Mai întâi STARE și apoi STRUCTURĂ
2023 s-a instalat printre noi discret și elegant. Așa am perceput eu acest început de an. Poate că totul este doar în mintea mea, ori starea interioară poate vorbi astfel despre un nou început… Oricum ar fi, e de bine. Și, când spun asta, nu te gândi că toate-mi merg ca pe roate. Mai degrabă aș spune că-mi caut ECHILIBRUL și-l doresc. Aceasta presupune efort și atenție, presupune dorința de a lucra cu mine și de a progresa, poate altfel decât am făcut-o până acum.
În acest an, spre deosebire de cei anteriori, nu am fost deloc atrasă în realizarea acestui demers. Mi-am căutat STAREA din care să generez STRUCTURA și, asta m-a captivat. Am rămas la stare și intenționez să păstrez acest focus, pentru mai mult timp…
Am câteva concluzii la care am ajuns și le scriu, cine știe când pot să-ți fie și ție de bună INSPIRAȚIE.
- Anul acesta nu este despre structură la mine, anul acesta este despre STAREA în care sunt și din care fac toate cele pe care le am oricum de făcut.
Evenimentele de peste an – conferințe, masterclas-uri, tabere, cursuri, consilieri – sunt deja suficiente în agenda mea. Nu e nevoie de mai mult. Și, a spune ”nu” este o lecție bună pentru noi toți, atunci când simțim că pierdem bucuria și starea bună din care ar fi bine să le facem pe toate. Astfel că, anul acesta îmi doresc o stare bună în munca și activitatea mea – fără grabă, prezentă, atentă și bucuroasă de fiecare proces și context în care sunt implicată.
”Mai întâi STARE și apoi STRUCTURĂ.”
”Mai întâi STARE și apoi STRUCTURĂ”, sunt cuvintele pe care le-am auzit pentru prima dată la mentorul meu, Andy Szekely. Și are sens, mult mai mult sens și pentru mine acum… Îmi vin în minte și alte cuvinte auzite tot de la Andy: ”Oamenii se schimbă atunci când nu se mai pot contrazice pe ei înșiși, nu atunci când primesc argumente de la alții.”
Sunt recunoscătoare pentru că simt toate aceste stări și schimbarea de acum!
2. A doua concluzie a introspecțiilor mele este legată de ceva ce am primit de la Robin Sharma pe sfârșit de an. Am și scris despre asta, dacă-ți amintești:
Drumul până la atingerea obiectivului este esențial. Știu acum că reușesc cu adevărat doar atunci când aduc lumina și bucuria fiecărui pas. Iar finalul fiecărei noi rezoluții este despre toate cele culese, ca și stări și lecții, de pe tot parcursul drumului.
”Bucurați-vă de călătoria în sine! Nu atingerea scopului ne face fericiți. De îndată ce jocul se termină, trebuie să vii cu un alt joc. Atingerea obiectivului nu poate fi lucrul care te motivează pentru că prăbușește jocul… Ființele umane sunt mai activate prin deplasarea către un scop decât prin atingerea scopului.”
”Acordă-ți timp să OBSERVI și să TRĂIEȘTI bucuria.”
3. Recunoștința ar fi ceva ce m-a cuprins în urma acestor gânduri, la început de an. Așa că, cu aceasta am pornit și prima PROVOCARE pe grupul dietetica#ÎMPREUNĂ. De la startul provocării s-au înscris peste 200 de oameni. Și, alături de ceilalți – peste 8000 – mergem înainte cu această energie și putere generată de gândurile noastre, de recunoștințele scrise și manifestate în grup.
“Recunoștința este cea mai înaltă formă de inteligență”,
sunt cuvintele pe care le-am auzit la Menis Yousry, într-un Podcast ”Fain&Simplu”. Ți-l recomand cu drag!
4. Și, ar mai fi ceva… Ceva ce am descoperit zilele trecute și merită cred să scriu despre acest ”nou început” pentru mine, cred…
”Fericirea nu are secrete.”
Nu ai nevoie să pleci pe vreo insulă sau să marchezi un restaurant celebru pentru a face ceva deosebit. Nici să cumperi ceva extravagant nu este ceva care să te ridice cu picioarele de pe pământ.
Fericirea nu are secrete și, a fi fericit este la un click distanță de starea interioară a omului. Dacă te simți bine în pielea ta și ai câștigat acea pace interioară, oriunde ai fi te simți fericit. E adevărat că, drumul către această stare interioară poate fi provocator, cere introspecție și trezvie, eliberare și asumare… Sau, poate doar o zi în care lași toate măștile să cadă și te porți cu recunoștință față de tot ce-ți iese în cale.
Pe scurt, un rezumat la cele scrise mai sus:
- Mai întâi STARE , apoi STRUCTURĂ.
- Acordă-ți timp să OBSERVI și să TRĂIEȘTI bucuria.
- Înainte de orice început, fii RECUNOSCĂTOARE pentru tot ce ai și tot ce EȘTI acum.
- FERICIREA nu are secrete, fericirea este cum anume trăim.
Să mergem în acest an către cele mai semnificative lecții pentru fiecare dintre noi; toate să vină cu blândețe, ca să putem să ne ținem ECHILIBRUL și să avem puterea de a le cuprinde și a ne și bucura de această călătorie.
Tu ești singura persoana pe care o ai alături întreaga ta viață.
Toate relațiile pe care le ai în rest, se vor sfârși la un moment dat.
Poate fi oare acesta un motiv suficient de bun și semnificativ pentru a te prețui și a te iubi necondiționat?
Poți să te iei în serios și să ai cu adevărat grijă de tine?
Photo credit: Cătălin Mezei
Locație photo: Clinicile Médicis Timișoara
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!