Despre frumusețea ascunsă din oameni – Tabăra F.E.M.E.I.A

E greu să pui în cuvinte frumusețea unor stări, emoțiile, uimirea…

E greu să scrii despre credință și lumina ce vine odată cu oameni pe care Dumnezeu îi trimite în calea ta. 

Asta simt acum, odată așezată și cu intenția de a scrie ceva despre prima ediție a Taberei F.E.M.E.I.A. – 21-24 iulie 2022 – Sibiel.

Am venit după această tabără și mai îndrăgostită de noblețea sufletească a oamenilor. Mă simt acum mai aproape de Dumnezeu, de mine, mai aproape de Doamnele F.E.M.E.I.A. 

 

A fost o provocare să facem această tabără și nu ne-a fost ușor. Ne doream ca totul să fie ”impecabil”, cumva. Da, e bine să ai standarde înalte, atâta timp cât ești conștient, treaz și nu naiv ori visător. Iar noi, toate șase, ne-am zorit ca să trăim frumos și să reușim #împreună.

Ne-a ajutat Dumnezeu să depășim toate ispitele și să trecem prin probele (unele chiar deturnant de dificile!) cu bine. Mai mult, credința în bine ne-a consolidat prietenia și ne-a unit, așa cum n-am fost până acum. 

Misiunea și viziunea noastră comună e tot mai clară și luminoasă în mințile, în inimile noastre. Începem să simțim și să știm cum să construim nu doar o relație de prietenie, ci și de parteneriat. Și, e mult mai mult de atât! Împreună, noi 6 F.E.M.E.I.A. – clădim o comunitate de femei treze, care devin ambasadoarele femeii ce crește, înflorește și luminează totul în preajma ei. 

 

Creștem împreună și dăruim celor din jur din noblețea, iubirea și puterea femeii ce-l are pe Dumnezeu aproape și se folosește de toate resursele pe care le are. 

Creștem împreună femei ce au curaj să-și descopere talanții și să se dăruiască celor din jur și lumii. Femei care știm că alături de cei pe care-i iubim se desăvârșește viața.

 

Alături de noi 6 au mai fost 17 femei alese pe care, cu îngăduință lor, le vom numi Ambasadoarele F.E.M.E.I.A.

Toate au fost precum rânduite de Dumnezeu. Deschise, autentice, cu dorința (poate pe alocuri și la început sfioasă!) de a dărui și a primi iubire. Ne-am conectat din primele 10 minute, iar dacă mi-ar fi spus cineva că asta se va întâmpla imediat la deschiderea taberei, mi-ar fi fost greu să cred… Însă, exact așa a fost. După 10 minute de la începutul cuvântului de deschidere, 80% dintre ele erau de mână cu mine, cumva. Puțin a trecut ca pe toate să le simt, de parcă inimile ne băteau în același ritm. A fost o binecuvântare să cunosc 17 femei care, vă mărturisesc, m-au crescut în aceste zile. 

Nu știu cât le-am oferit sau cât simt ele că au crescut. Eu, însă, simt că am fost într-un proces personal în care dăruirea mi-a fost răsplătită magistral. Am primit și am simțiți încrederea, bucuria și iubirea fiecăreia dintre ele. Oare, ce poți să-ți dorești mai mult… Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate!

 

Am ales să pun aici și gândurile împărtășite de Ambasadoarele F.E.M.E.I.A. la final de tabără.  Să vedeți ce frumos ne-am armonizat și câtă lumină putem primi din gânduri venite din inimă!

 

Văd acum, la final, o nouă față – și-mi place.”  Victoria H.

 

”A fost o abordare holistică, complexă.
Am învățat din poveștile cursantelor, nu doar de la traineri.
Sunt pe calea cea bună. Ordine și disciplină.” 

Ramona B.

”Fitness, Energie, Motivație, Evoluție, Identitate, Armonie – sunt 6 elemente prezentate de 6 femei care-ți vor schimba modul de viață. Vei descoperi și vei trăi momente de conexiune trup și suflet, activități, jocuri și distracție.”  Luminita C.

