Care este STILUL tău EMOȚIONAL?

Cea mai efemeră unitate de emoție este ca o adiere. O anume experiență declanșează o stare emoțională ce durează câteva secunde; copilul îți aduce o felicitare făcută chiar de el, reprezentând familia voastră; furia pe care o simți când trebuie să faci ceva peste programul de muncă; sentimentul de împlinire pe care-l simți când ajungi la casa părintească; tristețea ce te cuprinde când afli că ești singurul neinvitat la o petrecere printre colegii de birou… O stare emoțională mai poate apărea și prin simpla activitate mentală, cum ar fi introspecția, anticiparea viitorului, reveria, propriile reprezentări. Indiferent cum apare, emoția pare a fi mereu în trecere, pe grabă, mereu făcând parcă loc următorului moment. Toate stările emoționale tind parcă să se disipeze, una după alta.

Sunt și emoții care persistă și nu pleacă! Sunt acele emoții puternice care se transformă într-o dispoziție, ca atunci când te desparți de persoana pe care o iubești, iar tristețea ce te-a cuprins este cu tine și rămâne mai mult timp. E ceva mai mult decât atât… Se poate întâmpla ca o anumită emoție să ajungă a te caracteriza nu doar temporar, ci ani de zile, iar atunci vorbim de o trăsătură emoțională. Există oameni mereu supărați pe lume, morocănoși, nemulțumiți, oameni care sunt furioși cronic, gata oricând să izbucnească și să-și manifeste furia, deoarece pragul emoțional de manifestare este foarte jos la acestă trăsătură emoțională. Din păcate, imensa pierdere a acestora este legată de creativitate, un om furios blochează cu totul orice urmă de creativitate.

De ce unii oameni își revin imediat după o situație neplăcută, iar alții au nevoie de ani întregi să treacă peste un necaz? De ce unii par sa rezoneze mereu cu cei din jur, în timp ce alții rămân insensibili la emoțiile celorlalți? De ce există optimiști incurabili și pesimiști care nu se pot schimba?

Așa cum ne naștem cu un ADN unic, tot astfel fiecare dintre noi are propriul Stil Emotional, ce are, în concepția autorilor, șase dimensiuni: Atenția, Perspectiva, Reziliența, Conștiința de Sine, Sensibilitatea la Context și Intuiția Socială. Împreună, ele determină ceea ce numim inteligența emoțională, iar combinarea lor în proporții diferite explică de ce fiecare dintre noi răspunde într-un mod propriu la evenimentele din viața sa.

Dupa 30 de ani de studiu al chimiei creierului, Davidson ne dezvăluie modul în care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viața și ce putem face pentru a ne îmbunătăți răspunsurile emoționale, folosind în acest scop inclusiv meditația. Printr-o analiză aprofundată a legăturii minte–corp – precum și a unor boli precum autismul și depresia–, autorii trec dincolo de psihologie și de neuroștiința și ne învață cum să atingem starea de bine și să avem o viață împlinită.

O carte excelentă pentru înțelegerea emoțiilor noastre!

Stilul emoțional influențează probabilitatea de a simți anumite stări emoționale de moment, de a avea anumite trăsături și dispoziții emoționale. Spre deosebire de personalitate, ”stilul emoțional este o consecință a unei semnături caracteristice, specifice a creierului” (p. 12). Acesta cuprinde șase dimensiuni ce derivă din ultimele descoperiri ale evaluărilor de cerectare în neuroștiințele modrene. Nu este vorba nici de aspecte clasice ale personalității, nici de trăsături simple emoționale sau de simple dispoziții, ori vreun criteriu de sanogeneză, ori de evaluarea a sănătății mentale a individului. Iată cele șase dimensiuni ale stilului emoțional:

1. REZILIENȚA – viața te poartă zilnic prin curentul diferitelor forme de adversități, iar reziliența măsoră cât de repede revii după aceste adversități. Semnalele de la cortexul prefrontal la amigdală și invers, determină cât de repede își va reveni creierul după o experiență tulburătoare. Zona prefrontală stângă determină semnale inhibitori asupra amigdalei cerebrale, cu intenția de a o potoli! Astfel se explică și de ce persoane cu o activitatea mai scăzută în zone ale cortexului prefrontal, prezintă o activitate cu o durată mai mare a amigdalei, după ce aceasta a fost activată. Activitatea din cortexul prefrontal scurtează perioada activării amigdalei, permițând creierului să-și revină mai repede, iar individului să treacă peste emoția trăită.

Prezența de substanță albă între cortexul prefrontal și amigdală este un indicator a conexiunii abundente dintre neuroni, iar aceasta explică o reziliență mai mare. Puțină substanță albă, adică mai puține căi, mai puține conexiuni care duc de la zona prefrontală spre amigdală, arată mai puțină reziliență. O activitate intensă a cortexului prefrontal stâng indică o activitate strânsă cu amigdala cerebrală și exercitarea unui control asupra ei, calmând amigdala, cortexul anihilează semnalele asociate cu emoții negative, în detrimentul unei analize prin care se poate planifica eficient și acționa pozitiv, fără a fi distras de emoția negativă. Puținele legături dintre cortexul stâng și amigdală indică un grad scăzut de reziliență. Cam așa se poate explica cel mai bine reziliența, parte din tiparul emoțional al individului. 

2. PERSPECTIVA – cât de mult ești capabil să susții emoțiile pozitive?  S-a realizat un test pe voluntari, atât deprimați cât și sănătoși, cărora le erau prezentate fotografii cu situații fericite de viață. S-a observat activarea unei zone la nivelul creierului, pe fața ventrală a corpului striat, localizată sub suprafața corticală, în mijlocul creierului. Această zona este remarcată în alte cercetări ca fiind zona ce devine activă atunci când oamenii anticipează că primesc ceva sub formă de recompensă sau ceva plăcut. 

Un mănunchi de neuroni, numită nucleul accumbens, este acea regiune critică pentru motivare și care generează un sentiment de recompensă. Aceasta este zona plină și de neuroni care fie eliberează dopamina (cu rol esențial în dorință, motivație și emoție!), dar și cu opioide endogene, care provoacă acea stare faimoasă de euforie. Persoanele sănătoase erau capabile să simtă o stare de bucurie privind imaginile prezentate și să mențină această stare de euforie. La persoanele ce sufereau de depresie se activa zona nucleului accumbens, se instala o stare de bucurie dar pentru foarte puțin timp. Sentimentele pozitive se evaporau în scurt timp, rapid… 

Activitatea de la nivelul nucleului accumbens și a cortexului prefrontal stă la baza funcționării activității de susținere a emoțiilor pozitive. Cu cât este mai intensă activitatea la nivelul nucleului accumbens – ativitate susținută de semnale venind dinspre cortexul prefrontal -, cu atât persoana respectivă se situează spre capătul pozitiv a dimensiunii perspectivei. O activitate scăzută în această regiune stă la baza perspectivei negative. 

Nucleul accumbens primește semnale de la cortexul prefrontal, zona superioară care transmite indicația intensificării și menținerii sentimentului de fericire (p.122).

3. INTUIȚIA SOCIALĂ – cât de bine te pricepi să primești semnalele sociale ale celor din jur? Lipsa intuiției sociale și eșecul de a înțelege ce se întâmplă în jur, din punct de vedere structural, au legătură cu activitatea girusului fusiform și amigdală. 

O activiare scăzută a girusului fusiform și niveluri crescute de activare în amigdală, indică o lipsă a intuiției sociale și invers.

4. SENSIBILITATE LA CONTEXT – cât de bine te pricepi în a-ți regla și adapta emoțiile, în funcție de contextul de viață în care te găsești? Hipocampul este partea creierului implicată în stocarea amintirilor de scurtă durată, totodată locul de pregătire pentru a fi transfromate în amintiri de lungă durată. Hipocampul anterior, porțiunea cea mai apropiată de amigdală, se pare că este implicat și în reglarea inhibiției comportamentale ca răspuns la diferite contexte. 

Personale care suferă de SSPT (sindrom post-traumatic) au o funcționare deficitară a hipocampului, acesta prezentând o ușoară modificare și la nivel de volum. Numeroase studii vorbesc despre hipocamp și structurile cu care acesta comunică regulat, atât din zonele superioare ale cortexului prefrontal, cât și cu  alte locuri de stocare a memoriei de lungă durată din alte părți ale creierului. Codarea informației despre context, precum și extragerea informațiilor din locul de stocare implică hipocampul, iar aceasta este prezentată în numeroase studii actuale, atât pe om cât și pe animale (p. 113). 

Hipocampul este important pentru perceperea contextului. Învățarea presupune inițial o percepție, astfel putem spune că este evident faptul că hipocampul stă la baza perceperii contextului.

5. CONȘTIINȚA DE SINE – perceperea semnalelor primite de la corp ce reflectă emoții, presupune a fi conștient de sine. O zonă cheie responsabilă de conștiința de sine este reprezentată de cortexul insular – insula. Aceasta primește informații de la organele viscerale, cu rezultatul că niveluri înalte de activitate susțin niveluri înalte de conștiință de sine, iar o activitate scăzută marchează niveluri scăzute de Conștiință de sine (p.115).

6. ATENȚIA – cum poți și dacă poți să stai focusat, concentrat în acțiunile tale. Capacitatea de a ne concentra chiar și pentru puțină vreme este un triumf al atenției, permițând a selecta din mediul intern sau extern ceva anume și a ignora restul. Ne concentrăm și intensificăm puterea semnalelor de pe unul dintre canale și înhibăm semnalele din canalele ignorate. Acestea sunt strategiile de cele mai multe ori folosite împreuna pentru a intensifica mecanismul atenției. 

Prin înregistarea datelor actuale cerebrale s-au descoperit rețelele la nivelul creierului responsabile de ATENȚIA SELECTIVĂ, cortexul prefrontal având un rol esențial, el amplifică semnalele la care vrea să ajungă și atenuează semnalele pe care vrea să le ignore. Ca atunci când asculți pe cineva vorbind, într-un mediu aglomerat și foarte gălăgios. Se întâmplă să auzi doar vocea celuilalt, reușind să ignori complet mediul trepidant din jur, captat fiind de povestea celuilalt. 

Două tipuri de atenție sunt relevante pentru Stilul Emoțional: 

• atenția selectivă și 
• conștiința deschisă. 

Aceasta din urmă reprezintă abilitatea noastră de a absorbi semnale din mediul extern, precum și gânduri sau sentimente care se ivesc din creier, de a ne lărgi atenția și a ne selecta cu agerime stimuli, de multe ori subtili, care se ivesc continuu. Putem să facem toate acestea fără a rămâne blocați pe un anume stimul, în detrimentul celorlalți. Calitatea conștiinței deschise lipsite de prejudecăți implică un echilibru, astfel încât să nu rămâi blocat asupra unui stimul atrăgător, fiind în schimb deschis către toți stimulii. 

”Rețelele cerebrale ale emoției se suprapun adesea cu cele ale gândirii raționale – iar eu cred că acesta este un mesaj puternic: emoția cooperează cu cogniția într-un mod integrat și omogen, pentru a ne permite să ne orientăm lumea relațiilor, munca și creșterea spirituală. Atunci când emoția pozitivă ne energizează, suntem mai buni în a ne concentra, a ne adapta rețelele sociale la un nou loc de muncă sau la o nouă școală, a ne lărgi gândirea pentru a integra în mod creativ diverse informații și a ne susține interesul față de o sarcină astfel încât să putem persevera. În acest caz emoția nu întrerupe și nici nu perturbă, așa cum cum se credea în anii 70, ea facilitează. Sentimentul pătrunde aproape tot ceea ce facem. Nu există o linie clară de demarcație între emoție și cogniție, se amesteacă unele cu altele. Ca urmare, toate ariile corticale sunt afctate de emoție, până și cortexul vizual și auditiv.” – p. 128

Stilul nostru emoțional este influențat de gene, dar mai presus de acestea, așa cum avem astăzi certitudinea prin numeroasele studii ale epigeneticii, mediul este cel care determină stabilitatatea, schimbarea și felul în care suntem. Mediul însemană experiențele emoționale prin care trecem, în funcție de acestea stilul emoțional, personalitatea individului se schimbă. Un genotip ce predispune un copil spre anxietate, crescut într-un mediu relaxat, fiind permanent încurajat, poate să deconecteze acele gene literalmente, prin alterarea punctului până la care acestea sunt exprimate. 

Mediul modelează comportamentul și funcția cerebrală, influențează manifestarea genelor ce pot fi activate sau dezactivate, în funcție de experiențele pe care le trăim.