Despre REZILIENȚĂ psihologică PERSONALĂ și adaptare la vreme

Nimeni nu știe cu adevărat cum va arăta lumea în anul 2040, de exemplu. Astfel, este foarte greu să te gândești, ce să predai tinerilor din ziua de azi. Prin urmare, este foarte posibil ca cele pe care noi le cuprindem astăzi, în domeniul tehnologiei, dezvoltării personale sau psihologiei să devină insuficient, sau irelevant în timp. Mă întreb pe ce ar trebui să mă focusez, ca și cadru didactic, mă întreb ce ar fi eficient acum, de făcut. Oamenii vor avea nevoie de suport în a se adapta și a se reinventa, tot timpul. Cred cu convingere că vremurile vor fi fulgerător de schimbătoare, adaptarea la mediu fiind una dintre marile provocări. Adaptarea la mediu și la schimbarea! Iar pentru aceaste vremuri avem nevoie de reziliența psihologică și inteligența emoțională, cred că pe aceste două aspecte ar fi bine să ne focusăm!

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ, în câteva cuvinte…

Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic. 

• Autocunoașterea – Self-awareness – Înseamnă abilitatea de a recunoaște cu precizie emoțiile și sentimentele atunci când se întâmplă.
• Stăpânirea de sine – Self-management – Reprezintă abilitatea de a-ți folosi sentimentele într-un mod constructiv. Asta înseamnă să te lași ghidat de sentimentele pozitive pentru lucrurile care crezi tu că sunt importante pentru tine, sau pentru un interes mai înalt – umanitar. De asemenea, înseamnă să ai grijă la vocea critică interioară – pe care o avem toți – și să nu te lași controlat de ea.
• Conștiință sociala – Social awareness – Reprezintă capacitatea de a înțelege și simți emoțiile, gândurile, motivațiile persoanelor. 
• Gestionarea relațiilor – Relationship management – Reprezintă capacitarea de a inspira și influența persoanele. De asemenea înseamnă înțelegerea status-quo-ul, necesitatea de a-l schimba, și puterea de a o face. Tot aici vorbim și despre gestionarea conflictelor – fie că sunt ele la serviciu, în familie sau în societate.

REZILIENȚA INDIVIDUALĂ, să o înțelegem…

Termenul de reziliență are parte de mai multe înțelesuri, iar psihologul Emmu Warner încearcă să ne lămurească cele trei utlizări generale ale termenului: o bună dezvoltare în ciuda pericolului social, păstrarea competențelor în ciuda stresului continuu și recuperarea după o trumă.

Reziliența explică modul în care construim un scop, înfruntăm durerea, dezvoltăm o vocație, găsim un mentor, creăm fericire. Lecțiile lui Eric Greitens sunt profunde, dar practice, iar sfaturile sale conduc către soluții clare. Eric Greitens a obținut doctoratul la Universitatea Oxford și a fost inclus de către revista Time în lista celor 100 cei mai influenți oameni. Revista Fortune l-a numit în  primii 50 de lideri ai lumii. El ne vorbeşte despre rezilienţă şi despre minunile sale. 

Tu știi ce este REZILIENȚA? 

Reziliența este un proces psihologic definit drept capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile. La început, a fost considerată înnăscută, mai apoi atenția s-a îndreptat atât spre factorii indivuduali cât și cei familiari, sociali dar și culturali. Cu toții ne confruntăm cu durerea, îndoiala și dificultățile vieții. Dar avem instrumentele necesare pentru a ne controla viața. Reziliența este o meditație inspiratoare pentru luptătorul care se află înlăuntrul fiecăruia dintre noi. „Ceea ce mi-a plăcut și am admirat dintotdeauna la Eric Greitens este că el vede potențialul din fiecare dintre noi și ne forțează să îl dezlănțuim…”

Iată câteva lecții de viață din cartea „Reziliența” a lui Eric:

„În Cambodgia, am văzut fete care își pierduseră membrele din cauza minelor terestre și care mergeau kilometri întregi cu picioare prostetice. Am văzut fete tinere care supraviețuiseră poliomielitei, cu picioare strâmbe, neputincioase și uscate, ridicându-se în orteze și mergând cu mândrie. Boala nu le luase demnitatea sau hotărârea. 

Majoritatea acestor fete proveneau din familii care trăiau cu mai puțin de un dolar pe zi și creșteau într-o cultură în care cei cudizabilități erau considerați adesea o povară. Lumea le copleșise pe aceste fete cu greutăți, dar ele nu își căutau deloc scuze. 

Nu te aștepta să vină o perioadă în viață în care vei fi scutit de schimbări, de chinuri, de griji. Pentru a fi rezilient, trebuie să înțelegi că obiectivul tău nu este să ajungi în repaus, deoarece nu există așa ceva. Obiectivul tău este să folosești ceea ce te lovește pentru a-ți schimba traiectoria într-o direcție pozitivă. 

Ești om. Ești imperfect. Nu începi cu motive perfect pure. Dacă ești ca cei mai mulți dintre noi, motivele tale sunt probabil aproape jenante pe lângă excelența la care vrei să ajungi. Te uiți în oglindă și știi că e adevărat. Și ghici ce?

Oricum ar fi, începe. Începe de acolo de unde ești. E singurul loc din care poți începe. Pentru a începe de acolo de unde ești, trebuie să fii acolo unde ești. Sună puțin abstract. Poate că este. Nu încerc decât să arăt că, pentru a începe de la început, trebuie să fii la început.

Pornește așadar de la început. Gândește-te că în fiecare zi ai ceva nou de învățat. Sarcina ta nu e să începi dintr-o poziție nobilă, ci să sfârșești într-una. Nu e nevoie să fii perfect. Nu e nevoie să fii un erou. Nu trebuie să te prefaci ‒ față de tine sau de altcineva ‒ că ai motive perfecte.

Dacă aștepți să începi până îți stăpânești bine intențiile, nu vei începe niciodată. Dorințele egoiste, prostești și superficiale pot da naștere unei dezvoltări reale atunci când le supui disciplinei. 

Acceptă că ești imperfect și că așa vei fi mereu. Intenția ta nu este să te perfecționezi, ci să-ți îmbunătățești sinele imperfect.” 

Rezilienţa este o capacitate dinamică ce ne ajută să ne modelăm propria existenţă ȋn funcţie de ȋncercări și provocări.

Rezilienţa provine dintr-un cuvânt latin „resilio”, care se traduce prin „a ricoşa, a se întoarce, a ieşi în evidenţă”. Acest termen a fost preluat de psihologie şi se referă la persoanele care trec prin situaţii stresante, dar nu sunt afectate de acestea, din punct de vedere psihologic.

În secolul XX, termenul de rezilienţă apare ȋntr-o varietate de discipline relaţionate cu dezvoltarea umană, ȋncepând cu psihanaliza și continuând cu studiul asupra traumei, a stresului sau a psihopatologiei umane. Punctul comun al tuturor este observarea faptului că, ȋn situaţii similare cu același grad de adversitate, oamenii reacţionează ȋntr-un mod diferit. Suntem diferiți, traume integrate diferit, procese de adaptare diferite, emoții integrate diferit…

„Rezilienţa ȋnseamnă […] a răspunde eficient și adaptativ din punct de vedere emoţional și psihic, ȋntr-o situaţie ce se concretizează ȋntr-o reală ameninţare la siguranţa și integritatea ta fizică, emoţională sau psihică, cum ar fi ȋn cazul unor boli grave, a traumelor sau abuzurilor de orice fel. Vorbim despre rezilienţă atunci când reușim să ne adaptăm acestor situaţii și să trecem prin ele, trăindu-le, și nu peste ele, ascunzându-ne. Ca mai apoi, să ieșim din astfel de situații, poate mai plini de răni și cicatrici, dar capabili să mergem ȋnainte chiar și așa.”

Este bine de avut ȋn vedere atunci când vorbim despre rezilienţă, vorbim despre relaţia care se stabilește ȋntre două condiţii esenţiale: 

• o ameninţare semnificativă pentru noi, 
• capacitatea noastră bună de adaptare. 

Se spune că nu putem controla ceea ce se întâmplă, dar putem controla atitudinea pe care o avem faţă de situația respectivă.

A fi rezilient înseamnă a fi rezistent la şoc! 

Reziliența reprezintă adaptarea la situaţiile foarte stresante, traumatice sau potenţial traumatice cu care o persoană se confrunta de-a lungul vieţii. În ciuda faptului că trăiesc emoţii negative, oamenii rezilienţi nu se lasă copleşiţi de acestea, îşi revin mai repede şi cu mai puţine traume emoţionale în urma unui stres major. Acest lucru nu înseamnă că persoanele reziliente îşi resping emoţiile, ci doar că nu le lasă să preia controlul şi să le influenţeze deciziile. Personele reziliente fac mai bine faţă stresului deoarece prezintă anumite trăsături, precum capacitatea de a reacţiona rapid la stres, maturitate emoţională, capacitatea de a se distanţa de afectele intense. Totodată, ele sunt cele care vor căuta soluții și informații, având abilitatea de a crea relații de sprijin chiar și în timp de criză.

Doar prin ascultare, acceptare și acțiune, putem schimba ce simțim…

Componentele rezilienței

Cercetătorii Wagnild şi Young identifică 5 componente ale rezilienţei:

• Seninătatea sau starea de calm, se exprimă prin tendinţa de a lua lucrurile aşa cum sunt, reducând reacţiile extreme şi având o perspectivă echilibrată asupra vieţii. Fă-ți un scop din a aborda viaţa cu mai mult calm, a fi mai răbdător și a tolera incertitudinea. Nu uita că poți să găseşti părţi bune și în experienţele proaste.
• Perseverența: înseamnă a persista în ciuda adversităţii, a continua lupta, a rămâne implicat, a nu renunţa, a da dovadă de autodisciplină.
• Încrederea în sine: abilitatea de a conta pe sine, de a-ți cunoaște punctele forte dar şi limitele.
• Capacitatea de a da sens: de a realiza că în viaţă sunt scopuri de atins, că există lucruri pentru care merită să trăieşti.
• Solitudinea existenţială, adică prezenţa unui sentiment de libertate şi unicitate, în sensul că parcursul vieţii unei persoane este unic, iar dacă unele situaţii sunt împărtăşite cu alte persoane, există și alte situaţii, pe care trebuie să le înfrunţi singur, cu bine.

Astfel de calități sunt îmbunătățite, susținute și de altruism, optimism şi speranţa.

Ce ȋi face pe unii mai rezilienţi decât alţii?

Oamenii rezilienţi nu știu neapărat cum vor trece peste anumite situaţii, dar ei dispun de moduri de a reacționa mai variate, cognitiv, emoţional și social. Realizează toate acestea pentru a putea să se adapteze, să rămână funcţionali, pentru a fi eficienți în viețile lor mai departe. Cumva, știu că ȋntotdeauna au reușit, ȋntr-un fel sau altul, să treacă peste greutăţi. E ca și când și-ar spune: „știu ce pot și ce nu pot! Am mai trecut prin asta și știu că mă redresez, până la urmă”. Buna cunoaștere de sine conduce la forța de caracter, iar convingerea că poţi realiza și crezi, o consolidează. 

Pe de altă parte, dar nu ȋntr-un mod diferit, propria percepţie asupra stresului este foarte importantă. Noi vedem stresul ȋntr-un mod total subiectiv, exact așa cum suntem și noi. Unde văd eu un impas de netrecut, tu poţi să vezi o provocare, o oportunitate care să-ţi asigure o nouă victorie. Pentru că știi, că poţi! Spre deosebire de tine, eu nu am suficientă ȋncredere ȋn mine, iar stresul pe care ȋl resimt se transformă ȋntr-un spațiu periculos, care mă face să cred că voi pierde controlul. Adaptare la stres este diferită, cu reacții și consecințe diferite, atât pentru reziliența de moment, cât și în ce privește somatizarea și apariția diferitelor afecțiuni în timp, la nivelul corpului.

Este oare rezilienţa un atribut cu care ne naștem?

Putem spune că unii au pur și simplu rezilienţă, iar alţii nu? Anii de cercetare ne arată că lucrurile nu sunt chiar atât de radicale. Pentru că, nu este un tipar de răspuns la ameninţarea din mediu, putem afirma despre rezilienţa că se ȋnvaţă. Oamenii au capacitatea de a răspunde bine la adversitate, dar nu toţi dezvoltă pe parcursul vieţii această abilitate. Tipul de temperament și tiparele comportamentele au o mare semnificație în dezvoltarea acestei abilități psihologice.

Georg Kormann, cercetător și sociolog german, spune despre un om rezilient, că poate fi comparat cu un boxer care ajunge la podea, este numărat, se ridică și apoi ȋși schimbă fundamental tactica. Se ridică, are o nouă tactică și crede în victorie! Cei care merg mai departe, nu se vor lăsa doborâţi, nu ȋși plâng de milă și se concentrează pe soluții și mai puţin pe problemă.

Martin Seligman vorbește despre „neajutorare ȋnvăţată”. „Întotdeauna mi se ȋntâmplă numai mie lucrurile astea” ne spunem după o nenorocire, dar monologurile din capul nostru nu sunt oglinda realităţi, ci mai degrabă reacţii emoţionale care provoacă la rândul lor alte reacţii emoţionale ȋn lanţ. Când ȋnvăţăm să recunoaștem caruselul ȋn care ne ȋnvârtim de fapt, putem să ȋl oprim și să ȋnvăţăm cum să ne relaxăm mintea și corpul pentru a fi capabili să căutăm o ieșire.

Cum dezvoltăm rezilienţa?

• Personal, cred că ȋn primul rând flexibilizând și lărgind perspectiva, fiind atenți la dinamic prin care ne uităm la lume.
• Privind și alte puncte de vedere și moduri diferite ȋn care reacţionează alţi oameni, acceptând diversitatea, apreciind și conectându-ne la ceilalți. ”Lasă-te inspirat!”, aș spune…
• Identificând noi posibilităţi, dar și propriile valori, atuurile și slăbiciunile personale.
• Interacţionând cu ceilalţi pentru a ne cunoaște mai bine și a ne recunoaște și accepta propriile limite, prin relația și autenticitatea relației cu cei din jur.
• Și, nu ȋn ultimul rând, ȋnvăţând! Învăţând mereu, din greutăţile vieţii, din durere și renunţări, din greșeli și pierderi, transformând apoi dezamăgirile firești care apar, ȋn pietre de temelie pentru o reușită viitoare! 

Lăsați timpul, neprevăzutul și dificultățile ieții să vă construiască mai puternici și mai buni, ca oameni!

Ce putem face pentru a fi mai rezilienţi, mai puternici în faţa problemelor vieţii?

Un individ puternic se clădeşte într-un mod personalizat, ce are la bază suma tuturor interacţiunilor sale. Preocupările sale vor avea mereu o atenție asupra sa și ce este recomandat a avea în vedere, este chiar aici:

• Aveţi grijă de programul de viaţă, țineţi cont de faptul că un individ puternic este acela care îşi creează un cadru potrivit. Prin urmare, aveţi grijă la programul de odihnă, alimentaţie, sport, antrenament mental.
• Nevoia de control – Foarte mulţi oameni se consumă inutil încercând să schimbe comportamentul altor persoane, ceea ce le ia foarte mult din energia vitală. De asemenea, ei preiau foarte personal evenimente sau întâmplări ce nu pot fi controlate. 

Omul ar trebui să fie precum apa – indiferent de recipientul în care o pui, capătă forma acesteia.

• Învăţaţi să gândiţi rezolutiv. Indiferent de situaţia în care vă aflaţi, oricât de negre ar putea fi premisele viitoare, oferiţi-vă timp de gândire la soluţiile potrivite, într-un mod pozitiv.
• Transformaţi relaţiile cu ceilalţi în relaţii win-win. Relaţiile ce pot fi condiţionate pozitiv sunt cele care merită întreţinute şi lucrate.
• Scăpaţi de relaţiile toxice. Orice relaţie care vă face rău, în care aveţi mai mult de dat decât de primit, vă poate afecta echilibrul şi stima de sine. 
• Scăpaţi de comportamentele toxice. Adicţia de alcool, droguri, jocuri de noroc, adrenalină sau oricare altă adicţie vă pot lua foarte mult din eficienţa de a gândi logic şi pragmatic, nemaivorbind de energia consumată în acţiuni ce nu vă aduc niciun beneficiu.

Invață să vezi dificultăţile ca pe ceva temporar și nu uita că situațiile dificile să te facă mai bun şi mai puternic. Încearcă să tolerezi situaţiile cu un nivel crescut de instabilitate, să te poţi adapta la circumstanţe noi. Dă-ți timp și implică-te în vindecarea ta emoțională după pierderi şi eşecuri. Totodată, învață din propriile experienţe şi din ale celorlalţi.

Bibliografie

Eric Greitens, Reziliența, Ed. Act și Politon, 2017 

Seligman Martin, 1991, Learned optimism 

Ellis Albert, 1962, Reason and emotion in psychotherapy 

Siegel Daniel, 2018, Mintea 

Daniel Golleman, Inteligența emoțională

Dweck Carol, 2007, Mindset: The new psychology of success 

Berndt Christina, 2003, Rezilienţa și managementul stresului

Material scris și publicat inițial pe TION