Am învățat cum să mă uit la oameni

Am învățat să mă uit spre oameni cu admirație, să văd firescul omului, frumusețea, noblețea și strădania din fiecare om.

Empatizând și admirând, am simțit cum viața îmi aduce și mie parte din ce privesc și apreciez la cei din jur. Este o frumoasă și importantă lecție de viață! Am tot auzit în ultima vreme expresia: ”cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”. Și, pe cât mi-o repet, pe-atât de mare amploare capătă în înțelegerea mea. Cum privim lumea, felul în care o facem, fie că e admirativ, fie judecăm ori suntem intrigați de realitatea celorlalți, iar acestea toate se răsfrâng în timp asupra noastră.

Nimic nu e întâmplător în viața aceasta! Iată un adevăr ce, odată învățat, ne face mai atenți și mai prezenți, mai conștienți de viața și de felul în care noi o direcționăm.

Am învățat că, atunci când privesc cu admirație în jurul meu, caut a mă oglindi în calitatea și frumusețea celorlalți, caut cumva și inconștient să dobândesc și eu binele și frumosul din celălalt. Atunci ne zidim și sufletește, adăugăm un plus conștiinței noastre. Cât este de important să ne însoțim de oameni pe care să-i admirăm, să înălțăm stacheta mereu în viața noastră, cu bucurie, curaj și maximă încredere. Fără toate acestea nu putem fi prezenți în gândul nostru și în felul în care-l rânduim.

Dar, când ne oglindim în defectele lor, iarăși ne este de folos, pentru că defectele lor ne ajută să le vedem pe ale noastre. Pe de altă parte, și darul celuilalt mă face să mă nevoiesc ca să-l dobândesc, iar pe de altă parte și defectul lui mă face să mă gândesc dacă nu cumva îl am și eu, și în ce măsură îl am, ca să mă nevoiesc să-l oblojesc.

Văd, de exemplu, pe cineva care este harnic. Mă bucur de asta și încerc să-i urmez pilda. Îl văd pe altul că este sucit, nu-l judec însă mă întreb de eu pot fi astfel, încercând să corectez asta.

Dacă vreodată încerc să spun că eu aș fi mai bun ca celălat, e o cădere și în foarte scurt timp am să trec printr-o situație care-mi aduce la suprafată exact defectul sau penibilul judecat de mine anterior.

Am început să mă uit la oameni cu admirație, să cred că fiecare dintre ei are o un mare dar ce-l pot primi, doar să empatizez prezent cu el, și să-i trimit un gând de recunoaștere, de bucurie.  Doamne, și ce simplu e!

Am început să văd frumusețea în fiecare om, să admir și să mă inspir din frumusețea lor.

Și toate-mi pleacă de la o conștientizare pornită, de la o simplă exprimare: ”Să-l vezi pe Dumnezeu în fiecare om, aceasta-i cercetarea ta.”

Așa să fie, să ne inspirăm mereu unii pe ceilalți, cu bucurie și dăruire!