 

”F.E.M.E.I.A. este o comunitate de femei care dăruiesc, înainte de orice, iubire, căldură, grijă, autenticitate, normalitate și frumos. Pe lângă experiența trăită și informațiile / cunoașterea cu care te întorci, vei lua cu tine bucuria de a fi întâlnit oameni frumoși. Pentru toate F.E.M.E.I.A. – sunteți minunate și vă iubesc pe fiecare diferit și la fel!

Cu recunoștință și mulțumiri!” 

Camelia D – Eu sunt

 

 

”Până acum aveam doar 2 prietene.
De aici plec cu 23 de prietene.

Aici m-am simțit fericită și împlinită.
Vă mulțumesc și vă iubesc.” 

Mădălina P.

 

”De când m-am reîntors în România, acum 3 ani, nu am prea reușit să văd frumosul nici în oameni, nici în mine. Acum am realizat că frumosul există  – el e în oameni, e aici – cu mine și în mine. Aici, în Tabara F.E.M.E.I.A., am găsit oameni extraordinari, unici, femei frumoase în exterior și în interior.

În sfârșit mi-am găsit un sens.
În sfârșit sunt relaxată, cumva: ACASĂ.
Vă sunt recunoscătoare fiecăreia!”

Camelia D

”Am trăit foarte multe emoții, am fost foarte bucuroasă.

Sper să continui să fac lucrurile minunate aflate în Tabara F.E.M.E.I.A.
Mulțumesc, cu recunoștință. Vă iubesc.
Pentru prima oară în viața mea îmi zic: Bravo, Daniela!
Voi recomanda tuturor prietenelor să vină în tabără – pentru a trai experiențe minunate alături de femei minunate.” 

Daniela P.

 

”Am trăit bucurie și m-am simțit minunat. Tabăra F.E.M.E.I.A. este despre energie, armonie, atenție, putere, conectare, obiceiuri și ritualuri noi, despre bucurie, curaj, schimbare, bunăstare. Mă bucur tare mult de experiența minunată. Totul a fost la superlativ!

Recunoștință!” Paula T.

 

”Am simțit fericire. M-am simțit minunat din Tabăra F.E.M.E.I.A.
De acum voi fi mai conștientă de orice fac. Vă iubesc. Mulțumesc.”

Mihaela P.

 

”Am trăit vulnerabilitate și bucurie.
M-am simțit într-un mediu sigur.

Am mai multă încredere și mai mult curaj să transpun în realitate ideile.

Mă închin în fața voastră, vă mulțumesc din toată ființa mea.

Merită ca măcar o dată în viață să trăiești într-un mediu sigur – în care să te manifești fără frica de judecată și în care să poți renunța la măcar o parte din “zidurile” pe care le-ai înălțat, singură, pe parcursul vieții.” 

Elena G.V. (sportiv de performanță)

 

”Aici mi-am trăit emoțiile. Am simțit recunoștință și entuziasm. M-am simțit #împreună, chiar am simțit puterea comunității de femei. Acum pot zice: te iubesc, vă iubesc. Acum sunt, cu adevărat, adevărata  F.E.M.E.I.A. Dacă vrei să simți și să te conectezi la energia ta feminină, experimentează Tabăra F.E.M.E.I.A. Experimentează puterea unei comunități de femei deosebite, cu un stil de viață sănătos, echilibrat, elegant și evolutiv.” 

Alina I – Și eu sunt  F.E.M.E.I.A.

 

”M-am simțit în  siguranță, protejată, între prietene pe care parcă le știu de-o viață. Mulțumesc pentru cadrul creat. Voi implementa obiceiurile și ritualurile de dimineață și seară, mă voi bucura mai mult.

Tabăra asta a fost făcută de Dumnezeu pentru mine. El mi-a trimis oamenii și situațiile de care aveam nevoie, în mod evident. Nu am cum să nu le mai văd acum. Acești oameni minunați m-au învățat lucrurile de care chiar am nevoie. Da, Dumnezeu mă iubește și mă învață – prin voi – să transmit recunoștința mai departe. De la fiecare am învățat câte ceva – din povestea voastră, din sfaturile și informațiile pe care mi le-ați dat.

