiesc încredere în persoana de referință, deoarece comportamentul ei este neglijent, absent emoțional și își maschează reacțiile emoționale, deoarece persoana de referință nu prezintă suficientă încredere pentru ei. Copilul înțelege că este singur pe lume și învață să se descurce singur. Neagă importanța atașamentului în viața sa, vorbește despre planuri, taskuri, mai puțin sau deloc despre oameni sau relații. Dau la o parte relațiile…

ADULTUL

– ”Păi, și ce, trebuie să dau cuiva raportul despre asta sau despre orice altceva, în viața mea?” 

  • Caracteristic acestor persoane, la maturitate, este evitarea intimității și a conflictului;
  • Le este teamă să aibă încredere în ceilalți, să se deschidă și să se apropie de cineva, le lipsește încrederea. Odată cu apropierea celorlalți către ei manifestă tendința de a scăpa de aceste relații;
  • Idealizează relații romantice anterioare, mereu partenerul actual pare că nu ajunge la nivelul standardelor dorite; 
  • Se simt insuficienți și acuză mereu partenerul de viață ca fiind vinovat pentru că relația nu este una funcțională, în fapt fiind trăirile personale emoționale reduse;
  • În conflicte, se retrag din conversație, arătând nerăbdare și dorința de închidere a discuției. Dau ultimatumuri, încheie relația dacă nu obțin ce vor, pleacă. Nu folosesc șantajul emoțional, pur și simplu pleacă;
  • Folosesc rațiunea și gândirea, fug de simțire și sentimente!
  • Sunt ”cu un pas înafara relație”, așa trăiesc ei.  Se uită un pic mai materialist în relații, și asta este adevărat…

LECȚII DE ÎNVĂȚAT!

Este ok să te bazezi pe oameni, asta nu înseamnă că se întâmplă nimic rău, nu-ți pierzi libertatea. Poți trăi o dependență sănătoasă, te poți baza pe celălalt, poți construi încrederea în oamenii de lângă tine și să rămâi în siguranță.

 

”Eu am o hartă cu nevoile mele, dacă nu vrei să te miști și tu pe aici,  pe unde am eu treabă, poți să pleci. Așa am învățat eu când am fost mic, să mă descurc singur.”

 

4. Atașamentul DEZORGANIZAT(dezorientat)

Copii din aceasta categorie au manifestări neașteptate, diverse stereotipuri sau mișcări incomplete sau întrerupte. Se sperie adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și manifestă o serie de strategii cum ar fi comportamente nesigure și evitante sau nesigure și de împotrivire. Unii dintre copiii din aceasta grupa țipă dupa despărțirea de persoana de referință, dar se îndepărtează singuri dacă persoana respectivă se întoarce și încearcă să se apropie, să mențină contactul. 

Un astfel de atașament apare atunci când persoana de referință este atât sursa de protecție, dar și cea de amenințare, cum ar fi părintele abuzator. O mamă depresivă poate construi un astfel de atașament copilului său. E ca și când apeși frâna și accelerația de la mașină în același timp. Creierul emoțional vrea să meargă către, rațiunea zice: nu te duce! 

COPIII cu un astfel de atașament nu construiesc încredere în persoana de referință, aceasta reprezentând atât sursa lor de protecție însă,  reprezintă în același timp și o amenințare, copilul aflându-se într-o așa numită situație dublu atașată ( ”double bind-situation’’), din care nu-și mai găsește ieșirea. Copilul nu poate aplica o strategie de atașare coerentă pentru a primi apărare și consolare.

ADULTUL

  • Caracteristic acestor persoane, la maturitate, este incapacitatea de a acorda un sens propriilor experiențe, iar relațiile tind să fie în extreme; 
  • Poate fi posibilă folosirea de substanțe dăunătoare – alcool, droguri – pentru calmarea situațiilor perturbatoare;
  • Au dificultăți în reglarea emoțională, simt nevoia de a fi iubiți și susținuți, în același timp nu au încredere în ceilalți și trăiesc multă anxietate;

 

Vestea bună este că atașamentul sigur poate fi câștigat, după cum spun psihoterapeuții, aceste tipuri de atașament pot fi recadrate în timp, apelând la specialiști sau, chiar și prin procese de introspecție și dezvoltare personală.

În principiu, în relațiile de orice fel este de preferat să treci de la comunicarea ce te-a deranjat – renunțând la critică! -, la tipul de comunicare eficient progresului și sării de bine. Poți comunica ce ai observat, ce te-a deranjat, ca mai apoi să discuți deschis despre toate acestea, atât celor din jur, cât și către tine. Acest lucru înseamnă că începi să fii conștient de sine, fără frici. Cu onestitate, cu multă muncă și feedback valoros din partea oamenilor cu care te afli în relații apropiate (inclusiv cu un terapeut), tiparul inițial poate fi identificat, desfăcut și refăcut în mod diferit. 

Cu înțelegerea mai profundă adusă acestor aspecte ce țin de formarea atașamentului, precum și cu un sentiment de sine în mod autentic mai puternic, niciunul dintre noi nu ar vedea pe altcineva ca fiind doar ”un ratat”. 

Poți căpăta o perspectivă clară asupra lumii și înțelegerea faptului că ești bine, în mod autentic, indiferent de ce gândesc sau spun ceilalți oameni.

Eric Berne, psihoterapeut de referință, ne amintește să țintim mereu către această convingere: ”eu sunt ok, tu ești ok”. 

 

Fiecare dintre noi are propriile sale provocări, frici și tipare ale trecutului. Toate acestea nu ne împiedică permanent să luptăm către o versiune mai bună a noastră. Suntem provocați permanent să facem față prezentului, cu moștenirea trecutului. Convingerea că vom ajunge undeva, acolo unde nimeni nu este ”un ratat” este una dintre perspectivele înălțătoare ale umanității. 

 

”Diferențele sunt oportunități de creștere.”

 

Recomand să asculți și să urmărești în completarea materialului aceste resurse:

https://www.youtube.com/watch?v=WjOowWxOXCg

https://www.youtube.com/watch?v=MkIe1rvhQLo

https://youtu.be/3LM0nE81mIE 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.