Unealta părinților este propria lor conștiință

”Învățăm despre relații înainte să învățăm a vorbi. Copilul se dezvoltă emoțional, înainte de a se dezvolta intelectual. Așadar, noi toți copii fiind, învățăm despre relații înainte de a înțelege orice altceva din această lume, din această existență. Când suntem fericiți totul e bine, poate chiar și aici avem nevoie de cineva care să ne confirme asta.  Însă, atunci când suntem în pericol, copil fiind, avem nevoie de cineva care să ne liniștească. În psihologie acest fenomen se numește reglementare. Avem nevoie de cineva care să ne ajute a înțelege lumea.

Părinții ne pot ajuta să ne facem ordine în viață. Iar dacă părintele nu duce o viață rânduită nu va putea să-și ajute copilul să facă aceasta. Repetiția constantă a reglementării dezvoltă  în copil o structură care îl ajută să funcționeze optim în viață. Această structură funcționează. 

Cu toții avem o astfel de structură, precum o protecție. Copilul știe cum să se comporte în viață în funcție de atitudinea de regresie pe care o primesc de la părinți.

Dacă sunt vulnerabil într-o relație, dacă ceva nu merge bine, iar eu am învățat că nu este nimeni care să mă susțină, nu voi vorbi sau voi fugi de relație sau voi alege să fiu furios. Partenerul meu va face același lucru. Aș vrea să clarific ceva:

Ar fi bine și absolut necesar să învățăm să le arătăm partenerilor noștri emoțiile noastre.

Trebuie să învățăm a fim vulnerabili.

Le spun oamenilor: nu vă fie frică să vă fie frică, căci aceasta este sursa problemelor tuturor. Deci, dacă sunt într-o relație trebuie să-i dau voie partenerului meu să aibă grijă de mine. Iar eu să am grijă de el.

Reglementarea făcută de părinte copil o vom face și în relația cu partenerul nostru de viață.

Dacă voi face asta când partenerul meu de viață are o problemă voi fi alături de el, iar eu când voi avea un necaz voi ști să-i arăt că mi-ar plăcea să mă susțină. Atunci vom deveni un exemplu pentru copiii noștri. Vom ajunge să ne simțim în siguranță și, automat, și copiii noștri s vor simți în siguranță. 

Dar acum părinții sunt mai concentrați pe copii decât pe ei înșiși. Cele mai multe divorțuri apar în primii doi ani după nașterea copilului, pentru că mama se focusează în special pe copil și uită de relația cu soțul său. Uităm de soț și de faptul că noi avem misiunea de a onora prima persoană care a apărut în viața noastră, nu a doua. Fiecare are locul lui. Partenerul de viață este primul sosit, copilul al doilea.

Dacă îmi transform unul dintre copii în partenerul meu, relația este terminată, iar responsabilitatea ce cade pe umărul copilul este prea mare.

Cum pot permite părinții ca unul dintre copii să-și asume responsabilitatea pentru ei? Se întâlnește frecvent acest patern: când părintele nu mai vrea să devină răspunzător pentru viața sa, copilul preia această povară inconștient. O preiau de când sunt mici.

În viață, când suntem în pericol facem două lucruri: ne reglementăm în mod conștient sau inconștient. De cele mai multe ori inconștient, adică devin tot mai ocupat, muncesc tot mai mult, îmi găsesc o pasiune, stau la computer ore în șir, adică intru singur într-o stare de amorțire.

Nu-mi doresc să sufăr și să simt despărțirea.

De fapt, în concluzie, noi nu avem o relație cu altcineva, noi avem o relație cu noi înșine. Dacă am chestiuni nerezolvate, o să le regăsesc în fiecare partener pe care-l voi avea. 

Unealta părinților este propria lor conștiință, unealta liderilor este propria conștiință, unealta oamenilor de succes este propria conștiință.

Interacționăm cu ceilalți prin două moduri:

• Prin conținut, care este 5% din interacțiune
• Prin calitatea Conținutului – 95%.

Calitatea relațiilor noastre este de fapt conștiința noastră. 

De aceea părinții nu trebuie să învețe nimic, ei trebuie să fie ”ceva”, un exemplu pentru copii. 

În căminul fiecărei familii există o atmosferă. Se mai numește câmp energetic sau psihologic. Această atmosferă din casă este construită de către conștiința și subconștientul părinților, din convingerile și idealurile lor. Copilul care intră în atmosfera creată într-un cămin nu are nici o putere să schimbe acea atmosferă, așa că ea va deveni lumea lui. Dacă noi intrăm într-o locuință sau într-un spațiu unde simțim că ceva nu este în regală, simțim o energie negativă, alegem să părăsim acel loc. Copilul nu poate face această alegere. Copilul intră în acea atmosferă și acolo învață totul despre viață. Nu are capacitatea să pună la îndoială acea stare și nici nu o poate schimba. Totul este construit de conștiința părinților săi.

Cea mai bună metodă de a lucra cu copii, de a-i vindeca este să faceți mai întâi asta cu propria voastră conștiință. ”

Dr. Menis Yousry

https://www.youtube.com/watch?v=eVz6WPM9Drk

https://www.youtube.com/watch?v=J4TKbbPbH9Y&list=RDLVJ4TKbbPbH9Y&index=1