Marea ne amintește de ritm și firesc

„Marea schimbă omul; îi este un terapeut desăvârșit. La fiecare revedere, oferă liniștea în care omul își poate auzi, în sfârșit, adevărata voce.”

Începe-ți ziua înainte să înceapă lumea…

Sunt de câteva zile pe malul Mării Marmara. În fiecare dimineață ies devreme, înainte ca lumea să înceapă să vorbească, iar marea mă întâmpină de fiecare dată altfel. Uneori este aproape nemișcată, alteori își poartă valurile cu mai multă forță, însă de fiecare dată păstrează aceeași prezență tăcută, aceeași liniște care nu apasă, ci cuprinde.

În astfel de dimineți îmi dau seama cât de puține lucruri sunt cu adevărat necesare pentru ca omul să înceapă să se regăsească. Lumina dimineții, aerul proaspăt, sunetul valurilor, pașii așezați fără grabă și timpul – atât cât este nevoie pentru ca mintea să încetinească, iar viața din interior să înceapă din nou să fie auzită.

Ani la rând am încercat să înțeleg omul prin biologie, psihologie, neuroștiință și medicină. Am studiat mecanismele stresului, felul în care sistemul nervos răspunde provocărilor vieții, impactul inflamației asupra organismului și extraordinara capacitate a corpului de a se adapta. Cu fiecare răspuns găsit am înțeles mai bine funcționarea ființei umane. Și totuși, de fiecare dată când ajung lângă mare, simt că primesc încă o lecție, pe care niciun tratat nu o poate reda în întregime.

Marea nu vindecă în locul nostru. Marea creează contextul în care organismul începe să-și amintească singur drumul către echilibru.

Respirația devine mai profundă fără să fie controlată. Somnul se așază firesc. Corpul renunță încet la tensiunea pe care nici măcar nu știa că o poartă. Foamea își recapătă firescul, mesele își găsesc ritmul, iar pașii încetează să mai alerge după următorul lucru de făcut. Întregul organism pare că revine, puțin câte puțin, la măsura lui. Desigur, am vorbit despre vacanță aici. Dar și despre viață.

De multe ori spun că sănătatea începe acolo unde omul își regăsește ritmul. Privind marea zi după zi, înțeleg și mai profund acest adevăr. Valurile nu se grăbesc niciodată și nici nu întârzie. Fiecare vine atunci când îi este timpul, apoi se retrage pentru a face loc următorului. Între înaintare și retragere există un echilibru perfect, iar această alternanță vorbește despre însăși arhitectura vieții.

Poate că de aceea prezența mării liniștește atât de profund. Ea ne amintește un ritm pe care corpul nostru îl cunoaște dintotdeauna, dar pe care viața modernă îl acoperă adesea cu zgomot, grabă și agitație.

Și relațiile se schimbă aici. Oamenii par mai disponibili unii pentru ceilalți, conversațiile curg fără grabă, mesele durează mai mult, privirile rămân mai mult timp împreună, iar timpul își recapătă răbdarea. Între oameni apare o altă calitate a prezenței, una care nu are nevoie de demonstrații și nici de cuvinte multe.

Cu toate acestea, cea mai importantă întâlnire rămâne cea cu propria persoană.

Marea are un dar rar. Lasă suficientă liniște în jurul nostru încât să înceapă să se audă ceea ce, în agitația obișnuită a vieții, rămâne aproape întotdeauna acoperit. Întrebările importante își găsesc locul fără să fie chemate. Cum trăiesc, de fapt? Ce hrănesc în fiecare zi? Ce parte din mine a obosit? Ce parte a rămas în urmă? Ce fel de om devin prin felul în care îmi trăiesc viața?

Reflectând la toate acestea, mi-am amintit că una dintre cele mai înalte capacități ale ființei umane este reflecția. Capacitatea de a se opri, de a se privi cu sinceritate și de a-și așeza viața din nou în acord cu ceea ce este cu adevărat important. În tăcere, conștiința începe să lucreze într-un fel pe care zgomotul lumii îl face aproape imposibil.

În aceste zile am înțeles mai profund și sensul cuvintelor care deschid acest blog.

Începe-ți ziua înainte să înceapă lumea. În fiecare zi.
Începe-ți ziua cu tine. În fiecare zi.

Multă vreme le-am privit ca pe un îndemn. Astăzi le simt ca pe o nevoie profund umană.

Înainte ca lumea să ne ceară ceva, avem nevoie de câteva clipe în care să ne întoarcem către noi. Înainte de știri, de telefon, de responsabilități și de toate vocile care ne spun cine ar trebui să fim, există un spațiu în care putem să ne întâlnim cu omul care suntem deja.

Marea m-a învățat că această întâlnire nu cere ore întregi și nici condiții perfecte. Cere doar disponibilitatea de a fi prezent.

• O cafea băută în liniște.
• Un jurnal deschis.
• O rugăciune.
• O fereastră larg deschisă.
• O plimbare.

Sau câteva clipe în care să respirăm conștient și să privim lumina dimineții.

Viața se construiește în fiecare zi, iar felul în care începe fiecare dimineață modelează, încet și aproape nevăzut, felul în care ne trăim întreaga existență.

Dacă marea mi-a oferit un dar în aceste zile, acesta nu este doar liniștea pe care am găsit-o aici. Mai mult, este dorința de a o lua cu mine acasă.

În fiecare zi.

Pentru că adevărata terapie nu rămâne pe malul mării. Ea începe în dimineața în care alegem, oriunde ne-am afla, să fim prezenți în propria viață înainte ca lumea să ne ceară să fim prezenți în a ei.

„Fiecare val se întoarce în mare. Fiecare om are nevoie, din când în când, să se întoarcă în sine.”

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/