Aici, în Tabăra F.E.M.E.I.A., am întâlnit niște femei minunate și aș vrea să le cunoști și tu – pentru că mie mi-au schimbat viața.” 

Camelia C – Ambasadoare a Taberei F.E.M.E.I.A.

”Mulțumesc tuturor că v-am cunoscut – Echipa F.E.M.E.I.A.

Am venit fără așteptări, dar cu dorința de a vă cunoaște și de a-mi face noi prietene.

Plec cu multă forță, cu noi visuri, cu noi povești și multă încredere ca să duc mai departe modelul și povestea mea către alte femei din toate zonele țării (mai ales în Dobrogea) – din rolul de Ambasadoare F.E.M.E.I.A. Sunt entuziasmată, mulțumită și bucuroasă pentru că am luat decizia de a participa în această tabără excepțională.

Hai și tu în Tabăra F.E.M.E.I.A., pentru puterea comunității, energie, conexiune, curaj, schimbare, dăruire, iubire!” 

Cristina – Violeta (Simply life by Criss)

 

”Timpul în Tabăra F.E.M.E.I.A. mi-a dat reconectare cu Dumnezeu, cu sufletul meu, apoi cu voi, dragi femei. Sunt foarte recunoscătoare că am ajuns. Am primit aici enorm de mult.

Aici am trăit conectivitate, bucurie. M-am odihnit și energizat.

O experiență ce merită trăită pentru cât poate schimba felul cum îți construiești destinul.” 

Adina B.

 

”Aici am cunoscut iubirea necondiționată – fără să cunosc dinainte pe niciuna dintre participante.

Acum am aripi ca să o iau pe alt drum – pe drumul meu, în Lumină.
Aici e iubire. Mă înclin și vă iubesc.
Am simțit că pot fi vulnerabilă, să îmi dau armura jos și să fiu EU.

Tabăra F.E.M.E.I.A. mă va ajuta să iau deciziile de care am nevoie pentru ca să îmi transform viața.

Merită să zici DA acestei Tabere – în momentul în care vrei să iți transformi viața, să iei deciziile de care ai nevoie, să ai claritate, să înțelegi cât ești de valoroasă, să te apreciezi și să te iubești.” 

Laura I – Lotus Esthetic

 

”Am simțit curiozitate și siguranță. Viața mea a primit un impuls în plus că POT, VREAU să REUȘESC ce îmi propun.
Mulțumesc. Vă iubesc.

În această Tabără F.E.M.E.I.A. am primit instrumente minunate pentru a trăi fiecare zi din plin și în armonie și am identificat unelte pentru a-mi descoperi visul, a-l concretiza și apoi a-l trăi.”
Ioana P. – ”care aduce bucuria”

 

”M-am simțit determinată, emoționată, încântată de povești.
Voi construi proiectul personal.
În Tabăra F.E.M.E.I.A.  găsești răspunsul la întrebarea pe care, poate, nici nu o ai.
Eu am venit fără așteptări și fără gânduri. Aici mi-am reactivat visul, misiunea și drumul prin care îmi urmez inima, în conectare cu mine și cu voi.
Vă mulțumesc. Vă sunt recunoscătoare. V-am simțit!”

Andreea C. – Heartist Sensyous

 

”Draga mea,
Am sosit în Tabăra F.E.M.E.I.A. cu gândul de a mă conecta autentic cu colegele de tabără și cu minunatele organizatoare, cele 6 doamne  F.E.M.E.I.A.  Îmi mai doream și să stau puțin cu mine și să analizez problemele cu care mă confruntam în viața de zi cu zi. Programul complex de peste zi nu mi-a permis să ruminez gândurile care nu-mi dădeau pace și acum, la final, realizez că au dispărut cu totul, pe nesimțite. Mulțumesc.”
Alina N.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *