Ce este REALITATEA?

Cu cât încercăm să explorăm mai mult realitate, cu cât devine mai greu să o înţelegem.  Realitatea poate fi descrisă ca fiind toate lucrurile din exterior asupra cărora nu avem control. 

Un alt răspuns direct ar fi acela că, realitatea reprezintă toate acele elemente care pot fi simţite de către cele 5 simţuri – tot ceea ce putem vedea, mirosi, atinge, gusta. Totuşi, acest răspuns ignoră alte entităţi problematice cum ar fi electronii, recesiunea şi numărul 7, pe care nu le putem simţi, dar care sunt foarte reale. De asemenea, ignoră membrele fantomă şi mirosurile iluzorii, de exemplu… 

O altă remarcă posibilă a realităţii pe care ne-am putea focaliza este rezistenţa pe care ea o depune, după cum spunea autorul de science fiction Philip K. Dick, realitatea este acel ceva care nu dispare, atunci când nu mai crezi în el. 

Alfred Korzybski, savant și filosof de origine polonă, a susținut despre cunoașterea lumii că este limitată, atât de sistemul nervos uman, cât și de structura limbajului pe care îl utilizăm în mod obișnuit. El susținea că nu avem acces la cunoașterea realității, ci la percepții și un set de credințe pe care societatea umană le-a confundat cu cunoașterea directă a realității. Tot el este autorul expresiei: (Ali Campbell, ”NLP pe înțelesul tuturor”, Ed. For You- 2019): 

 

”Harta nu este teritoriul.”

Ce face sistemul nostru nervos pentru a putea face lumea înconjurătoare gestionabilă și ușor de procesat? Omite și distorsionează porțiuni întregi ale realității, pentru a evita să devenim copleșiti! Ne ocupăm de priorități și trecem cu vederea lucrurile pe care le-am putea percepe ca neimportante, lipsite de relevanță. 

La fel se întâmplă și atunci când planificăm viitorul sau încercăm vizualizarea lui, distorsionăm informația, pentru a stabili obiective și ce vom face mai departe. Acordăm atenție unor părți ale experienței noastre în favoarea altora.

Milioane de senzații din lumea noastră interioară și din mediul extern de viață, ne-ar copleși dacă nu le-am omite pe majoritatea. Bandler și Grinder descriu acest lucru astfel: 

 

Omisiunile

”Omisiunea este un proces prin care acordăm atenție selectiv anumitor dimensiuni ale experienței noastre și le excludem pe altele. Să luăm ca exemplu abilitatea pe care o au oamenii de la a filtra sau exclude toate celelalte sunete dintr-o încăpere plină de oameni care discută, pentru a auzi vocea unei singure persoane anume. Omisiunea reduce lumea la proporții pe care suntem capabili să le gestionăm. Reducerea poate să fie utilă în anumite contexte și, totuși, să reprezinte sursă de suferință pentru altele.” (Bandler și Grinder, ”The Structura of Magic”, vol. 1 – Science and Behavior Books, 1989).

 

Generalizarea

”Generalizarea reprezintă procesul prin care elementele sau piese ale modelului unei persoane devin detașate de experiența lor originară și ajung să reprezinte întreaga categorie din care experiența constituie un exemplu. Abilitatea noastră de a generaliza este esențială pentru a face față lumii… Este de folos o cărare de felul: ”Vei găsi întotdeauna o cale dacă perseverezi.” Însă, cea mai mare problemă la acest tipar lingvistic este că aduce limitări, nici măcar nu căutăm soluții, întrucât presupunem că nu există, de foarte multe ori…” (Ali Campbell, ”NLP pe înțelesul tuturor”, Ed. For You- 2019).

 

Distorsiuni

Tot ceea ce inventăm, pentru care nu avem nici o dovadă senzorială, reprezintă o distorsiune. Acestea sunt responsabile pentru unele dintre cele mai importante limitări și crearea unor hărți mentale extrem de superficiale ale lumii. 

Richard Bandler și John Grinder defineau distorsiunile astfel: ”Procesul care ne permite să efectuăm modificări în experiența noastră referitoare la informațiile senzoriale. Fantezia, de exemplu, ne permite să ne pregătim pentru experiențe pe care am putea să le avem, înainte să aibă loc. Distorsiunea este procesul care a făcut posibile toate creațiile artistice pe care noi, ființele umane, le-am produs. Similar, toate marile romane, toate descoperirile revoluționare ale științei, implică abilitatea de a distorsiona și denatura realitatea prezentă. 

 

Nominalizările 

Din punct de vedere lingvistic, nominalizările sunt procese (verbe) pe care le transformăm în substantive. Dar, procedând astfel, transmitem semnale înșelătoare creierului nostru.  Oferă despre ceva senzația că este real când, în fapt, nu este și creează multe posibilități de neînțelegere. Unele concepte populare sunt: relația, decizia, succesul, motivația, stresul. Nominalizând și, astfel, transformând lucrurile în ceva static, neschimbător, vei întâmpina diverse dificultăți. 

 

”Întotdeauna este mai puternic să vezi ceva nou decât să vezi încă o dată ceva vechi.”

Un obiectiv nu va fi niciodată la fel de puternic precum o idee inspirațională. Obiectivul este din exterior către interior, celălalt este invers. E precum ”vreau” versus ”trebuie”. Pentru ”vreau” oamenii nu au nevoie de un discurs motivațional și nici de cursuri de încurajare pentru face ce vor, de la bun început. Dar, pentru trebuie, se caută mereu o cale pentru a face aceste lucruri ce trebuie să le facă, chiar dacă nu vor. 

Operatori modali ai imposibilității:

  • Eu nu pot să-mi găsesc iubirea.
  • Efectiv nu mă pot trezi dimineața.
  • Este imposibil să vorbesc cu el.

În aceste situații merg excelent câteva întrebări bune?

  • Ce te oprește?
  • Ce s-ar întâmpla dacă ai face-o?
  • Ce s-ar întâmpla dacă ai putea?

Și, favorita lui Campbell: La ce se referă asta?

Întregul comportament este un produs al stării minții în care te afli la acel moment: stări diferite, alergi diferite, rezultate diferite, viață diferită. Este atât de simplu!

 

Dar, totuși, ce este realitatea?

Realitatea nu este ceea ce se întâmplă, este ceea ce credem noi că se întâmplă. Și tot ceea ce vedem nu este realitatea, ci doar percepția creierului nostru. Nu percepem realitatea într-un mod direct, ceea ce experimentăm este un model al realității care este construit în creierul nostru, cu ajutorul simțurilor, în urma experiențelor anterioare.

Inputul din realitate – ajunge în mintea noastră prin informație senzorială – respectiv  prin canale senzoriale -, prin receptori de la nivelul organele de simți și căile de comunicare. Inputul pătrunde în cortex – hardware-ul nostru -, iar primul proces la care este supus este de filtrare.

 

Ce se întâmplă prin filtrare?

Se combina informația senzorială cu ce avem în sistemele noastre de memorie (memoria inconștientă sau implicită, respectiv memoria conștientă sau explicită).  Există două sub-categorii principale de memorie pe termen lung, numite memorie implicită și memorie explicită. Memoria implicită și memoria explicită la cele două tipuri de memorie pe termen lung și sunt foarte diferite într-o serie de moduri. Ele diferă în ceea ce privește tipurile de amintiri pe care le implică, modul în care sunt recuperate aceste amintiri și ce parte a structurii creierului folosesc. 

Definiția memoriei implicite poate fi identificată prin celelalte nume; memoria implicită poate fi denumită și „memorie inconștientă” sau „memorie automată”. Când vi se cere să definiți memoria implicită, ați putea spune că este memoria pe termen lung a lucrurilor pe care le faceți automat în fiecare zi, fără gândire conștientă. Nu trebuie să încerci a-ți aminti lucrurile care se află în memoria implicită. Pur și simplu vin la tine automat.

Definiția memoriei explicite este mult mai simplă. Memoria explicită este tipul de memorie responsabil pentru amintirile tale pe termen lung, cum ar fi locul unde ai fost în vacanță anul trecut. Rememorarea evenimentelor anterioare sau cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, dar care nu sunt utilizate în mod regulat, fac parte din memoria explicită. Poate fi denumită și „memorie declarativă”, deoarece trebuie să vă amintiți și să declarați în mod conștient informațiile.

 

Ce sunt filtrele?

Valorile sunt un filtru prin care se formează realitatea. De exemplu: valoarea libertate,  în momentul în care primesc un mesaj, prin care nu pot mai ies din casă după ora 22, starea de urgență nemaipermițând asta populației, este un moment în care, creierul limbic (elefantul) meu este activat, emoțiile sunt la control. Îmi spun că este inadmisibil să se întâmple așa ceva, valoarea mea libertate și încredere fiind încălcate.

O altă persoană cu filtru securitate, de exemplu, consideră acest context ca fiind absolut firesc. Aceeași realitate este diferită pentru fiecare dintre noi, în funcție de valorile noastre. Și, poate că cel mai semnificativ fapt este că filtrele schimbă percepția.

 

Cum se formează filtrele?

Într-o perioadă a vieții noastre, se instalează anumite filtre, de care nu mai ai nevoie și nu mai au nici o legătură cu tine acum, în momentul prezent. Realitatea s-a schimbat și filtrul a devenit nefolositor. Doar atunci când reușești să dezinstalezi aceste filtre, odată ce sunt descoperite la nivel conștient, poți face schimbarea de percepție, ca mai apoi, să schimbi comportamentul. Aceste filtre se pot suprascrie, pentru ghidarea elefantului. În copilărie se scriu multe dintre filtrele inconștiente, ce intră în memoria implicită, de la nivelul elefantului. Acestea sunt cele mai căutate într-un proces de schimbare conștientă, sunt acele filtre de care vrem să ne eliberăm fiecare dintre noi, să le rescriem în timp, spre o mai bună stare și adaptare.

 

Filtrele sunt înțelepciunea trecutului pe care o folosim pentru a face predicții în prezent. 

Dacă vedem venind spre noi un câine mare, o experiență anterioară prin care ne-am simțit amenințați, am fost sau doar ne-a fost povestit, poate aduce imediat frica și starea de îngrijorare. Copil mic fiind, o astfel de imagine nu este amenințătoare, filtrele fiind puține, experiențele asemenea. Odată ce creștem, începem să facem predicții în prezent, prin filtrele instalate.

Filtrele sunt MODELE MENTALE, iar primul pas constă în descoperirea propriilor filtre, credințele, punctele noastre forte, sensibilități emoționale, convingeri, valorile. Mass-media instalează niște filtre mentale foarte puternice, poate fi un ultim gând despre acestea.

 

PE SCURT, despre REALITATE:

INFORMAȚIE + FILTRE PERSONALE = PERCEPȚIA despre REALITATE 

Ex: masa aceasta este mare, ai ajuns la timp sau ai întârziat, îmi place mâncarea pe care ai gătit-o etc.

 

PERCEPȚIA

Spre deosebire de senzaţii, percepţia constă într-o cunoaştere a obiectelor şi fenomenelor în integritatea lor, în momentul în care ele acţionează asupra organelor de simţ. Percepţia este categoric un proces complex, bazată pe discriminare, identificare şi detecţie, intervenind caracteristici ce sunt posibile datorită unor sinteze senzoriale care se produc în câmpurile asociative situate în jurul zonelor de proiecţie aflate în cortex. Percepția nu include doar un sistem de senzații, ci implică și gândirea, cu o analiză a imaginilor pe care le avem, prin observarea unor detalii care permit efectuarea unei legături între ceea ce, de exemplu, vedem și ceea ce știm. 

 

PERCEPȚIA + STAREA emoțională = determină în exterior 

COMPORTAMENTUL sau REACȚIA

Reprezentările sunt un fenomen foarte important, ce apar ca imagini mentale și fac legătura între procesele psihice primare și cele mai complexe. Ele apar atât în starea de veghe, cât și în timpul somnului. În formarea reprezentărilor de orice fel se face apel la procese cognitive prin care persoana transformă noțiunile abstracte în imagini familiare  și la modalități prin care ceva străin se transferă în sistemele noastre de categorii (prin ancorare). Între cele două procese există atât asemănări cât și deosebiri, dar sunt interdependente: dacă numărul, calitatea și intensitatea percepțiilor influențează calitățile imaginii redate de reprezentare, aceasta din urmă îmbogățește percepția și o face mai limpede.

Gândul conștient construit prin formarea PERCEPȚIEI ne influențează starea emoțională. Apare STAREA – dopamină din creier dacă este o percepție bună, cortizol sau adrenalină dacă nu este ceva plăcut etc.

 

Pe scurt:

Realitatea – INFORMAȚIE senzorială – FILTRE – PERCEPȚIA conștientă – STARE – REACȚIE sau COMPORTAMENT.

Filtre sunt cele care ne influențează realitatea, aceasta fiind un mix între ce se întâmplă în realitate și ce avem deja instalat în memoria noastră (memoria conștientă sau implicită și memoria inconștientă sau explicită).

 

În momentul în care vom reuși să înțelegem și chiar să îndepărtăm aceste straturi, să devenim conștienți de filtrele noastre, vom reuși să avem relații autentice atât cu noi, cât si cu ceilalți.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *